Expertiza grafologică din dosarul de colaborator al Rodicăi Stănoiu a fost finalizată
Postat la: 21.07.2009 13:50 Ultima actualizare: 21.07.2009 13:51Expertiza grafologică din dosarul de colaborator al Rodicăi Stănoiu a fost finalizată
Scrisul din notele informative nu este acelaşi cu cel din elementele de comparaţie puse la dispoziţia experţilor
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice(INEC) a depus la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) expertiza grafologică în dosarul privind colaborarea cu Securitatea al fostului ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu. Concluzia experţilor este că “notele informative nu au fost scrise de persoana care a redactat cele trei elemente de comparaţie indicate ca fiind scrise de contestatoare”. Practic, experţii nu au putut analiza decât trei documente depuse la instanţă de Rodica Stănoiu, care a certificat că respectivele înscrisuri îi aparţin şi că datează din perioada când au fost redactate şi notele informative. Instanţa a respins cererea CNSAS prin care s-a solicitat ca elementele de comparaţie să fie o serie de documente de la Direcţia de Paşapoarte, respective nişte cereri făcute de Rodica Stănoiu în perioada respectivă. De asemenea, instanţa a citat-o pe Rodica Stănoiu pentru a da o probă olografă în faţa instanţei dar aceasta nu s-a prezentat. În aceste condiţii, experţii de la INEC au comparat – la cererea instanţei de judecată - scrisul din notele informative cu documentele depuse la instanţă de Rodica Stănoiu şi despre care aceasta susţine că le-ar scris chiar în perioada din care datează notele informative.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- 60.000 de oameni izolaţi din cauza zăpezii. PROGNOZA METEO pentru următoarele zile. IMAGINI DINTR-O ROMÂNIE POLARĂ
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- Un tânăr român, rămas fără loc de muncă în Marea Britanie, se vinde pe eBay: "Mă poţi cumpăra cu 70 de euro pe zi"
- Iliescu îl face "cârlan obraznic" pe Crin şi schimbă foaia în USL: "Noi am cedat destule..." PLUS: COTA UNICĂ ar putea fi renegociată în USL. EXCLUSIV
- EXCLUSIV GÂNDUL. Traian Băsescu a plecat la Predeal. Surpriza din coloana prezidenţială: Victor Ponta
- Ce este în neregulă în această fotografie a unor soldaţi americani
- REVOLUŢIA ACTA ÎN ROMÂNIA. 100.000 de oameni şi-au dat întâlnire mâine LA PROTEST în marile oraşe. Câţi vor ieşi în stradă?
- REUTERS: Poliţiştii din Grecia vor să emită MANDATE DE ARESTARE pentru oficialii UE şi FMI
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele 5 zile. Temperaturile rămân în continuare scăzute
- "COLABORAŢIONISM". Părerea cu care revoluţionarul Mazăre a rămas după discursul lui Ponta
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
editorialNu este o acuză, ci o constatare simplă a unei situaţii de fapt.
astăzi, 10:220 citeste A Ta este România de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiTatăl nostru, care erai în ceruri, suflă peste Glodeanu Siliştea, şi peste Ruşeţu, şi peste Câmpeni, şi peste Tătăranu, şi peste Sihlea, şi peste mii de cătune, şi fă să se topească troienele şi oamenii să iasă din bordeie în lumina milei Tale.
ieri, 18:0648 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
ieri, 00:1866 citeste „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD? de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
joi, 21:29126 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
joi, 20:5917 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
joi, 13:1530 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
joi, 11:3936 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
joi, 00:025 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41349 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0023 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4314 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2526 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23256 citesteCiteste pe Mediafax »
Jennifer Lopez, complet goală pentru a-şi promova noul parfum - FOTO
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a face reclamă noului său parfum, cel de-al 18-lea lansat de aceasta.
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai frumoase rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
Jennifer Lopez, complet goală pentru a-şi promova noul parfum - FOTO
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a face reclamă noului său parfum, cel de-al 18-lea lansat de aceasta.
- Te-ai uitat la "Singur acasă"? CUM ARATĂ ACUM Macaulay Culkin. Imaginile ÎNGRIJORĂTOARE cu vedeta - FOTO.
- PRIMELE IMAGINI cu fetiţa cuplului Beyonce - Jay-Z şi mesajul părinţilor către Blue Ivy Carter - GALERIE FOTO.
- Papa VA FI ASASINAT în decurs de un an! Documentul SECRET calificat drept "delirant" de Vatican.
- ONEMAGAZINE.RO
De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Cinci recomandări de destinaţii schi & spa, pentru ca din vacanţa de iarnă să rămâneţi cu amintirea unor coborâri senzaţionale pe pârtie şi a unor ore de desfătare în...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.











6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) a depus la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) expertiza grafologică în dosarul privind colaborarea cu Securitatea al fostului ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu.
noi, partidul alba-neagra-pdl am inventat macoveiul! macoveiul este denumirea pentru „justitia fascista de alergat prin instante a psdistilor si altor persoane care nu ne fac jocurile”! ce face macoveiul?! scoate sau baga acte in dosarele psdiste sau ale altor justitiabili, inventeaza reguli ad-hoc de judecata, spala urmele hotilor din partidele de dreapta. cu macoveiul au fost tarati ani la rand prin instante psdisti de frunte si este una din strategiile electorale de atac la psd: atacul la liderii partidului.vezi cazurile:dip, care umbla cu valiza de facturi si chitante pe la instanta si curgeau emisiunile si articolele negative despre el si psd, pana l-au scos din partid, iacubov, arestat si eliberat, sechelariu arestat si eliberat, temesan arestat si eliberat cu daune din partea statului, scos din partid si bagat in spital si multi altii! ultimele cazuri ion iliescu-proces de 15 ani, adrian nastase, rodica stanoui,cutean! vezi si cazurile flagrante de albire ale lui blaga sau basescu, videanu! vezi si cazul emil burzo! un magistrat, daniel morar, care a nenorocit un roman, nu pateste nimic? i se da o functie mai mare, sa nenoroceasca mai multi?! a aflat presedintele de aceasta condamnare la cedo? de ce-l mai tine in functie pe danel morar? de ce platesc romanii pagubele produse de justitia fascista?!!
seamana cu ciausescu la targoviste.
doamne, "macoveiule", pe langa ca esti prost si credul si iei de bune toate minciunile hotilor tai de la psd, mai si repeti la infinit aceleasi ineptii. pe scurt, te tii de forum ca raia de caine.
iar corupii si turnatorii din justitia comunista - acum in pozitii de conducere in justitia romaniei "democrate" - ii vor scoate intotdeauna basma curata pe unii ca ei - vezi cazul stanoiu. corb la corb nu-i scoate ochii.
gunoiului fascist internationalist, leprei baloase a raului galben-portocaliu 666! animalule! nu te mai tine dupa mine sa ma injuri! jigoddie, nu ma plateste nimeni, pe tine te plateste sa ma injuri fiindca spun adevarul!!!!! voi scrie pana lucrurile oribile care se intampla vor fi pedepsite!