Firma Strabag intră în conflict şi cu Primăria Piatra Neamţ
Unde lucrează firma austriacă, locuitorii escaladează zilnic mormane de pământMai mulţi primari din judeţul Suceava sunt revoltaţi de felul în care firma austriacă Strabag respectă contractele pentru lucrările de reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi canalizare. În oraşe ca Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, societatea amintită nu a realizat nici măcar jumătate din investiţii şi a cerut prelungirea duratei lucrărilor cu un an de zile. Asta, în timp ce localităţile unde a lucrat până acum arată ca după bombardament: străzi şi drumuri impracticabile, şanţuri, mormane de pământ şi pietriş, iar circulaţia autovehiculelor - grav afectată.
La Piatra Neamţ, în ultimele săptămâni, numeroşi locuitori au reclamat nu doar marile întârzieri la reţelele de apă potabilă, dar şi superficialitatea cu care sunt efectuate. Chemaţi la ordine de reprezentanţii municipalităţii, directorul de proiect, Roland Metzler, şi directorul de contract, Iosif Balint, au motivat pueril întârzierile: ei spun că decalarea termenelor a fost impusă de timpul nefavorabil, de faptul că se lucrează la adâncimi mari pe străzi înguste şi de numărul mic al echipelor care refac trotuarele şi carosabilul, în comparaţie cu al celor care lucrează la reţelele de apă şi canalizare.
Autorităţile locale au cerut firmei listele cu lucrările care s-au executat şi recepţionat de către compania judeţeană Apa Serv, dar şi cu lucrările executate şi nerecepţionate din diverse cauze. Cei doi directori au recunoscut că, uneori, au acţionat în pripă şi s-au angajat să înlăture deficienţele acolo unde calitatea lasă de dorit. Dacă nu refac zonele cu săpături şi pe cele lăsate de izbelişte, primăria va trece la aplicarea de amenzi usturătoare, ca o primă măsură. Lucrările de reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi canalizare se înscriu în programul ISPA, investiţii finanţate din fonduri europene şi guvernamentale.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Mai mulţi primari din judeţul Suceava sunt revoltaţi de felul în care firma austriacă Strabag respectă contractele pentru lucrările de reabilitare a reţelelor de apă potabilă şi canalizare. În oraşe ca Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, societatea amintită nu a realizat nici măcar jumătate din investiţii
este o minciuna tot ce e scris in acest articol ptr ca toate orasele au fost terminate ,a ramas de finalizat c-lungul si vatra dornei si cred ca o sa termina proectul la timp sunt o femeie casnica si sincer vad schimbari de cand am fost trecuta la reteaua noua