Guvernul taie din ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor
Guvernul taie din ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor
Doar familiile în care venitul mediu este mai mic de 425
de lei vor mai beneficia la iarnă de ajutoare pentru încălzire din
partea Guvernului. Până acum plafonul era de 615 lei. Mai mult,
până la primăvară s-au interzis debranşările
Guvernul a tăiat ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor tuturor familiilor care înregistrează un venit mediu net pe membru de familie mai mare de 425 lei. Măsura a fost luată odată cu aprobarea OUG nr.106/ 2009 şi se referă la cei care se încălzesc cu energie termică, gaze sau lemne. Până la adoptarea acestui act normativ, de compensări pentru încălzirea locuinţelor beneficiau inclusiv familiile care înregistrau un venit mediu net pe membru de familie de 615 lei.
Practic, din grila de acordare a compensaţiilor la plata încălzirii locuinţelor au fost scoase trei tranşe de venituri, respectiv cele cuprinse între 425,1 şi 480 de lei, la care compensarea era de 30%, cele cuprinse între 480,1 şi 540 de lei, la care compensarea era de 20%, şi cele cuprinse între 540,1 şi 615 lei, la care se acorda o compensare de 10%.
Potrivit preşedintelui Ligii asociaţiilor de proprietari Habitat, Mihai Mereuţă, "încă din 2008 se impunea o mărire a plafonului până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinţelor. Acestea ar fi trebuit să crească de la 615 lei la 700 de lei.
În 2009 ar fi trebuit o ridicare a plafonului la 750 de lei. În plină criză, Guvernul a lăsat zeci de mii de familii fără aceste ajutoare.
La o factură de căldură de 200 de lei asta ar fi însemnat o compensare de 60 de lei pentru cei cu venituri de până în 480 de lei. Prin această măsură, Guvernul a anulat toate majorările de care aceste categorii sociale au beneficiat".
S-a interzis şi posibilitatea de a te debranşa
Mai mult, familiile sau persoanele singure excluse din grila de acordare a compensaţiilor, care ştiu că nu vor avea cu ce să-şi plătească încălzirea, nu vor mai putea nici măcar să se debranşeze de la sistemul centralizat de termoficare.
Începând cu 1 octombrie şi până la 1 mai, debranşările sunt
interzise prin lege. Preşedintele Ligii asociaţiilor de proprietari
Habitat, Mihai Mereuţă, susţine că măsura luată de Executiv va
afecta atât populaţia, cât şi furnizorii de servicii.
"Statisticile arată că 86% din abonaţii furnizorilor de servicii
îşi plătesc cu mare dificultate facturile. La rândul lor,
furnizorii vor înregistra pierderi, dar şi un procent redus de
încasări. Suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană la protecţie
socială. Până şi bulgarii sunt înaintea noastră", ne-a mai declarat
preşedintele Mihai Mereuţă.
Guvernul justifică reducerea plafoanelor prin faptul că, în condiţiile actuale determinate de criza economică şi de imposibilitatea susţinerii din bugetul actual a tuturor formelor de protecţie socială, este necesară reanalizarea condiţiilor de eligibilitate, care să conducă la "eficientizarea sistemului" şi la restrângerea numărului de beneficiari ai prestaţiilor sociale, inclusiv a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor. Valoarea compensărilor acordate de Executiv se va ridica, în iarna 2009-2010, la 173 milioane de euro.
INFO
S-au găsit 160 milioane de lei pentru operatorii economici
Cabinetul Boc a alocat, în schimb, bani pentru a sprijini societăţile care produc şi distribuie energie termică populaţiei. Ieri, Executivul a decis acordarea, din Fondul de Rezervă, a 160 milioane lei operatorilor economici care produc, transportă şi distribuie energie termică în sistem centralizat către populaţie, în scopul asigurării alimentării cu energie termică şi apă caldă pe timpul iernii, a anunţat Emil Boc.
Sumele au fost alocate bugetelor localităţilor Arad, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Reşiţa, Târgovişte, Gheorgheni, Deva, Iaşi, Tg. Mureş, Caracal, Alexandria, Rm. Vâlcea, Focşani, Tulcea, Mizil, Turnu Măgurele, Cluj Napoca, Calafat şi Videle. Acum două săptămâni, Guvernul a adoptat un act normativ prin care a alocat bugetelor locale alte 75 de milioane de lei pentru operatorii economici care asigură energia termică pentru populaţie. (M.T.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
nu ma intereseaza nimic
Premiu mare la loto 6/49:
www.schemeloto.ro
Am deja peste 500 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
Multumesc
Acordarea acestor ajutoare fara sa se ceara documente care sa ateste venuturile realizate de catre solicitant, conduc la o hotie de mari proportii. pe scurt orice nesimtit care are tupeu solicita acest ajutor doar cu o declaratie pe propria raspundere, si gata tranzactia s-a incheiat. Se pierd sume uriase care ajung acolo unde nu trebuie. de ce nu se aduc adeverinte de la locul de minca, de la fisc, de la rol s.a.m.d. pentru a lamuri situatia? Asta se cheama prostie.