Gheorghe Dinică: “M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”
Gheorghe Dinică: "M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea"
• Ultimul rol interpretat de artist a fost cel al generalului Grigorie Vulturesco din serialul de epocă "Aniela". Gheorghe Dinică a filmat la Buftea pentru acest rol până în apropierea datei de 22 octombrie, când a fost internat în spital. Scenele filmate se regăsesc în episoadele viitoare din "Aniela"
Născut şi crescut în Giuleşti, după Război, Gheorghe Dinică obişnuia să povestească cu umor: "M-am născut în 1933, în ziua de Crăciun, dar nu era nimeni la Primărie, toţi erau în chefuri şi m-au declarat în acte pe 1 ianuarie 1934". "Am fost un copil liber, năzdrăvan, curios, mai degrabă crescut de stradă şi de prieteni decât de familie, dar sufletul şi mintea mea de copil au memorat doar farmecul străzii şi al jocurilor de puştani", mărturisea actorul.
Şi-a început cariera în teatrul de amatori al Poştei Române. De altfel, avea să şi povestească începuturile ulterior, chiar şi pe blogul pe care actorul îl deţinea: "Primul meu rol a fost cu o trupă de amatori de la Poştă, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa « Titanic-vals » de Tudor Musatescu. Eram pe scenă şi parcă visam. Nici nu ştiam ce se întâmplă cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sală. Acelea au fost primele aplauze din viaţa mea». Şi pentru că talentul său era debordant, Dina Cocea l-a remarcat într-una dintre seri. Mai mult, ea a fost cea care i-a spus "Vino la institut să te fac actor". Şi s-a dus. "M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea".
Lăscărică, un personaj apropiat
În scurt timp a devenit un profesionist. Teatrul a fost prima treaptă în impresionanta sa carieră. A jucat pe scena de la teatrul Mic, de la Comedie, de la Bulandra, Odeon şi pe scândura Naţionalului. A urmat filmul. Gheorghe Dinică a devenit o emblemă a cinematografiei româneşti. Cine nu ştie celebra replică "Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică"? - din filmul lui Sergiu Nicolaescu. De altfel, Lăscărică a ramas un personaj de care, la 75 de ani, încă se simţea apropiat.
Până după revoluţie, el a trăit o viaţă de artist boem. A fost una dintre figurile care au marcat istoria unui local popular în Bucureşti, "Şarpele Roşu" şi, alături de Ştefan Iordache, Marin Moraru, Sergiu Nicolaescu, a scris istoria filmului românesc. Maestrul şi-a încercat talentul artistic şi în muzică. În tinereţe, muză i-a fost Maria Tănase iar câţiva ani buni mai târziu avea să imprime albume de romanţe în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu.
Ultimele roluri - pe scena Naţionalului şi în « Aniela »
În ultimii ani, a jucat pe scena Teatrul Naţionalului în "Take, Ianke si Cadir", alături de Marin Moraru şi Radu Beligan, piesă la finalul căreia specatorii aplaudau minute în şir. În urmă cu doi ani, Gheorghe Dinică a intrat în familia Acasă, unde a interpretat rolul bulibaşei Aurică Fieraru, mai întâi în "Inimă de ţigan" şi apoi în "Regina". Ultimul rol al lui Dinică a fost cel al Generalului Grigorie Vulturesco din primul serial românesc de epocă "Aniela", un rol pe care actorul îl îndrăgea foarte mult: "Plec la Buftea cu plăcere în fiecare dimineaţă", le spunea Gheorghe Dinică apropiaţilor.
De altfel, maestrul poate fi "văzut" încă seară de seară în Aniela. Cu câteva zile înainte de data internării sale, 22 octombrie, el s-a aflat pe platoul de filmare al seralului de epocă. Dincolo de scenă, Dinică a fost şi partener de viaţă. Despre acest « rol » al său, maestru avea să mărturisească : « Pot spune că sunt un tânăr căsătorit, doar ca ani de căsnicie. Un rol foarte important îl are înţelegerea pe care o avem unul pentru celalalt în afară de simpatiile reciproce fără de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relaţie clară cu viaţa şi care a făcut ordine în dezordinea existenţei mele".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















8 Comentarii [+] Adauga un comentariu
dumnezeu sa-l odihneasca!mare actor,mare artist!
Dumnezeu sa-l odihneasca.
O pierdere mare pentru noi.
Mare pacat, maestrul Gheorghe Dinica nu mai este fizic printre noi, dar o sa fie mereu in inimile noastre, prin ceea ce a lasat un urma dumnealui.
drum bun maestre,,,,am plans ca nu o sa te mai vad la teatru, invitat de onoare la o gala ,,,,!!!! acum insa esti alaturi de Poldi de Pintea de Ovidiu ,,, de alte stele plecate printre stele!! sa-ti gasesti Maestre rolul si locul pe care l-ai cautat, ,,,,, sigur noi te-am iubit!!!!!!!!!
Este un moment trist, un om, un actor talentat a plecat la cerururi. Dumnezeu sa-l odihneasca. Trist si imoral este actiunea de-a dreptul idolatrica pe care mass-media o practica. Va amintesc ca Romania mai are si altfel de numeroase si valoroase personalitati pentru care se pastreaza o tacere de-a dreptul jenanta. Anul trecut a murit PRIMA FEMEIE NEUROCHIRURG, care dintr-o mare eroare a fost romanca. Dr. Sofia Ionescu Ogrezeanu, care a salvat viata a mii de romani. La inmormantarea ei, dupa un comunicat de presa au fost doar 4 PATRU PERSOANE.
Maestre,
du-te sa-l incanti si pe Dumnezeu cu vorbele si cu cantecele tale.
/raoul
odihnestete in pace,suflet nobil,care ne-ai incantat tineretiile,drum bun in cele zari albastre.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace un artist ca tine se naste o data la o mie de ani.. tot respectul !