Gazele naturale se vor scumpi cu circa 37% pana la sfarsitul anului viitor
Postat la: 13.10.2006 00:00
Gazele naturale se vor scumpi cu circa 37% pana la sfarsitul anului viitor
- Majorarea include si ramanerile in urma din acest an
- Oficialii Comisiei Europene cer Guvernului Tariceanu sa faca public calendarul scumpirilor pana la finele anului
Guvernul Tariceanu ar trebui sa publice pana la finele anului un calendar al scumpirilor la utilitati pentru ca romanii sa cunoasca care vor fi cresterile de preturi la gaze si energie in 2007 si 2008. Surse guvernamentale sustin ca oficialii Comisiei Europene au cerut ferm autoritatilor romane sa-si respecte angajamentele asumate in acest sens. Practic, Executivul trebuia sa vina cu un calendar al scumpirilor inca din luna aprilie a acestui an, lucru care nu s-a intamplat. Potrivit surselor citate, ministrii Cabinetului Tariceanu au analizat de la inceputul anului cel putin 5-6 variante de cresteri ale preturilor la utilitati. De cateva zile, ultima varianta se afla pe masa Guvernului. Aceasta stabileste ca, pana la finele anului viitor, gazele din productia interna trebuie sa ajunga la 160 dolari/1.000 mc, fata de 117 dolari/1.000 mc cat este in prezent.
Respectiv, o majorare de circa 37% fata de pretul platit in acest moment. Cresterea va fi graduala, la 125 dolari/1.000mc in primul trimestru, 140 dolari/1.000mc in trimestrul doi, pret mentinut si pentru trimestrul trei si 160 dolari/1.000mc din trimestrul patru al lui 2007.
"Acest calendar respecta obligatiile asumate in negocierile cu Uniunea Europeana, si anume o crestere medie anuala cu 25 de dolari/1.000 mc pentru gazele extrase din Romania, in scopul alinierii la preturile de import", sustin sursele guvernamentale. Majorarea este chiar mai mare decat cea solicitata anual de catre Uniunea Europeana deoarece la ea se adauga si cresterile de pret care nu au fost operate in acest an.
Reamintim ca, pentru semestrul doi din acest an, Guvernul Tariceanu a decis inghetarea scumpirilor la gaze, motivatia oficiala fiind "ratiuni sociale si de natura macroeconomica". Mai exact, guvernul a amanat momentul in care majorarile de preturi la utilitati convenite cu UE ii va aduce o fireasca scadere in sondaje si a dat si o mana de ajutor (administrativa) incadrarii inflatiei din acest an in tinta stabilita.
Desi presat de Comisia Europeana, Guvernul Tariceanu amana sa faca public calendarul scumpirilor pentru 2007 si 2008. Masurile sunt nepopulare, iar Executivul incearca amanarea momentului in care sa se afle vestile proaste dupa 1 ianuarie 2007, momentul integrarii in Uniunea Europeana, sustin surse guvernamentale. "Oficialii europeni au cerut chiar o crestere mai accentuata fata de obligatiile asumate in negocieri, avand in vedere ca, atunci cand s-a discutat capitolul referitor la domeniul energiei, pretul gazelor din import era de circa 140 de dolari/1.000mc, acum insa acesta depasind 300 dolari/1.000 mc. Cert este ca, Guvernul trebuie cel putin sa aprobe cat mai repede un calendar oficial al scumpirilor, potrivit intelegerii minime cu oficialii europeni", sustin sursele guvernamentale citate.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu