Grădiniţa va costa cu 10% mai mult. În unele oraşe sute de copii au rămas fără locuri. În altele au fost desfiinţate grădiniţe din lipsă de cereri
Grădiniţa a devenit un lux pentru majoritatea părinţilor. O dovedeşte numărul înscrierilor. În anii trecuţi, se dădeau adevărate bătălii pentru a intra cel puţin pe listele de aşteptare. Acum, în multe zone, atât grădiniţele de stat cât şi cele private abia dacă şi-au ocupat locurile disponibile. În plus, se anunţă o scumpire a tarifelor cu cel puţin 10%, în special cele care vor acoperi cheltuielile făcute pentru hrana copiilor.
Criza creşte costurile
Într-o singură lună, cheltuielile cu un copil înscris la o grădiniţă de stat cu program prelungit vor depăşi 350 de lei, cu cel puţin 10% mai mult decât anul trecut. Cea mai mare parte a banilor vor merge pe hrana zilnică. Un meniu este estimat la 10 lei. La această sumă se adaugă banii pentru cursurile opţionale, unul singur costând 15 lei pe lună. Restul acoperă rechizitele şi transportul. Investiţia se dublează dacă părinţii optează pentru o grădiniţă privată.
Unii desfiinţează grădiniţe, alţii plâng după locuri
În judeţul Iaşi, pentru prima dată după mulţi ani, părinţii nu mai aleargă pentru un loc la grădiniţă. "Cererile nu au mai depăşit oferta. Cred că mulţi au decis să îşi lase copii în grija bunicilor sau au găsit alte soluţii", a declarat Liliana Romaniuc, şefa Inspectoratului Judeţean Iaşi.
În alte oraşe, sute de copii au rămas pe dinafară. La Buzău, înscrierile au început încă de pe 1 iulie, şi toate locurile au fost imediat ocupate. Peste 600 de micuţi însă vor trebui să mai aştepte un an, deşi şefii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean spun că vor căuta soluţii. La Bacău, 400 de copii nu vor putea fi înscrişi. Conform autorităţilor, ar mai fi nevoie de încă 2 grădiniţe. Primăria are un proiect aprobat în acest sens, inclusiv o finanţare aprobată de Guvern de 3 milioane de dolari. Banii însă nu au ajuns nici acum.
La polul opus, Inspectoratul din Botoşani a desfiinţat 4 grădiniţe, atât datorită lipsei suplinitorilor dar şi a numărului mic de copii.
O grădiniţă normală, cât un salariu mediu pe economie
O mare problemă rămâne supraaglomerarea. La stat, o grupă are în
medie 26 de copii. Sunt însă educatoare care au în grijă şi 35 de
micuţi, fapt care afectează procesul educaţional. La privat,
lucrurile stau cu mult mai bine din această privinţă. O grupă nu
are mai mult de 12 copii. Însă doar atât, pentru că aici probleme
legate de înscrieri sunt mai mari. "Pentru prima dată nu mai avem
liste de aşteptare. Am reuşit să ocupăm locurile însă mulţi părinţi
şi-au retras copii. Cei mai mulţi dintre ei erau intelectuali
bugetari şi reducerile salariale cred ca a fost motivul principal",
a declarat pentru Gândul Felix Codreanu, directorul grădiniţei
private "Funny English" din Iaşi. Tarifele au rămas neschimbate,
fiind între 400 de lei şi 750 de lei pe lună, în funcţie de obţiuni
(transport, cursuri specializate, program after school).
La Timişoara, au apărut şi ofertele speciale. Grădiniţa particulară
Giminnia făcut o serioasă reducere a tarifelor. "Taxa a fost
scăzută de la 960 de lei la 650 de lei pe lună, la program
prelungit. Acum numărul înscrierilor a crescut. În plus oferim,
cursuri de înot, muzică instrumentală, dans, arte marţiale, limbi
străine ", a declarat proprietara grădiniţei, Camelia Lipoczi.
Pentru părinţii care nu îşi permit asemenea servicii, cea mai
ieftină soluţie este grădiniţa de stat cu program scurt. Aici
cheltuielile sunt minime, nefiind nevoie de bani decât pentru plata
cursurilor obţionale, transport şi rechizite.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
- grădiniţe
- ,costuri
- ,cerere
[+] Adauga un comentariu