Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare
Harta alimentelor în România. Unde se găseşte cea mai ieftină mâncare
O analiză gândul îţi arată care sunt judeţele
cu cele mai ieftine produse alimentare în luna
ianuarie
Reprezentanţii industriei alimentare spun că până la toamnă nu ar trebui să existe motive de scumpire, chiar dacă eventualitatea unei crize a alimentelor a fost invocată şi pe plan local. Singura excepţie este uleiul, care s-ar putea scumpi cu circa 30% în aprilie sau martie, după cum au anunţat recent reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA). Motivul oficial al scumpirii este lipsa de materie primă, care îi va determina pe producători să importe cu costuri mari.
"În afară de floarea soarelui şi de grâul pentru panificaţie, nu
există alte situaţii în care stocurile de materie primă să se
termine", a declarat pentru gândul Dragoş Frumosu, preşedintele
FSIA. Pe lista scumpirilor posibile intră şi pâinea, în cazul în
care importurile de grâu se vor realiza la preţuri mai mari, după
cum au declarat recent oficialii Ministerului Agriculturii. Se ştie
că firmele din panificaţie mai au stocuri de grâu doar pentru
februarie. După aceea, ele vor fi nevoite să apeleze la importuri.
De la începutul anului, singurul produs care oficial costă mai mult
decât la finele anului trecut este laptele. În cursul acestei luni,
într-o singură săptămână, preţul unui litru a urcat cu 20%,
depăşind 5 lei.
Pasărea, preţ maxim în Caraş-Severin
Românii nu plătesc însă la fel de mult pentru alimentele cumpărate.
Este suficientă o trecere în revistă a preţurilor de vânzare ale
principalelor produse agricole şi alimentare din pieţe şi târguri,
date centralizate de Ministerul Agriculturii. De exemplu, săptămâna
trecută, clujenii au plătit cel mai mic preţ la nivel naţional
pentru carnea de vită: între 7,5 şi 9,5 lei/kg. La polul opus s-au
aflat locuitorii judeţului Timiş, unde kilogramul de carcasă de
vită are cel mai mare preţ, respectiv 18 - 20 lei.
CLICK PENTRU A MĂRI
În Mehedinţi se găseşte cea mai ieftină carne de pasăre - doar 4,5 - 6 lei/kg, în timp ce locuitorii judeţului Caraş-Severin sunt nevoiţi să plătească de trei ori mai mult pentru acest produs, adică 14 - 15 lei/kg. În schimb, în pieţele din Gorj se poate cumpăra cea mai ieftină carcasă de porc, respectiv 6,8 - 7,2 lei/kg, comparativ cu Bistriţa-Năsăud, judeţul cu cel mai "piperat" preţ, de 15 - 18 lei/kg. În Mureş se găseşte cea mai ieftină telemea (8 - 10 lei/kg), în timp ce la Tulcea ouăle au cel mai mare preţ, de 0,65 - 0,85 lei/bucata.
Ilfov, cele mai scumpe mere
Şi preţurile legumelor şi fructelor din analiza Ministerului
Agriculturii pot ajunge să se tripleze în anumite zone ale ţării.
Ilfovenii achiziţionează kilogramul de mere cu 3,5 - 5 lei, de trei
ori mai mult decât în Mehedinţi, unde cel mai ieftin soi costă 1
leu.
În schimb, mehedinţenii dau cel mai puţin pentru fasole: între 3 şi 6 lei/kg. Cea mai scumpă fasole se găseşte pe tarabele pieţelor din Vasului - între 7 şi 8 lei/kg. Cele mai mici preţuri pentru cartofi sunt în Braşov, unde kilogramul se vinde cu 0,8 - 1,5 lei, faţă de 2,5 - 3,1 lei, în Bihor.
Dragoş Frumosu spune că românii ajung să plătească la alimente
printre cele mai mari preţuri din Europa, raportat la venituri. "În
România, preţurile sunt mari din cauza absenţei politicilor
agricole, dar şi a politicilor fiscale exasperante. O dovadă în
acest sens este măsura de majorare a TVA în vara anului trecut,
care a dus la creşterea evaziunii din domeniu", ne-a explicat
preşedintele FSIA.
Ouăle, cu 5% mai ieftine în 2010
La sfârşitul anului trecut, alimentele din România erau în medie cu
6,45% faţă de finele anului precedent, potrivit datelor
Institutului Naţional de Statistică (INS). În topul scumpirilor
s-au aflat cartofii, care în decembrie 2010 costau cu 45,5% mai
mult decât în decembrie 2009. Printre mărfurile alimentare care
s-au scumpit mai mult în 2010 se numără şi fructele proaspete
(+17%), uleiul comestibil (+21%) şi mierea de albine (+10,3%). Cel
mai puţin a crescut preţul cărnii de porc, cu 1,7%, alături de
carnea de bovine (+2,1%) şi de peştele proaspăt (+2,25%). Ouăle
sunt singurele produse alimentare care la finele anului trecut
costau mai puţin decât în decembrie 2009 (-4,8%).
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















18 Comentarii [+] Adauga un comentariu
cea mai ieftina mancare e aia pe care o cresti singur in batatura.
mancarea nu-i foarte scumpa, salariile sant infime.........si numai noi cred ca avem 24tva la alimente, deci tot statul ii devina nu producatorii,
cea mai ieftina mancare - nu-mi place cuvantul, dar asta e si il folosim toti - este cea care nu costa nimic.
@mem
si cea mai SANATOASA! Abia acum inteleg pe deplin ce noroc am avut cand bunicii materni de la tara ne hraneau si cu ce sunt eu nevoita sa-l hranesc pe fiu-meu. Fiecare zi e disperare din acest punct de vedere. Eu n-am avut totul ambalat in hartie frumos colorata, dar am avut sanatate! (la fel si frate-meu, si doi veri primari, parintii, unchi, matusa...toti mancam din traista alora batrani). De cand bunicii n-au mai trait sa creasca pasari, porci, oi, etc. noi am mancat mancarea capitalista. In luna mai a anului trecut unchiul meu a facut infarct pe loc! Si tata are un preinfarct. Sunt innebunita sa ii fac sa inteleaga pe ai mei cat de important e ce mancam si de unde mancam. Foarte greu e sa faci educatie cuiva, sa-l faci sa inteleaga de unde vine RAUL.
@ Corina
Cum de nu...cresteau porci, mancau caltabosul si mureau la 60!! Tu ai fost vreodata la tara sa-i vezi cum arata de la atata "mancare naturala"??? Daca era dupa cum spui tu, pe timpul comunistilor Romania ar fi trebuit sa aiba cea mai mare speranta de viata:)) Cum se face ca toti capitalistii adevarati(nemti, americani, canadieni etc etc) au 10 ani(sau mai mult) speranta de viata fata de romani, in ciuda faptului ca bunicii lor nu cresc porci???? stiu...spitalele... nope..caltabosul, toba, slana....indiferent de unde vin, n-o sa-ti faca mai bine decat conopida, fasolea si pestele!!!
@Unul
Decat sa mananci mancarea de la magazin, plina de E-uri (salam, cremvusti, parizer, etc), mai bine mananci o bucata de slanina.
@ciupi
cea mai ieftina mancare - nu-mi place cuvantul, dar asta e si il folosim toti - este cea care nu costa nimic.
Iti recomand "SALAM BARBOS" - nu te costa nimic - basca mai si primesti bani pentru "prestatie".
HAIDE-TI SA FOLOSIM NUMAI PRODUSE : MADE IN ROMANIA , PENTRU A CREEA LOCURI DE MUNCA IN TARA . [da mai departe]
Preturile din articol sunt complet aiurea. În Obor găseşti mere pe alese cu 1,5 lei, ouă cu 0,4 lei, la orice hipermarket ai fasole cu 5-5,5 lei.
@mircea
hai pentru început să căutăm mâncare made în rrrrromânia... propun să începem cu usturoiul.
şi până găsim noi tu caută un manual de gramatică de clasa a 4-a.