Finala, amânată din motive de... Bănel. Meciul Băsescu – Geoană, la concurenţă cu meciurile lui Dinamo şi CFR

de Liliana RUSE Postat la: 30.11.2009 11:42 Ultima actualizare: 30.11.2009 21:31

Finala, amânată din motive de... Bănel. Meciul Băsescu – Geoană, la concurenţă cu meciurile lui Dinamo şi CFR

Traian Băsescu şi Mircea Geoană se vor confrunta, joi, la ora 19.00, la Palatul Parlamentului

Staffurile celor doi candidaţi, conduse de Victor Ponta (PSD) şi Sebastian Lăzăroiu (PD-L), s-au întâlnit, ieri, la prânz, la sediul Institutului pentru Politici Publice (IPP), organizatorul dezbaterii, pentru a pune la punct programul întâlnirii. Chestiunea cea mai spinoasă: data confruntării.

Lăzăroiu a propus ziua de joi, pe care o avansase anterior şi IPP. Geoană nu putea, pentru că are programat un miting la Iaşi. Voia miercuri. Miercuri nu putea Băsescu, avea deja programată o apariţie tv. Ponta a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe Geoană, s-au consultat, iar candidatul pesedist a acceptat să-şi mute mitingul de la Iaşi de joi pe miercuri. A fost sunat şi primarul pesedist al Iaşilor, Gheorghe Nechita, care a spus că poate face demersurile organizatorice necesare.

Miercuri nu! Joacă Steaua!

Când toate lucrurile erau fixate, Victor Ponta, microbist înfocat, le-a dat frisoane tuturor: "Joi sunt meciurile din Europa League". "Joacă echipe româneşti?", a întrebat Lăzăroiu, pe dinafara subiectului.

Când Ponta a răspuns afirmativ, a început o analiză asupra şanselor de calificare a echipelor. S-a ajuns la concluzia că şansele sunt destul de mici şi că varianta cu dezbaterea miercuri e mult mai rea, pentru că joacă Steaua, echipa cu cei mai mulţi suporteri.

Staffurile au bătut palma, astfel că dezbaterea va fi organizată după tipicul celor din turul 1, cu acelaşi moderator, Robert Turcescu. Confruntarea va dura minimum 2 ore şi jumătate şi va fi mai interactivă, în sensul că prezidenţiabilii vor putea comenta mai mult afirmaţiile celuilalt şi îşi vor putea pune mai multe întrebări.

Ca noutate, dezbaterea va cuprinde şi o secţiune în care, prin intermediul lui Turcescu, vor fi puse candidaţilor întrebări din partea altor ONG şi a unor jurnalişti.

Lăzăroiu a plecat totuşi nemulţumit: "Nouă ni se pare puţin să avem o singură dezbatere, ar trebui să avem mai multe". Ponta: "Dacă vrea Traian Băsescu, ne vedem de luni încolo, cu plăcere. Plăcere e între ghilimele".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

73 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Securistul Băsescu şi diversiunea Haisam! 30.11.2009 11:55

Cazul Haisam a apărut din motive electorale ale lui Băsescu-PDL! Cei care cunosc adevărul, şi sunt mulţi, nu pot să spună, fiindcă rezolvarea cazului s-ar baza pe documente secrete SRI.

Haisam a fost ofiÅ£er de securitate înainte de `89, iar după, a fost custodele afacerilor SRI-ului! Numirea lui Haisam intr-o astfel de funcÅ£ie era naturală. El avea propriile afaceri, legături bune în lumea arabă ÅŸi era un paravan foarte bun faţă de cetăţeni! Prin legea de organizare SRI poate desfăşura activităţi economice.

Băsescu-PDL şi-a propus să-l elimimine pe administratorul banilor SRI, fiindcă
DOREA ACCESUL FĂRĂ CONTROL LA BANII SRI-ULUI,
FURTUL BANILOR LUI HAISAM,
COMPROMITEREA PSD-ULUI,
O LOVITURÄ‚ DE IMAGINE, EL APÄ‚RÂND CA MARE STRATEG, ELIBERATOR DE OSTATICI!
Perdanti PSD ÅŸi Haisam, câÅŸtigător, marele securist-diversionist Băsescu-PDL!

ÎÅŸi poate închipui cineva că un om de afaceri ar ceda toată averea lui, sute de milioane de euro, imediat ÅŸi dintr-o dată, chiar dacă ar fi fost ameninÅ£at cu închisoarea?!
Mai ales când ÅŸtia că acuzaÅ£iile care i se aduc sunt false?!! Toate dosarele economice ale lui Haisam s-au închis, chiar imediat după transferul către alt arab, Yasin, omul agreat de Băsescu-PDL-SRI!!!!

Acestea sunt motivele pentru care Băsescu-PDL-SRI a organizat diversiunea răpirii. Nu contează că l-a făcut praf pe agentul de securitate Haisam!!!

A FĂCUT PRAF ŞI PSD-ul şi pe candidatul Adrian Năstase!

AÅžA A CÂÅžTIGAT BÄ‚SESCU FUNCÅ¢IA DE PREÅžEDINTE!!!
PRIN MINCIUNÄ‚, FURT, DIVERSIUNE ÅžI ÅžANTAJ!!!

 
#2 Emi 30.11.2009 12:00

Aseara pe Realitatea, la 19 si 50, l-au taiat pe Basescu. Cand povestea mai cu verva ce-a facut la mitingul din Gorj l-au lasat in pace, mai apoi cand a trecut la moguli, i-au taiat macaroana. Probabil s-au prins ca erau singurii care l-au prelut in direct. La ceilalti ... tacere ... antenele nimic, N24 nimic, la TVR liniste. Pe realitatea, d-l ponta ne zice ca se vor intalni miercuri seara .... Dar s-a schimbat schimbarea....

 
#3 baba novac 30.11.2009 12:15

DEZBATERI IN FIECARE ZI?DE CE?NIMIC NU SE MAI POATE SALVA IN AJUNUL CRACIUNULUI,MISTER B !NICI MACAR PORCUL ! ACUM ITI PRIMESTI PEDEAPSA,ITI AMINTESTI CUM LE-AI TRANSMIS CA II ASTEPTI LA CLUJ?EI TE-AU ASTEPTAT (LA COTITURA )!YOU ARE HISTORY,MR.B ! SI ACUM ITI REFUZA ORICE DEZBATERE INUTILA PT.EI ! BYE-BYE !

 
#4 Ioan 30.11.2009 12:34

Daca nu era clar,acum se dovedeste ca Geoana a fugit cat a putut de confruntari,chiar si in primul tur.Frumoasa imagine pentru unul care se vrea presedintele Romaniei si se ascunde dupa staf-ul de campanie.Si apoi,vorbesc destul trusturile aservite pentru el,manipuland ordinar,asa ca, de ce sa mai apara si candidatul ? Trist pentru noi.

 
#5 Traian 30.11.2009 12:45

Hai la Lupta Cea Mare
Cinci ani v-am tot mintit
Acum printr-o -inscenare
S-ajung iar "cel mai iubit"!

 
#6 Dan 30.11.2009 12:47

Sa vina macar Iliescu ca oricum nu Geoana este candidatul.

 
#7 Petronel 30.11.2009 12:48

Ieri pe realitatea se transmiteau simultan (picture in picture) cuvântările lui Băsescu È™i Geoană (Prostănacul, bineînÈ›eles, pe tot ecranul, iar Băse mic È™i cu sonorul tăiat), numai că „ka.kaia tehnica” le-a jucat o festă profesioniÈ™tilor lui Vântu È™i ca să nu se afunde în rah.at până la nas, pentru că la cât înghit în ultima vreme e clar că le-a ajuns deja la gură, au fost nevoiÈ›i să comute pe transmisia din Gorj, după câteva zeci de secunde întrerupând imaginea ca să ni-l dea pe Ponta cu obrăzniciile lui verbale (apropo de tupeul pe care îl tot invocă Mircea Badea). Penibil! Astfel de stângăcii ordinare n-au mai fost văzute decât la TVR în anii 89/90. Cenzura se deduce È™i din blocajul de pe chipurile prezentatorilor care trebuie să îndeplinească întocmai È™i la timp ordinele primite în timp real din cască. Mă înspăimântă perspectiva unui viitor în care indivizii din umbră care regizează spectacolul acesta sinistru È™i de tristă amintire ar putea deÈ›ine pârghiile puterii în următorii cinci ani.

 
#8 Pazvante Chioru` mincinosu` 30.11.2009 12:48

D-ul Basescu ar trebui sa interzica partidele, inafara de PDL binenteles.
Ar trebui sa-i arunce in puscarii pe patroni, inafara celor PDL-isiti.
Ar trebui sa confiste averile celor bogati cu exceptia celor din PDL.
Ar trebui sa deschida un alt canal unde sa fie reeducati cei 68% care n-au votat cu D-ul Presedinte Basescu.
Daca bati un copil la Ploiesti si te cheama Basescu,nicio problema,totul este OK.
Daca mergi la Grivco sa faci o alianta,esti MOGUL,dar cand merge Basescu la Grivco,atunci Voiculescu nu mai este Mogul,e om de bine.
Si asta ptr ca PDL este singurul partid competent, patriot, care lupta ptr popor.
Si asta ptr ca D-ul Presedinte Basescu este cel mai inteligent si cu bun simt cetatean roman, un exemplu de urmat de toti oamenii de bine, singurul care poate sa ne aduca bunastarea maxima intr-un orizont de timp previzibil si sigur... peste 20 de ani. Ptr asta evident trebuie sa fie reales acuma si in urmatorii ani, ptr a-si putea dedica viata ptr binele tarisoarei noastre atat de incercata. Trebuie s fie inconjurat de oameni responsabili si capabili cum sunt EBA, Ridzi, Udrea, Videanu, Berceanu, preum si pleiada de oameni de afaceri ca Popoviciu(ginerele lui Dinca te leaga), Casuneanu,Netoiu Cocos,Mircea Basescu... de bine (nu oligarhi, ca aia-s doar la ceilalti), si de patronii de presa echidistanti de bine ca Prigoana fratii Paunescu, cei de la EVZ, (nu moguli, ca aia-s doar la ceilalti).
Votati Basescu, votati viitorul de aur a patriei. Votati Basescu stima noastra si mandria, Traian Basescu Romania!

 
#9 ofelia 30.11.2009 12:53

vom vedea si de data asta ce mai motiveaza geoana!stie ca tr sa dea explicatii romanilor si ptr asta ii este frica?sau nu ii da voie gasca de la grivco?poate spune romanilor ce salariu are cumnatul sau ,ca data trecuta nu stia!ne mai vb iar de saracie?de suferinta poprului roman?cata ipocrizie!geoana nu vei castiga niciod sa fii presedinte!

 
#10 moscu 30.11.2009 12:53

Marinarul e disperat, vrea sa apara pe sticla in fiecare seara. Inutil, basmele lui cu balauri, smei si spani sun stiute si altceva nu mai produce. Ii propunem sa se duca la B1, Otv, Etno, sa-i ia pe moraru si pe pora, jurnalisti echidistanti, si sa spuna acolo cum reformeaza el statul, cum aude el vocea poporului, cum e cu tricolorul de pe vapor, cum e cu patriotismul, cu cascavelele, tunsul oilor, cu minele de sare poporului si alte asemenea teme de mare mare actualitate, transparente. Noi, restul de75%, am cam avea si alte treburi de facut seara. Aud ca, totusi, boier Geoana, il accepta joi la parlament, sper sa pastreze o distanta potrivita, ca sa nu se aleaga cu vreun cap in *. Afara ploua!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa