Geoană a venit de mână cu Vadim şi Becali, Băsescu a plecat de mână cu Crin şi Oprescu. Cum a eşuat confruntarea candidaţilor
Cum s-au certat toată ziua unde să se certe
Marea dezbatere între candidaţi nu s-a mai ţinut, Geoană
şi Băsescu acuzându-se între ei că nu vor
confruntarea
Mircea Geoană ajunge la poartă la TVR. Marea dezbatere tocmai se anulase, dar candidatul PSD a dat o fugă pentru a transmite poporului că el vrea, dar nu vor ceilalţi, pentru că le "e frică" şi sunt mici. Pleacă. La câteva minute ajunge C.V. Tudor pe locul lui Geoană: "De ce fug toţi de mine? Eu sunt cheia problemei. Băsescu fuge de mine ca dracu de tămâie". Cu câteva ore înainte, Gigi Becali rezumase situaţia: "Scopul nostru nu este să ne întâlnim, ci să-l dăm afară pe tiranul de la Cotroceni".
A fost ziua cea mai lungă. Ziua în care dezbaterea televizată între prezidenţiabili i-a împărţit pe principalii candidaţi în două tabere: Mircea Geoană, pe de o parte, şi Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu, de cealaltă. După 10 ore de certuri, acuzaţii şi manevre politico-jurnalistice, dezbaterea dintre candidaţii la preşedinţie s-a anulat, ieri, din lipsă de combatanţi. Spre seară, Traian Băsescu a ieşit la sediul său de campanie acuzând "mogulizarea" TVR şi a rezumat situaţia spunând o anecdotă: "Geoană a văzut un dulău mare într-o curte şi a început să zgândăre cu băţul prin gard «vreau dezbatere» numai că nu şi-a dat seama că poarta e deschisă"
Cum s-au certat toată ziua unde să se certe
După ce, marţi seara, PD-L şi PNL conveniseră, peste capul PSD, pentru două dezbateri, miercuri şi vineri, cu maximum trei candidaţi - Băsescu, Geoană, Oprescu -, pesedistul Viorel Hrebenciuc a reuşit să le dea peste cap toate planurile. Ieri dimineaţă, la ora 9.30, când staffurile urmau să stabilească temele dezbaterii şi moderatorii, PSD a venit cu o nouă ofertă: confruntarea să fie în cinci, adică primii patru clasaţi plus udemeristul Kelemen Hunor.
"Dacă sunteţi de acord cu asta, acceptăm şi noi formula de 3 pentru vineri", le-a spus Hrebenciuc pedeliştilor, liberalilor şi consilierei lui Oprescu, Anca Alexandrescu. Cum PD-L şi PNL urmăreau cu îndârjire o dezbatere în trei, fiecare având interesul să-l slăbească pe Geoană, staffurile celor doi candidaţi au acceptat. Anca Alexandrescu a fost şi de acord, pentru că această formulă îi permitea şi primarului general să fie prezent măcar la o confruntare. Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a făcut anunţul public: va fi dezbatere seara, cu cinci candidaţi.
Jocul lui Hrebenciuc. Cum a pactizat TVR cu televiziunile mogulilor
Hrebenciuc a plusat: dezbaterea să aibă loc nu la Parlament, aşa cum se convenise marţi seara, ci la postul public de televiziune. Şi această idee a fost acceptată. În jurul prânzului, după trei ore de discuţii, liderul pesedist a ieşit să anunţe că va fi organizată o confruntare la TVR, cu un singur moderator. Când lucrurile păreau fixate, Lăzăroiu a năucit toată presa: dezbaterea e "incertă", PSD s-a retras de la discuţii. Ce se întâmplase: Hrebenciuc venise cu o altă ofertă - dezbatere organizată în comun de TVR, Realitatea TV şi Antena 3. Între timp, fusese chemat la Parlament şi preşedintele-director general al postului public Alexandru Sassu, care trebuia să dea detalii tehnice: cât va ţine dezbaterea şi cine o va modera.În loc de asta, Sassu venise cu acordul încheiat cu cele două posturi de ştiri, plus oferta de doi ziarişti de la canalele de ştiri.
"Incredibil. Faceţi jocul PSD. Noi avem o problemă cu aceste
televiziuni. Nici nu ne-am făcut campanie la ei", l-a acuzat
Lăzăroiu. Sassu a plecat confuz, dar fără să denunţe acordul cu
ceilalţi parteneri.
Între timp, cele trei televiziuni dăduseră un comunicat în care îşi
anunţau parteneriatul "în interes public" şi propuneau o dezbatere
cu toţi candidaţii, împărţiţi în două grupe: finala mică - ultimii
cinci candidaţi din sondaje - şi finala mare, cu 7 prezidenţiabili,
adică plus Gigi Becali şi C.V. Tudor.
Coaliţie Băsescu - Antonescu - Oprescu. Cum a eşuat planul unei dezbateri la B1TV
Sebastian Lăzăroiu a declarat pentru Gândul că preşedintele
Băsescu cere demisia lui Alexandru Sassu "pentru că nu mai serveşte
interesul public, ci pe cel al PSD". Consilierul prezidenţial a mai
spus că a fost vorba de o manevră pusă la cale de televiziuni şi de
liderii PSD, în beneficiul lui Mircea Geoană. Lăzăroiu a anunţat că
Băsescu nu va merge la emisiunea de la TVR. A fost urmat de Anca
Alexandrescu, care a confirmat neparticiparea lui Oprescu, în timp
ce Crin Antonescu, de la Timişoara, preciza şi el că nu va fi
prezent şi că şi-a cedat timpii de antenă la postul public doar
pentru o dezbatere în cinci.
Televiziunile şi-au ţinut prima parte a promisiunii, organizând
finala mică, la care i-a invitat pe ultimii 5 candidaţi din
sondaje.
Finala mare a stat sub semnul întrebării până la orele 19.00, cu o jumătate de oră înainte să fie difuzată. Televiziunile de ştiri au anunţat sec faptul că dezbaterea a fost anulată. Nu se ştie de către cine şi de ce. Cel mai probabil, pesediştii au realizat penibilul unei alăturări a lui Geoană de Becali şi Vadim Tudor. Kelemen Hunor trecuse deja în tabăra cealaltă. "Ăsta a fost de la început planul lui Hrebenciuc, să nu fie nicio dezbatere", a comentat Lăzăroiu.Staffurile celor cinci au încercat să organizeze o confruntare la B1 TV, tot aseară, dar ideea nu s-a concretizat, transformându-se în dezbaterea consilierilor: Lăzăroiu, Alexandrescu şi Dan Mihalache (PNL). Ce se ştia cert aseară? Că vineri va fi o dezbatere Băsescu - Antonescu. Negocierile vor fi reluate astăzi.
În fine, ca spectacolul să fie complet, aseară, după ce întâlnirea de la TVR s-a anulat, Mircea Geoană s-a dus la ... TVR, unde a găsit câteva camere de televiziune la poartă cărora le-a dat o declaraţie ad-hoc: "Eu sunt la Televiziunea Română. Există o dificultate ca ceilalţi să se întâlnească cu mine, nu le place o confruntare cu mine. Sunt nişte oameni mici". La scurt timp, a ajuns la poartă şi Vadim Tudor: "De ce fug toţi de mine? Eu sunt cheia problemei. Băsescu fuge de mine ca dracu de tămâie".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















176 Comentarii [+] Adauga un comentariu
basescu din primul om al tari,a ajuns ultimul om ,fara caracter,las si mincinos........imi este greata!!!!!!!!
la antena 3 este antonescu cu geoana.
1) - Vadim si estravagantele sale (to say the least!) nu-mi plac deloc. Si chiar mai putin, incultura si primitivismul lui Gigi Becali. Totusi, intrucit m-am nascut in Ardeal, mi s-a parut ciudat ca niste candidati romani au refuzat sa participe la o dezbatere cu romanii Vadim si Becali dar l-au admis pe candidatul UDMR. Dihonia dintre romani e fantastica! 2) -Am urmarit dezbaterea celor 5 candidati de la ora 17. Punctele de vedere ale candidatului Cernea (Partidul Verde) mi s-au parut interesante si decente. Nu mi-a placut insa parul sau lung cu coada. Se poate vedea cu ochiul liber ca cei 5 nu s-au imbogatit in tranzitie. Nu cred sa se fi inconjurat de "oameni politici" precum Miky Spaga, Hrebenciuc, Vanghelie, Elena Udrea, Videanu, Berceanu, Mazare, Eba, Patriciu, Voiculescu si alti dezinteresati de acest fel. Din pacate cei cinci n-au nici o sansa. Va fi ales un presedinte din rindul celorlalti, asa ca nici nu stim noi ce dezastru va urma. Sa speram ca eu n-am dreptate!
hai sictir mai boule ... vad ca astazi basescu,antonescu,oprescu si hunor au avut aceeasi pozitie...
asa e ...e antonescu cu geoana pe antena 3 ...e alb ca varul ,la propriu si la figurat geoana ....
Discursul candidatului Potarca //
Auleu manca-v-as rromi si cu rrumani //
Ce ma stati pe ganduri, dati cu votu-n mine, //
Numai io din toti stiu sa fac minuni, //
O sa fac caldari din fabrici si uzine. //
Am palat acasa, vreau si la Bucale, //
Sa fiu bulibasa peste toata tara, //
Cu Potarca rege n-o sa fie jale, //
Nu veti mai avea o viata amara. //
Va promit la toti aicea solemn, //
Regele Potarca va face dreptate, //
Rudarii cu totii poa’sa fure lemn, //
Romii din bulau vor fi in libertate. //
La turism va fi Piranda colorata, //
Oachesa la ochi, cu fusta sub buric, //
Cu tzatze mai mari si bluza mulata, //
Nu-i va rezista nimeni si nimic. //
Domnul Adi Minune va fi la cultura //
Ca sa promovam maneaua la popor, //
De cruci la gat, tigari, femei si bautura //
Rromii si rrumanii n-o sa duca dor. //
Iar numele tarii noi il vom schimba //
Sa ne-avem ca fratii rromi si rrumani, //
Lumea din-mprejur ne va lauda, //
Nu vor fi romani, nu vor fi tigani. //
Vom vorbi rromanes limba oficiala, //
E limba latina, merge cu maneaua, //
Limba romaneasca e provinciala, //
Veti avea belsug, veti largi cureaua! //
Tot mai scarbosi PSD-istii astia; mint pe forumuri, in lungi postari dezgustatoare, mint cand e vorba de a organiza o dezbatere la televizor (Geoana fuge ca de holera de o dezbatere serioasa la care se stie incapabil de a face fata), etc. Cumplite animale, domnule! Mint, fura, sunt lasi cat incape, calomniaza, lovesc pe la spate si fug, sunt corupti pana in varful unghiilor. Sa ne fereasca Dumnezeu de un guvern PSD cu Geoana presedinte ca ne ducem de rapa! Vreau sa sper ca masa romanilor cu bun simt este mai mare decat a pesedeilor imbecili; altfel ne-am facut-o cu mana noastra si ne meritam soarta! Sper ca romanii se vor trezii din pesedita (boala grava care poate provoca decesul...Romaniei!) si vor vota cu cel mai bun candidat : Traian Basescu.
Vadim Presedinte! //
Sus Patria, jos mafia, eu vreau intre ele, //
Ca sunt mascul feroce si bisexual, //
Alegeti-ma presedinte ca eu n-am lovele, //
La cina de taina va chem annual. //
Sus Mafia, jos patria, cand voi mare sef //
De prosti voi uita cum fac si ceilalti, //
O sa fac ce vreau asa cum am chef //
Voi romani saraci sa ma adulati! //
Sus Patria, jos mafia, pana va iau votul, //
Ce, sunt prost sa spun ce am de gand sa fac? //
Cand voi fi ales o sa confisc totul, //
Poporul roman va fi cel mai sarac! //
Sus Mafia, jos patria, o sa strig de la Cotroceni, //
O sa-mi pun neamurile ministri si consilieri, //
Voi veti rabda de foame, veti fi amarasteni, //
Noi vom huzuri cu mncare, bauturi si *.eri. //
Sus Patria, jos mafia, hai ce mai asteptati? //
Romani din lumea-ntreaga veniti acum la vot //
Pe marele Tribun cu toti sa-l stampilati //
Basescului cel chior sa-i trageti una-n bot. //
Sus Mafia, jos patria, poporul va striga //
Cand Vadim – presedinte va trece cu Mertzanu, //
Romani cu mic cu mare il vor omagia //
Avand cu totii in maini secera si ciocanul.
S-a facut de ras Geoana. A incercat o strategie care i-a explodat in fata. Nu i-a mers cacealmaua si asta l-a costat mult. A reusit si de data asta sa evite o dezbatere.
Oprescu ,sobolanul din spital //
Fugit-a din spital exact la primarie //
Ca-i cascaval destul de ros fara oprire, //
Acesta-i sobolanul cu blana rozalie //
Umpluta cu prostie si multa nesimtire. //
Adulmeca continuu mirosul de ciolan //
Tarandu-si coada lunga prin colturi de camara, //
Mai bine il servim cu niste Furadan //
Decat sa il alegem sa fie sef de tara. //
De cursa se fereste ca-i neam de securist //
Versat in dat cu smanga in a tarii avere, //
Nu-l mai bagati in seama pe rodentul fomist, //
Scoteti-l de pe lista, nu il lasati sa spere. //
Locul lui e-afara, langa tomberoane, //
Sa roada la gunoaie pana o plezni, //
Lasati-l ca sa linga otrava pe bomboane //
Sa intre in convulsii pana o muri. //
E bun de presedinte la groape de gunoi //
Unde locuieste poporul rozator, //
Saracu de el crede ca-i mai destept ca noi, //
Dar el e doar un * de rahat mancator. //
Dati drumu la pisici, la caini si puneti trape, //
Pe sobolanul ros cu toti sa-l haituim, //
Sa n-aiba ce manca, de foame o sa crape, //
V-om avea apoi pace, v-om putea sa traim.