IARNĂ ÎN ROMÂNIA. Circulaţie închisă pe A2 Bucureşti - Lehliu şi pe nouă drumuri naţionale

de Departamentul Social Postat la: 05.02.2012 09:57 Ultima actualizare: 05.02.2012 09:58

sursa foto Mediafax Tibi Bologh

Circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu, precum şi pe nouă drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit situaţiei anunţate, duminică dimineaţă, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Traficul rutier este închis pe DN 1D Albeşti – Urziceni, DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, DN 23A Gologanul – Corăşti, DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti, DN 2C Costeşti – Slobozia, DN 2N Bogza – Jitia, DN 2R Jitia – Vintileasca, DN 2B Buzău –Vizireni şi DN 11A Adjud - Podu Turculu.

Autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu este în continuare închisă, putându-se circula pe o rută alternativă între Bucureşti şi Constanţa, respectiv pe DN 3 Bucureşti - Lehliu, autostrada A2 între Lehliu şi Cernavodă, DN 22C Cernavodă - Murfatlar şi DN 3 Murfatlar - Constanţa.

Traficul greu este restricţionat pe opt drumuri naţionale. Astfel, pe DN 5B Ghimpaţi - Giurgiu, DN 2 Bucureşti - Urziceni - Buzău şi DN 73C Curtea de Argeş este restricţionat traficul pentru maşinile de peste 3,5 tone, iar pe DN 10 Măgura - Siriu, DN 3A Lehliu - Feteşti, DN1 Comarnic – Braşov, DN 1A Vălenii de Munte – Braşov şi DN 71 Fieni – Sinaia sunt restricţii pentru maşinile de pentru 7,5 tone.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu cod galben, valabilă până duminică, ora 20.00, conform căreia aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte.

Vântul va sufla cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 - 60 kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.

Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii trebuie să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă şi să aibă lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, precum şi sistem de climatizare-dezaburire funcţional.

În cazul în care traficul rutier se întrerupe din cauza zăpezii, şoferii sunt sfătuiţi să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

Nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public constituie contravenţie şi se sancţionează cu reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile şi cu amendă de la 6 la 8 puncte, respectiv de la 420 la 560 de lei.

Şoferii sunt obligaţi să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor când carosabilul este acoperit cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Romania 5.02.2012 10:09

Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata gasesti lucruri pe care presa nu le prezinta!!

 
#2 Manager League.ro 5.02.2012 10:38

Vrei sa castigi o Cupa Champions League reala in cel mai bun manager de fotbal online gratuit?
Patrick Vieira te provoaca sa castigi in fiecare sezon un telefon mobil Samsung in finala SuperCupei din Manager League.ro : http://TinyUrl.com/fotbalgratis

 
#3 nelone 5.02.2012 13:17

ba ce comentarii sunt astea romani jegoshi spun orce in afara de subiect........romanii au fost obligati sa cumpere cauciucuri de iarna ,la ce folosesc ele acum???evident cei care au cumparat au fost pacaliti de shmenarii din fruntea statului roman

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa