Guvernantele, meditatorii secolului XIX

de Alina ALEXE Postat la: 12.01.2007 00:00 Ultima actualizare: 18.10.2011 02:49

Guvernantele, meditatorii secolului XIX

Guvernantele, prezente si implicate in fiecare moment al vietii familiei pentru care lucrau, erau o adevarata institutie. Daca vrem sa raspundem la anunt, trebuie mai intai fie sa vorbim cu persoane mai in varsta, de familie buna, crescute dupa regulile de altadata, fie sa ne aruncam un ochi in jurnale care descriu timpul din pozele aurite de la anticariat. Trecem impreuna peste cateva citate, apoi tragem concluzii. In "Jurnalul de la Paltinis", Noica ii povesteste lui Liiceanu despre prima lui amintire: "Este legata de o eroare de limba germana. Stateam pe olita, vine guvernanta si ma intreaba ce fac. «Ich denke mich», i-am raspuns." Prima amintire a lui Gheorghe Boldur-Latescu (un fost detinut politic) redata intr-un interviu incepe in felul urmator: "Guvernanta mea elvetiana plecase, fiindca era batrana, si ramasese sa aiba grija de mine o fata de la tara. " Nicolae Steinhardt o descrie emotionat in "Jurnalul fericirii", la luna octombrie 1962, pe doamna de Bransky, guvernanta lui, cea care i-a format primele notiuni de cultura. Era o femeie extraordinara, "o inteligenta stralucita, cunostinte imense si un caracter admirabil". Aceasta guvernanta se aprindea cand povestea despre zeitatile Walhallei si era banuita ca, in taina, o adora pe Valkira Brunhilda. Pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, guvernantele, preceptorii si profesorii particulari au fost unicii responsabili cu educatia copiilor de boieri. Situatia se schimba odata cu infiintarea statului national care aduce cu sine o serie de reforme ale invatamantului. Guvernantele, prezente si implicate in fiecare moment al vietii familiei pentru care lucrau (aduse din Germania, Anglia sau Franta, locuiau in familiei si deveneau un fel de membru legitim al acesteia) sunt o adevarata institutie. Mai mult, atat de strans este legata existenta lor de viata celor pe care ii ajuta, incat, in textele de mai sus, ca si in altele, de altfel, sunt mentionate, fara tresariri, ca si cum prezenta lor ar trebui sa fie de la sine inteleasa. Teohari Antonescu (istoric, 1866-1910) tine un jurnal intre 1893-1908 unde, pe 24 si 25 decembrie 1894, face urmatoarele insemnari: la moartea unui copil "plang toti in casa, nevasta, ceilalti copii si pana si guvernanta venita din strainatate pentru fete"; "Ii era frig grozav, fiindca i se luase salteaua dedesupt pentru guvernanta." Fisa postului ar include cunostinte solide de limbi straine (daca se poate sa fie vorbitoare nativa a unei anumite limbi de circulatie, cu atat mai bine), o varsta respectabila (pentru a inspira incredere), sa iubeasca copiii si sa le insufle acestora inalte valori morale si culturale. Ei bine, exista si exceptii de la aceasta regula, si inca unele notabile. Sa luam exemplul lui Miss Winter, adusa de Carmen Sylva sa-si exercite dominatia in camera copiilor Reginei Maria. Se spune ca aceasta Miss Winter a incercat sa-l dezvete pe Carol sa se mai roage pentru mama lui. Un alt caz rasunator este cel al "Doamnei cu umbrela". Este vorba de statuia din cimitirul Bellu de la mormantul Katalinei Baschott, ajunsa acum loc de pelerinaj, caci se pare ca la picioarele ei se depun ravase de dragoste si se aprind lumanari. Lumea vorbeste ca a fost o copila de vreo 16 ani, luata la Paris de George Asan (un mare industrias bucurestean, detinator al primei mori cu aburi din Romania) pentru a fi guvernanta odraslelor sale. S-a indragostit de ea si viata a luat-o iar inaintea romanului: sotia geloasa si-a otravit rivala.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine