Guvernul a decis ca legea care reduce salariile BNR să fie modificată, pentru a evita sancţiunile CE
Guvernul a decis ca legea care reduce salariile BNR să fie modificată, pentru a evita sancţiunile CE Foto: Octav Ganea
Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, situaţia salariilor din BNR, reduse cu 25% împreună cu remuneraţiile din sectorul public, şi a decis să modifice legea prin care au fost diminuate salariile angajaţilor BNR, pentru a evita sancţiuni din partea Comisiei Europene.
Executivul a convenit ca legea să fie modificată în luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, au declarat surse oficiale, citat de Mediafax.
Potrivit acestora, experţi din Ministerul Finanţelor iau în calcul două variante de modificare a legii.
"Se consideră că modalitatea sigură prin care pot fi evitate sancţiunile CE este eliminarea rapidă, prin ordonanţă de urgenţă, a articolului care prevede că reducerea salariilor se aplică şi în cazul angajaţilor băncii centrale. O altă variantă este completarea Legii cu un articol care să prevadă că economiile rezultate din reducerea salariilor în BNR nu vor fi direcţionate către bugetul de stat, împreună cu o scrisoare comună adresată CE de către ministrul Finanţelor şi guvernatorul BNR în care să se arate că diminuarea a fost efectuată cu acordul băncii centrale", au arătat sursele.
Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, adoptată la finele lunii trecute, prevede scăderea salariilor în sectorul public cu 25%, procentaj aplicat şi angajaţilor Băncii Naţionale a României, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
Sumele obţinute din reducerea salariilor sunt virate integral la bugetul de stat.
Reducerea salariilor a fost reglementată prin lege, act normativ care poate fi modificat pentru o aplicare rapidă doar prin ordonanţă de urgenţă. Guvernul nu poate însă emite ordonanţe de urgenţă decât din luna septembrie, când Parlamentul se reuneşte în sesiune.
Conform scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by semnat de România cu Fondul Monetar Internaţional, obţinută de MEDIAFAX, Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va reveni asupra măsurii de reducere cu 25% a salariilor angajaţilor BNR, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
"Suntem angajţi să anulăm iniţitivele legislative recente care în mod necugetat încalcă independenţa băncii centrale şi autorităţilor de reglementare din domeniul financiar nebancar", se arată în scrisoarea.
Guvernul arată că pachetul de măsuri de ajustare fiscală aprobat recent include banca centrală şi autorităţile de reglementare din domeniul financiar nebancar printre instituţiile unde salariile au fost reduse cu 25%, ceea ce subminează independenţa financiară a acestora şi încalcă articolul 130 din Tratatul Uniunii Europene.
Şi Banca Centrală Europeană a arătat la începutul lunii iulie că reducerea salariilor angajaţilor BNR este o finanţare directă a deficitului bugetar de către banca centrală, situaţie interzisă, şi a recomandat modificarea legii.
Surse oficiale au declarat recent pentru MEDIAFAX că oficialii Comisiei Europene au avertizat România că ar putea declanşa procedura de infringement dacă legea care prevede reducerea salariilor angajaţilor Băncii Naţionale a României nu va fi modificată, întrucât încalcă unele prevederi ale Tratatului Uniunii Europene.
Articolul 130 din Tratatul UE arată că în exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC şi al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pai nu trebuia sa fim toti solidari? Mama voastra de hoti si de banditi!
Se vede acum cine este mai coio...t ! Astia cu bani mulți (bancherii lu” Pește) tot în picioare vor cădea. Este aceeași poveste ca și în cazul pensiilor magistraților. Adevărul, dreptatea, legea nu este pentru...căței. Cât timp vor fi la timonă Chiorul și Piticania, nici să nu ne gândim la un trai decent.
POPA (să ne cânte prohodul) am cerut (a se citi votat), POPA ne-a dat Dumnezeu !
Obligarea guvernului de a nu micsora cu 25% salariile bugetarilor din BNR si alte institutii financiare reprezinta cel mai elocvent exemplu de trafic de influenta si coruptie la cel mai inalt nivel al institutiilor internationale care alfel cere guvernului sa combata coruptia(dar numai pentru cei saraci)Cum sa mai ai incredere in astfel de institutii internationale care dau lectii dar in schimb practica traficul de influenta si coruptia la cel mai inalt nivel?
oameni buni, aceste institutii nu sunt finantate din bugetul statului, se autofinanteaza deci daca nu iau bani de la bugetul statului de ce sa li se ia 25%? din solidaritate? nu ci pentru ca in disperarea de cauza incearca sa adune bani de la toata lumea. Pentru desfasurarea activitatii in mod profesional si impartial, aceste institutii trebuie sa fie independente financiar. Nu degeaba Comisia Europeana a considerat aceasta masura ca fiind nelegala.