Geoană: Scutirea de impozit pentru profitul obţinut la bursă trebuie menţinută şi anul viitor

Postat la: 03.11.2009 13:02 Ultima actualizare: 19.10.2011 20:43

Mircea Geoană, liderul PSD şi candidatul formaţiunii politice la Preşedinţie, doreşte menţinerea scutirii de la plata impozitului pentru profitului obţinut din tranzacţiile realizate la bursă şi în 2010, pentru stimularea investiţiilor pe piaţa de capital.

"Pentru stimularea investiţiilor pe bursă, consider ca scutirea impozitului pe profit, o măsură luată anul trecut pentru 2009, trebuie menţinută şi în 2010. Astfel se va stimula atragerea de capital", a afirmat Geoană, prezent marţi la deschiderea şedinţei bursiere.

Neimpozitarea câştigului obţinut la bursă a fost pusă în aplicare la începutul acestui an, în vederea sprijinirii investitorilor, în contextul crizei financiare. Cabinetul Tăriceanu a decis, în octombrie 2008, ca profiturile realizate din investiţiile bursiere să nu fie impozitate în 2009, investitorii având posibilitatea să reporteze în 2010 pierderile înregistrate în 2009, cu scopul reducerii valorii impozitului pe profit.

Fostul ministru liberal al Finanţelor Varujan Vosganian a afirmat recent că scutirea de impozit ar trebui menţinută şi în acest an.

Pe de altă parte, Geoană a afirmat că susţine depolitizarea instituţiilor de reglementare şi control.

"Susţin depolitizarea a tot ceea ce înseamnă agenţie de reglementare, de la Consiliul Concurenţei şi până la CNVM. Trebuie să avem curaj să spunem acest lucru", a afirmat Geoană.

Geoană a mai spus ca România trebuie să profite de sursele de venit pe care le oferă Fondul Proprietatea şi tranzacţionarea certificatelor de emisie a dioxidului de carbon.

Mediafax

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

9 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Marx si Engels 3.11.2009 13:15

Ha,ha ! Prostanacul asta e de coma !
Sute de mii de oameni isi pierd locurile de munca, si implicit salariile, dar pe el il pasioneaza profiturile celor cativa prieteni ai lui, din gashka de hoti !
Si mai vine si cu aberatii de genul "investitii la bursa"... Pai mai prostovane, plimbarea banilor de la un hot la altul la bursa se numeste "investitii" ?
Bag sama ca-i la fel de competent ca si ametitul ala ce a fost Ministru de Finanturi, Varujan Ineptian...
Cu ne()otelul Ghizellei, Bohdan Olteanov, astia fac un trio pe cinste !

VOTATI INCOMPETENTII !

 
#2 care este 3.11.2009 13:27

Geoana, propune si tu reducerea impozitului reinvestit, care este.

 
#3 lasa-neee 3.11.2009 14:08

Ne-ati intoxicat cu toate asertiunile acestui individ, care este, printre altele, cumnatul lui Ion Costea, presedintele Exim Bank, care castiga pe luna din bugetul statului, 900 milioane lei vechi. De ce nu scrieti despre acest subiect??? Ziarul Gandul m-a dezamagit prin atitudinea fatisa pro Geoana.

 
#4 www.schemeloto.ro 3.11.2009 15:04

JOI, peste 5,6 milioane EURO la Loto 6/49:

www.schemeloto.ro

 
#5 @lasa-neee 3.11.2009 15:15

Mai multe fituici si telesusanele il promoveaza pe prostanac. Ghici de cine sunt patronate.............

 
#6 dragos 3.11.2009 15:32

aia de joaca la bursa sunt oameni avuti si destepti care oricum au bani; nu inteleg de ce ii scuteste de impozite. sunt bani din speculatii ; cred ca n-ar trebui impozitate si supra-impozitate

 
#7 T.T. 3.11.2009 15:57

Bravos Natiune! Asta da politician de stanga! Deci banii munciti greu sa se impoziteze, aia speculati la bursa de smecherii cu ponturi sa fie gratis. Tot inainte! (ca inainte ere mai bine...)

 
#8 jiko 3.11.2009 16:21

mai bine ati mentine scutirea de impozit a depozitelor bancare sub 50.000RON!

 
#9 a 3.11.2009 17:47

Banii manipulati la bursa sint in general bani negri obtinuti pe cai necinstite sau prin coruptie.Practic acolo se spala banii.Daca cineva pierde,asta e a pierdut si asa nu erau ai lui,dar daca cistiga are acoperire."Cum de unde am banii? Am cistigat la bursa!!". "Jucatorii" sint prin excelenta oameni din tagma celor avuti care prin aceasta lege sint protejati in ideea ca vor face investitii.In schimb,oamenii nevoiasi ,intre care multi habar nu au cu ce se maninca bursa, cotizeaza la greu cu taxe si impozite ca sa sustina bugetul.Un adevarat finantist ar lua de unde sint bani ,acolo unde se invirt pestii mari si nu de la prapaditii care isi duc traiul de pe o zi pe alta.Legile sint strimbe in Romania iar mentinerea la putere a celor care de 20 de ani se tot rotesc la conducerea tarii,le vor face si mai strimbe.Caci au dat de borcanul cu miere si nu il vor lasa asa cu una cu doua.Poate doar daca le dam noi in cap.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa