False programe de securitate au infestat milioane de computere
Zeci de milioane de computere din Statele Unite ale Americii (SUA) sunt în prezent infestate cu softuri de securitate anti-spam, gratuite sau contra-cost, care, în realitate, au rolul de a le face mult mai vulnerabile în faţa atacurilor cibernetice, relatează un nou raport asupra criminalităţii electronice realizat de compania Symantec.
Potrivit raportului, pe site-uri considerate sigure apar din ce în ce mai multe alarme false de securitate care îi atenţionează pe utilizatori despre existenţa unor viruşi şi le oferă apoi softuri care să îi anihileze, uneori gratuit iar alteori cu bani.
"De foarte multe ori, aceste softuri deschid punţi prin care atacatorii să ia controlul computerului tău", a declarat Vincent Weafer, vice-preşedinte al Symantec. "Îţi vor lua datele cardului de credit, orice alte informaţii personale pe care le-ai introdus acolo şi au pus mâna pe computerul tău", a completat el, referindu-se la posibilitatea unora dintre aceste softuri de a lega un computer la o reţea de boţi care trimit mesaje spam pe internet.
Cei de la Symantec au descoperit 250 de tipuri de astfel de softuri de securitate, ce poartă nume menite să atragă încrederea utilizatorilor, de genul Antivirus 2010 sau SpywareGuard 2008. Raportul a numărat în jur de 43 de milioane de încercări ale utilizatorilor de a descărca asemenea softuri în propriul computer, dar nu se ştie câte dintre acestea au fost finalizate. "Ar putea fi zeci de milioane de computere infestate cu genul acesta de programe", a precizat Weafer.
Autorii raportului au ajuns la concluzia că acest gen de
escrocherie virtuală este mult mai rafinată decât au crezut
iniţial, având în vedere că multe softuri de genul acesta se vând
prin intermediul altor site-uri asociate, generând câştiguri de
peste 330.000 de dolari lunar.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















- Tag-uri:
- it
- ,computere
- ,securitate
- ,software
- ,criminalitate electronică
- ,raport
- ,symantec
[+] Adauga un comentariu