Ilie Şerbănescu: Creşterea salariilor bugetarilor nu este sustenabilă

de Simona SIMIONESCU Postat la: 25.08.2009 20:48 Ultima actualizare: 25.08.2009 20:54

Ilie Şerbănescu: Creşterea salariilor bugetarilor nu este sustenabilă

Analiştii economici spun că astfel de creşteri salariale neînsoţite de creştere economică reală sunt neeficiente

Creşterea cu până la 56% a salariilor bugetarilor până în 2015 nu este sustenabilă, nici chiar în condiţiile în care Finanţele estimează o dublare a Produsului Intern Brut (PIB) peste şase ani, crede analistul economic Ilie Şerbănescu. „Putem anunţa şi la anul o creştere a salariilor, că restul face inflaţia. Ieşirea din criză trebuie mai întâi să înceapă cu întoarcerea în anul 2005. Ce a urmat în perioada 2005-2008 nu a fost altceva decât o gogoaşă frumoasă şi parfumată care s-a dezumflat exact în domeniile care acum sunt cele mai afectate de criză", a declarat pentru Gândul Ilie Şerbănescu. Cu alte cuvinte, creşterea economică din ultimii ani a fost una artificială, pentru că băncile nu au creditat economia reală, ci doar domenii ca imobiliare, retail şi administraţie, explică analistul. Or, o reluare a creşterii economice pe aceleaşi fundamente nu mai este posibilă, după cum a subliniat de altfel, recent, chiar guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Pentru anul viitor, Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 0,5-1%, pe fondul unei reveniri uşoare după următoarele trei trimestre, când PIB va continua să scadă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 nicu banut 26.08.2009 20:17

Cresterea salariilor se pot dubla de maine daca tot de maine s-ar trece la urmatoareele masuri normale si obligatorii, care se pot lua dar cu oameni adevarati nu cu marionete. 1) Reducerea nr. de parlamentari la maximum 2 deputati/judet si un senator -care ar fi cam 140 total. 2) Sistarea imediata a…

 
#2 anca mica 27.08.2009 19:43

acest domn economist, expert... n-a fost in stare sa demonstreze mai nimic in calitate de ministru. de fapt gresesc, a facut ceea ce a promis la depunerea juramantului de investitura :'' jur sa-mi depun toata priceperea la prabusirea romaniei '' . jur ca am o memorie foarte buna!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa