Guvernul amână pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate

Postat la: 31.12.2010 12:13 Ultima actualizare: 31.12.2010 12:14

Guvernul amână pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate

Guvernul a decis să amâne pe termen nedefinit introducerea cărţii electronice de identitate, document care trebuia să fie emis începând cu anul 2011, invocând lipsa condiţiilor tehnice şi financiare şi nevoia unei "proceduri simplificate" care să evite încălcarea altor termene de eliberare a actului.

Termenul prevăzut iniţial pentru introducerea acestui document era de 1 ianuarie 2003, prelungit succesiv de Executiv până la 1 ianuarie 2006, ulterior până la 1 ianuarie 2009 şi, în final, până la 1 ianuarie 2011.

Extinderea termenului a fost explicată de fiecare dată prin faptul că îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei şi că platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cărţii electronice de identitate va fi realizată începând cu 1 iulie 2010.

Prin ordonanţă de urgenţă aprobată la finalul acestui an, Guvernul a decis însă să abroge atât termenul de 1 ianuarie 2011 prevăzut pentru introducerea cărţii electronice de identitate, cât şi data de 1 iulie 2010 stabilită pentru realizarea platformei-pilot de constituire a sistemului informatic de emitere, hotărând că aceste două termene vor fi fixate la un moment dat, prin hotărâre de guvern.

În aceste condiţii, Guvernul a mai decis că asigurarea instituţiilor publice cu echipamente şi programe informatice specifice va fi realizată în termen de 18 luni de la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate în municipiile reşedinţă de judeţ, în 3 ani de la această dată în celelalte municipii şi oraşe şi în 4 ani de la această dată în comune.

Thomas Dincă, thomas.dinca@mediafax.ro

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

6 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 GORE 31.12.2010 17:06

guvernul sa-i dea noua carte de identitate (cu * in ea) lu mama si lu tata lui...nu acestui popor ortodox!

 
#2 eu 31.12.2010 20:35

ce are de-a face ortodoxia ta cu noua carte de identitate? ti se infinge cip-ul in icoana? rau ai ajus prietene...

 
#3 spaniolul 31.12.2010 20:52

Parca vad ce buletin de dimensiuni biblice or sa ne faca astia. Pe cand buletinele celor din vest sunt niste carduri practice, al nostru e mare si inestetic.

 
#4 Ayatolah ROR-it Danila 1.01.2011 10:41

Asa ca noi am ordonat GUVERNULUI sa elaboreze o ordonanta de urgenta care sa prevada ca in documentele de identitate ale romanilor {buletin , carnet de sofer, pasaport} sa fie trecuta OBLIGATORIU si religia , neaparat ORTODOXA, pt ca astfel, documentele de identitate ale romanilor nu vor mai fi satanice.

 
#5 petcu s. 1.01.2011 12:42

Statele UE, isi doresc cu staruinta o astfel de carticica de povesti, pentru toti cetatenii ei, tot o utopie sionista, indusa in cancelariile Europene.
Romania, dominata inca de umbrele trecutului securizat, are indoieli, temeinice la urma urmei, similare cu cele pentru care francezii si nemtii nu agreeaza primirea noastra in randul statelor din zona Scheongen.
Carticica asta de povesti, e cheia Pandorei, cu care UE, doreste deschiderea usii romanilor din afara Romaniei, fara ca romanii sa poata deschida usa in casele cetatenilor UE.
Europa este camp de batalie pentru mai toti actorii economici non Europeni, inclusiv Rusia, ori aruncarea in lume a informatiilor, greu de securizat de altfel, dupa cum s-a vazut in ultima vreme, trebuie facuta cu o decenta prudenta tocmai pentru protectia propriilor cetateni.
Drept pentru, care poate este momentul unei noi negocieri in aceasta privinta, iar atribuirea unor astfel de carti de identitate pot eventual face obiectul evidentei, pentru cei care au avut tangenta cu legile statelor UE, daca vreti in fapt pentru a facilita relatia cu Europol.

 
#6 Gigel 1.01.2011 18:08

Guvernul amina pe termen nedefinit programul "Clonarea cartii de identitate". :)

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa