Fostul şef al Serviciul Tehnic din DNA, Nelu Ciobanu, audiat în cazul Dan Diaconescu

Postat la: 30.07.2010 10:09 Ultima actualizare: 30.07.2010 10:10

Fostul şef al Serviciul Tehnic din DNA, Nelu Ciobanu, audiat în cazul Dan Diaconescu

Fostul şef al Serviciul Tehnic din DNA, Nelu Ciobanu, a fost prezent vineri dimineaţă la sediul instituţiei, fiind audiat în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat de şantajarea omului de afaceri Petru Ţârdea.

Potrivit Mediafax, Nelu Ciobanu a fost chemat pentru a da declaraţii în calitate de martor.

El va răspunde la întrebări ale procurorilor în legătură cu înterceptările efectuate în 2005 în acest dosar.

În urmă cu o zi, în cauză a fost audiat şi fostul adjunct al PNA (devenit ulterior direcţie), Horia Adrian Miclescu. Acesta a spus că în acel dosar s-au făcut la acea vreme mai multe acte procedurale, respectiv audieri de martori, "ascultări de telefoane cu mandat de la judecător". Potrivit lui Miclescu, în cauză sunt suficiente probe atât audio, cât şi video.

Referitor la obiectul infracţiunii, Miclescu a precizat că este vorba de o faptă de corupţie privind 100.000 de euro, din care 7.000 au fost predaţi efectiv. Pentru restul de 93.000 de euro ar fi urmat să fie realizat flagrantul, dar acţiunea nu a mai avut loc din motive tehnice.

Miercuri, în acest dosar au mai dat declaraţii de martor preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei şi secretarul general al ANI, Horia Georgescu.

Citeşte şi:

Dan Diaconescu, acuzat oficial de un nou şantaj de 100.000 de euro. Patronul OTV: "I-am spus domnului procuror că mă gândesc că voi deveni preşedinte şi să-l numesc procuror general"

Dan Diaconescu, acuzat de şantaj împreună cu un "clarvăzător" care n-a văzut DNA-ul: "În 2014, o să mă vedeţi candidând la preşedinţie"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 MONIKA 30.07.2010 15:18

CIRKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKK

 
#2 george maior 31.07.2010 12:25

i badea era coleg cu vochin la igp -a trecut l;a pna trimis de gheara omul din spatele lui dan diaconescu-are emisiuni la otv -luni ...informatiile ma i veneau de la dan gheorhe fost securist sef la 0215 si sipa si un securist m...nu stiati de niro? de complexul europa? de banii negri de acolocare se duc in politica in televiziunea popo r ului-pirv naomi iuga diaconescu poponari? in spate e adrian tarau jr? ce fac cia si fbi si sie si sri si dga si dna? arme ptr v bout ,300 milioane de euro furati prin emisiunea suta la suta adevarat-ce se mai aude de dosarul lui dan diaconescu nr 409 de la camera 304 de la parchetul inaltei curti de casatie si justitue? se musamalizeaza ca sint bagati basescu -prin campania electorala udrea boc blaga si sotia angajata la petrosulb?danut liga deputat pdl- e bin laden cumva dan diaconescu?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa