Grădiniţele, şcolile şi liceele rămân închise şi miercuri. Decizia este valabilă în Bucureşti şi în unele judeţe din ţară
Foto: Haaz Sandor/Mediafax
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală şi Ilfov şi în cursul zilei de miercuri, 8 februarie. Decizia este valabilă şi pentru unele judeţe din ţară.
"În conformitate cu prevederile OMECTS nr. 3205 / 06.02.2012, în zilele de 7 şi 8 februarie 2012, se suspendă cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din unele judeţe şi din Municipiul Bucureşti.
Conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura informarea elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice şi vor lua toate măsurile pentru supravegherea şi funcţionarea instalaţiilor de încălzire, electricitate şi apă", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei remis redacţiei gândul în această dimineaţă.
Tot în comunicat se precizează că, "la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti este asigurată permanenţa la telverde (0800816021)".
În Bucureşti şi în Ilfov, cursurile preuniversitare sunt suspendate de luni. "Este vorba despre circa 223.000 de copii la nivelul Capitalei şi al judeţului Ilfov şi de circa 430 de unităţi de învăţământ preuniversitar închise", potrivit lui Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectaoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Nenea Basescu, nu s-ar putea sa incepem scoala luni, ca toti oamenii seriosi ?
@gigele mergi la scoala,bai biiip,ca sa ajungi ca Eba