„Iepuraşul“ PD-L Iulian Urban îşi face curaj: „Dacă ne mai e mult frică de manelişti când facem legi, o să rămânem în Evul Mediu“
„Iepuraşul“ PD-L Iulian Urban: „Dacă ne mai e mult frică de manelişti când facem legi, o să rămânem în Evul Mediu“
PROIECT l Senatorul PD-L Iulian Urban a preluat
iniţiativa legislativă a Poliţiei Rutiere referitoare la
sancţionarea şoferilor agresivi şi a introdus-o într-un proiect
personal mai amplu de modificare a legislaţiei rutiere
Demersul parlamentarului este unilateral, fiind vorba de o acţiune individuală care nu are susţinerea partidului din care face parte. "Eu sunt un iepuraş pentru că nu am funcţii de conducere şi oamenii spun că nu mă susţin colegii din partid. Dar eu sunt ales uninominal şi sunt susţinut de cei care m-au votat. Eu nu mă duc la şeful meu, săru'mâna şefu. Eu nu sunt legat de partid, nu am lucrat cu statul", a declarat pentru Gândul senatorul Urban. Principalele sale propuneri vizează aplicarea amenzilor în funcţie de venitul şoferilor, introducerea cazierului auto şi reţinerea permisului pentru şoferii violenţi în trafic. Iniţiativele parlamentarului PD-L vor fi depuse la Senat.
Întrebat de Gândul ce se va întâmpla cu tinerii de bani gata, care nu au pe numele lor nici averi şi nici venituri fixe, deşi circulă cu limuzine, senatorul PD-L a declarat: "Dacă ar fi să ne raportăm la copiii de bani gata sau la manelişti când facem legi, ar însemna să nu mai avem nici cod fiscal nici alte legi. Cu o astfel de atitudine rămânem în Evul Mediu şi salivăm uitându-ne cum se circulă în ţările nordice. România europeană nu îşi va permite să mai ţină averi ascunse pentru manelişti".
Unul care trece de 22 de ori pe roşu în aceeaşi zi e clar că are o problemă
Potrivit modificărilor aduse proiectului de lege privind acordarea amenzilor rutiere în funcţie de veniturile contravenientului, în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se introduce noţiunea de "Cazier Auto", un istoric al sancţiunilor contravenţionale aplicate unui conducător de autovehicul. Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, ar urma să înfiinţeze şi să administreze o bază de date în format electronic, prin intermediul căreia vor fi consemnate în cazierul auto sancţiunile contravenţionale.
Proiectul de lege mai prevede că, în funcţie de repetabilitatea contravenţiilor săvârşite într-un interval de maxim 6 luni de la data primei încălcări a Codului Rutier conform înscrierilor din cazierul auto al conducătorului autor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale va putea fi efectuată în funcţie de gravitatea faptei, progresiv şi gradual. "Unul care trece de 22 de ori în aceeaşi zi pe roşu este clar că are o problemă şi trebuie altfel sancţionat", explică Urban Iulian.
Agenţii înfrânţi în instanţă, buni de plată
Iulian Urban mai vrea "să se limiteze interesul poliţiştilor de a da amenzi doar de dragul planului de amenzi". Potrivit propunerii sale, MAI se va îndrepta împotriva agentului constatator pentru recuperarea prejudiciilor constând în cheltuieli de judecată sau despăgubiri acordate de instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească, în situaţia în care plângerea contravenţională formulată de contravenient este admisă de instanţa de judecată pentru vicii de formă la întocmirea procesului de contravenţie. Între timp, aplicând legislaţia încă în vigoare, poliţiştii rutieri au amendat, în a doua jumătate a lunii martie, peste 30.000 de şoferi indisciplinaţi. Iniţiatorul modificărilor la Legea Circulaţiei recunoaşte că propunerile sale nu sunt dublate de opinii ale experţilor.
"Eu nu am în spate o echipă de experţi. Eu vin cu conceptul, pentru că Guvernului şi multor politicieni le lipseşte curajul", explică Urban. Senatorul este optimist şi crede că iniţiativele sale vor fi susţinute de tot spectrul politic. "Până la urmă am creat o modă într-un parlament, colegilor mei le place că se poate şi altfel. Au înţeles ce înseamnă o lege pentru cei care o aşteaptă iar Guvernul va fi forţat să o ia în seamă. Colegii din PD-L vor semna iniţiativa mea, vor fi 15, 20, dar va fi o largă susţinere. Proiectele mele sunt susţinute de toate partidele".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine






















40 Comentarii [+] Adauga un comentariu
tu esti cel mai mare manelist . ai uitat cind trimite-ai spam-uri la toate companiile cu reclama la firma ta de recuperatori ??
Si ce vrea acest domn senator "iepuras"? Adica sa puna in dificultate judecatoarele surprinse,la volan,bete pulbere si sa nu mai poata acestea sa dea in judecata pe politistul care le-a retinut "abuziv"?Mai domn senator JUSTITIA este fruncea la privilegii si cocolosiri.Biata Pivniceru sta cu sufletul sfasiat ca "pretinul" Costiniu a fost prins cu *-n sac.Chiar asa a disparut RESPECTUL! Vrei sa raguseasca Chucky-CRIN strigand "Noi vrem RESPECT"!
pacaliciule,ne`ati nenorocit!!!
si asa nu stam noi bine,dar acum ne`ati facut perdaf.
am ajuns sa plang dupa comunism...dar, nu suntem deparete...!
Mai sunt si ceva oameni ok in PDL
"pacaliciule,ne`ati nenorocit!!!
si asa nu stam noi bine,dar acum ne`ati facut perdaf.
am ajuns sa plang dupa comunism...dar, nu suntem deparete...!"
nefericitule, ai putea sa iti iei catrafusele din aceasta tzara de r@hat si sa mergi in Coreea de Nord ( ca sa nu mai plangi de dragul comunismului).
La munca ! va-tzi invatat sa va dea statul ! La munca nu la intins mana!
@Scufita Rosie
ma mir ca acest SENATOR adevarat e in PDL!
A r fi ceva, ceva in aceste propuneri, dar ele arata cu adevarat ca senatorul este un iepuras (din bancul cu ...Ei si ce, stau si eu pe marginea drumului si spun prostii !...). Ideea unui cazier auto nu este rea, dar ideea amendarii in functie de venituri este fantezista si mai este si neconstitutionala !. Se pedepseste in functie de gravitatea faptei nu in functie de grosimea portofelului. In plus imaginati-va ce ar insemna sa dai amenda unui pusti de bani gata care nu are nici un serviciu, nici o proprietate - adica la o (zero) venituri ce o sa-i dam, amenda zero ? In ceea ce priveste abuzul politistilor in amendarea conducatorilor auto, este discutabila propunerea, cred ca exista si alte metode de a le mai taia din avant.
E chiar OK sa se dea amenda in functie de venituri. Se practica si in cateva tari scandinave.
Altfel pe unii ^i doare la banana de amenzi
Sa plateasca politistii care nu stiu sa scrie BANII pe care ii cheltuim noi pt procesele pierdute de ei pt ca sunt INAPTI !
AM CREZUT CA MAI OAMENI MAI TAMPITI DECAT HOARA SAU PORA NU S-AU NASCUT !!! URBAN ASTA IMI CONTRAZICE IPOTEZA !!! MARS POTAIE PORTOCALIE,CUSCA...