Iliescu cere Parlamentului să fie vigilent cu scutul americanilor. Urmează un referendum?
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu /// Foto: Gândul/Octav Ganea
Ion Iliescu cere ca decizia CSAT cu privire la
amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul ţării noastre să fie
supusă aprobării Parlamentului, care apoi poate decide în privinţa
unui eventual referendum
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat, ieri, pentru Gândul, că o decizie atât de importantă precum aceea luată de CSAT, cu privire la amplasarea pe teritoriul României a scutului american antirachetă, este absolut necesar să fie dezbătută şi aprobată de Parlamentul României.
"Este o decizie extrem de importantă, iar necesitatea adoptării ei de către Parlament nu este o părere personală, ci un demers în deplină conformitate cu legislaţia ţarii. Eu spun că o astfel de decizie, a organizării referndumului pe tema amplasării scutului în România, rămâne, evident, la latitudinea Legislativului. Eu nu pot emite acum alte părerei, întrucât nu am datele necesare".
O anumită reticenţă a fostului preşedinte pleacă de la refuzul Poloniei şi Cehiei - primele ofertate de SUA -, de a accepta amplasarea scutului pe teritoriul lor. "O să pot avea păreri avizate atunci când voi avea mai multe date. Trebuie calculat. Dacă e nevoie, dacă nu... Care sunt condiţiile SUA, ce s-a discutat în CSAT, ce condiţii am pus noi? De asemenea, ar trebui să vedem, să ne punem întrebări, de ce polonezii şi cehii au refuzat şi au renunţat la aşa ceva. Ce elemente au avut în calcul. Iar Parlamentul trebuie să ia în dezbatere toate aceste date, pro şi contra. Inclusiv dacă o astfel de chestiune este acum de mare stringenţă".
Un proiect demarat în perioada Reagan - Brejnev
Iliescu a reamintit faptul că proiectul în discuţie a fost demarat în perioada Reagan - Brejnev. "Cât de actual mai este el acum? Este încă valabil la începutul secolului XXI? Toate aceste întrebări necesită răspuns. Tocmai din acest motiv, nu vreau să fac acum niciun fel de judecăţi. Trebuie, mai întâi, să am toate datele şi toate argumentele acestei decizii".
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















62 Comentarii [+] Adauga un comentariu
referendum:
1. rosia montana
2.scutul american
3.credite fmi
Domnule Iliescu ma simt madru ca am fost si sunt unul din numerosii dvs partizani.
nu sunt fan ilici, ba chiar il detest, dar tura asta are dreptate. si se pare ca-i singurul lucid pana acuma, restul lichelelor de politicieni tac ca pstele si se fac ca ploua. probabil au primit ordin "batista pe tambal" si curajosi si onorabili cum ii stim il asculta orbeste neindraznind sa supere licuriciu'.
pentru Romania exista 2 alternative : cu lumea civilizata sau impotriva ei.NU exista varianta de neutralitate.suntem obligati de istorie sa ramanem alaturi de occident si sa primim scutul.nu e loc de controverse.Rusia nu ne va fi NICIODATA prietena.
Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu ÅŸi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai Å£ine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puÅŸi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaÅ£ionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate.
de Alexandru Nastase
20/01/2010
Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...
Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului ÅŸi Gospodăririi Apelor, ÅŸi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul ÅŸi, pe acest fond, tot mai mulÅ£i români îÅŸi permiteau să-ÅŸi cumpere o maÅŸină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect ÅŸi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm ÅŸirul interminabil ÅŸi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă ÅŸi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daÅ£i afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu ÅŸi PD-L au devenit, din iniÅ£iatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninÅ£at cu diverse pedepse?
DE OCHII LUMII
Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii ÅŸi le puteau permite: maÅŸini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preÅ£ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare ÅŸi camioanele, utilajele agricole ÅŸi alte categorii de maÅŸini cu consum mare de carburant ÅŸi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în Å£ara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese ÅŸi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul FinanÅ£elor, iar destinaÅ£ia lor ulterioară - cum au fost folosiÅ£i - nu se cunoaÅŸte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaÅ£ia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.
SURSÄ‚ DE ÎMBOGĂŢIRE
În subordinea acestui minister funcÅ£ionează o extraordinară vacă de muls ÅŸi o sursă inepuizabilă de făcut averi: AdministraÅ£ia Fondului pentru Mediu. Este acea instituÅ£ie la care ajung toÅ£i banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deÅŸi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaÅ£ii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 ÅŸi 2008 ÅŸi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deÅŸeurilor electrice, electronice ÅŸi electrocasnice la Piatra NeamÅ£, în valoare de 113.556 RON; realizarea staÅ£iei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeÅ£ul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaÅ£ie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul NaÅ£ional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaÅ£ie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinÅ£area unei staÅ£ii de epurare în comuna Cotnari, judeÅ£ul IaÅŸi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea ÅŸcolii de ecologie Delta Fest de către AsociaÅ£ia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staÅ£iei de epurare Åžtei, judeÅ£ul Bihor, investiÅ£ie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea ÅŸi managementul habitatelor din RezervaÅ£ia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeÅ£ul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creÅŸterea conÅŸtientizării populaÅ£iei de pe Valea Deznei privind protecÅ£ia mediului, realizat la Grupul Åžcolar Industrial SebiÅŸ, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei GhermăneÅŸti, judeÅ£ul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea ÅŸi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deÅŸeurilor lemnoase ÅŸi a rumeguÅŸului verde la societatea MetalTrade International GalaÅ£i pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deÅŸeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din BistriÅ£a pentru suma de 285.691 RON; acÅ£iuni combinate pentru administrarea ariei protejate PeÅŸtera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecÅ£ia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeÅ£ul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere ÅŸi distribuÅ£ie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaÅ£i este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaÅ£i.
Instituţiile cu bani, doar la PD-L
În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puÅ£in peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu ÅŸi "aÅŸteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiÅ£i". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaÅ£iilor neguvernamentale mii de proiecte care aÅŸteaptă de ani buni finanÅ£are ÅŸi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum ÅŸef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menÅ£ionat că atât în alianÅ£a cu PSD, cât ÅŸi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituÅ£iile de mediu bănoase au revenit, fără excepÅ£ie, doar PD-L.
Reagan - Brejnev ???? Reagan a fost in anii 80 iar Brejnev in anii 60... S-a prostit tataie de tot?????
Vreti scut antiracheta in Romania?
http://www.sondaje.php0h.com/w_antiracheta.php
Norma; DACA ERA VORBA DE UN SCUT RUSESC, ILICI AR FI ACCEPTAT TZOPAIND. Si probabil si de-alde "neghinitza", "dhopital" sau imbecilul postac de serviciu.
Evident, voiam sa scriu "normal"; adica asa cum nu sunt postacii citati mai sus.
....mereu lapsusurile il fac pe cetateanu Iliescu sa uite de referendum .... se poate spune ca a fost presedinte prin referendum ....
referendum:
1. rosia montana
2.scutul american
3.credite fmi
Mai "Neghinita", tu ai idei putine, dar fixe. Iar Iliescu ar putea avea bunul simt sa-si tina *; problema este ca notiunea de "bun simt" i-a fost intotdeauna necunoscuta.
„O să pot avea păreri avizate atunci când voi avea mai multe date." În speţă instrucÅ£iuni adecvate ÅŸi ordine specifice... Până atunci, mai tragem de timp cu referendum, cu parlament, cu dezbateri.
Dacă era vreo chestiune în care „datele” să sensibilizeze de ordinul a 5-6 zerouri conturile PSD, atunci „părerile” erau demult avizate ÅŸi clar exprimate. Pozitiv, desigur...
L-am detestat din '90 incoace.
Nu l-am iubit niciodata pe Ilici dar, iata, dovedeste din nou intelepciune si mari calitati de om politic.
Mult peste ceilalti.
Din pacate pentru romani noua generatie de politicieni nu e la nivelul lui.
Rushdie, Iliescu nu dovedeste nicio inteligenta; tu dovedesti ca te-ai prostit cu trecerea anilor.
Rushdie, a propos de "inteligenta" lui Iliescu, iti trimit spre lectura un articol care mi se pare la obiect, aparut in presa de azi: " Celor care nu au inteles la momentul potrivit miza geopolitica a alegerilor prezidentiale, ziua de joi, 4 februarie, le-a oferit inca o sansa de a pricepe de partea cui joaca fiecare dintre primadonele politicii romanesti. Invitatia facuta de presedintele american pentru ca tara noastra sa participe la scutul antiracheta, acceptul prompt dat de CSAT, precum si suita de declaratii politice interne si externe ce au urmat ne spun exact si care este marele castig al votului din decembrie 2009, dar mai ales ce ne-ar fi asteptat daca rezultatul sau ar fi fost cel opus.
Chiar daca nu se mai afla in conflict, ca pe vremea razboiului rece, Rusia, pe de o parte, si Statele Unite, NATO si UE, pe de alta parte, au fiecare interese proprii in aceasta zona. Intr-o mare masura, ele sunt divergente, ceea ce face ca Romania sa fie unul dintre teatrele de lupta unde cele doua sfere de influenta se ciocnesc.
Insa modul in care cele doua forte isi promoveaza interesele difera radical. In timp ce NATO si UE dispun de toate canalele oficiale pentru ca politicile comune sa devina si politici ale Romaniei, Rusia nu poate miza decat pe influente subterane. Dar care pot fi extraordinar de eficiente in a sabota parteneriatul dintre tara noastra si alianta militara sau uniunea din care face parte."
(Continuare) "Pentru orice om rational, participarea Romaniei la scutul antiracheta nu poate fi decat benefica. Parteneriatul cu SUA ofera o protectie militara suplimentara care nu presupune nici un risc in plus fata de cele asumate deja prin intrarea in NATO, prin participarea cu trupe in Afganistan si Irak, prin contributia la lupta antiterorista. Aceste angajamente ne-au pus de mult pe lista neagra a celor care privesc lumea libera ca pe un inamic, fata de care scutul antiracheta asigura o protectie binevenita. Ca atare, nu exista nici un argument pentru ca un politician de buna-credinta sa se opuna unui asemenea proiect.
Si, cu toate astea, Ion Iliescu, fost presedinte si in continuare unul dintre cei mai influenti oameni politici, se declara impotriva si sugereaza ca ar trebui organizat un referendum pentru a valida aprobarea data deja de CSAT. Atat timp cat sunt bine cunoscute sentimentele majoritatii romanilor fata de Statele Unite si toate sondajele de opinie din ultimii 15 ani arata ca suntem una dintre tarile in care America se bucura de cel mai solid suport, exista vreo sansa reala ca un astfel de referendum sa nu fie validat de cetateni? Evident ca nu. Iar Ion Iliescu stie foarte bine asta. Dar pentru el ar fi o mare victorie si sa reuseasca intarzierea materializarii initiativei americane, ori macar sa puna pe agenda * un semn de intrebare fata de acest parteneriat. Exact cum s-a multumit sa-i arate lui Traian Basescu ca poate sa-i orchestreze suspendarea daca doreste, desi era sigur ca la referendum acesta va fi reinstalat in functie cu o majoritate zdrobitoare."
(Sfarsit) " Intre actiunile lui Ion Iliescu, scolit in tinerete la Moscova, si pozitia Rusiei exista un paralelism izbitor. Kremlinul stie ca nu are drept de veto asupra initiativelor SUA sau NATO. si, cu toate astea, de cate ori vine vorba de initiative ale acestora in tarile vecine, tonul declaratiilor sale belicoase creste pana la nivelul dinaintea perestroikai. Pe ce se bazeaza? Pe celelalte parghii, neoficiale, pe care le detine pentru a obstructiona initiativele occidentale. Iar declaratii precum cea a lui Iliescu, menite sa puna sub semnul intrebarii consecventa politicii romanesti fata de aliatii sai, ii vin manusa. Priviti cu atentie si veti descoperi ca fiecare reactie "de ingrijorare" a Rusiei primeste un ecou la fel de "ingrijorat" de la Bucuresti.
Nimic nu este gratis. Exista si riscuri. Poate sa traga din Iran, poate sa ne loveasca si pe noi".
Cum este ingrijorata Rusia, cum se ingrijoreaza si un politician sau un jurnalist roman. Coincidente care semnaleaza influenta pe care Moscova inca o are in Romania, cartea pe care o joaca cu abilitate pentru ca nimic din ce se intampla aici sa nu se faca fara a se tine cont de parerea ei.
Ion Iliescu nu este singur. Anul trecut s-a aflat in spatele lui Mircea Geoana in cursa prezidentiala. Astazi il sustine pe Nastase pentru functia de presedinte al PSD. Surprinzator, atat Geoana, cat si Nastase s-au declarat prompt si fara echivoc in favoarea scutului. Ar mai fi facut-o insa daca ar fi fost ei la putere? Ar fi avut taria sa aprobe rapid in CSAT oferta americanilor daca "tatuca" ar fi spus "niet"? Raspunsul ni l-a dat chiar Mircea Geoana. La cateva ore dupa ce salutase aprobarea data de CSAT, cel ce a fost la un pas de a deveni presedintele Romaniei si-a "nuantat" pozitia, intr-o interventie la Antena 3, sincronizandu-se cu Ion Iliescu: "Astfel de decizii nu se pot lua pe picior, trebuie sa stim ce avantaje avem, cat costa. (&hellip
Oare ce ar mai fi ramas din parteneriatul nostru cu SUA si NATO daca, in ziua in care Romania a primit propunerea de a participa la scutul antiracheta, Mircea Geoana, din pozitia de presedinte si sef al CSAT, ar fi dat raspunsul pe care l-am citat mai sus? Mai exista vreun dubiu asupra a ceea ce ar fi decis (inca) liderul PSD daca ar fi avut de ales intre a nu-i supara pe aliatii nostri sau pe rusi?"
As face pariu ca daca s-ar face referendum pe chestia asta boul de Iliescu ar luau-o iar peste bot. Referendumul pro- scut va fi aprobat de populatie cu cel putin 70%
Si uite asa ne transformam in tinte pentru rachetele rusesti. Culmea e ca asta se face pe banii nostri. Ca doar nu va inchpuiti ca americanii o sa instaleze asa gratuit. Va fi un al 3-lea Bechtel, ca al 2-lea sunt avioanele F-16 de la gunoi pe care le ia Basescu la pret de aparte noi.
Iar boii care l-au votat urla de bucurie ca vom fi sub scut..uitind ca nu exista asa ceva, si ca armele astea anti racheta au inregistrat destule esecuri.
Din aceasta declaratie facuta de Iliescu , eu unul inteleg ca el , Ion iliescu e un om expirat , ca agent al Moscovei la Bucuresti, bineinteles. Nu mai are decit frustrare si neputiinta. Un comunist dezamagit, asta este azi domnul Ion Iliescu. Dezamagit de Ceausescu, care a "tradat idealurile comuniste", dezamagit de partidul lor socialist care nu functioneaza, dezamagit de faptul ca prin amplasarea scutului de interceptatre a rachetelor, Romania se alatura definitiv Europei occidentale. Din moment ce Romania nu mai vrea sa apartina de "marele frate de la rasarit", Ion Iliescu se simte inutil , mai ales FATA DE MOSCOVA, se simte tradat , dezamagit la fel ca orice comunist care nu si-a indeplinit misiunea. De la Varsovia pina in N.A.T.O. e drum lung,si Ion Iliescu e obosit si nu mai e nici presedintele F.S.N. al U.R.S.S. sa mearga cu patriotul Silviu Brucan sa ceara ajutor militar la ambasada Moscovei asa cum a facut mai acu' vreo douazeci de ani.Generalul sovieticilor, Nikalai Militaru e mort . Mort e hrusciov, mort e Brejnev. Nici Miron Cosma nu-l mai respecta , nici nu mai vrea sa auda de el.Unde-s vremurile de alta data?(vorba capitalistului Vilon)...Grele-s batrinetile marelui comunist si orice o fi invatat el la rusi nu-i mai iese la socoteala. Din cauza asta Ion Ilescu spera la parlament, parlamentul ca institutie cu cea mai mare densitate de dinozauri comunisti pe m/patrat. Pentru ca daca nici macar parlamentul nu mai e capabil sa tina tara linga Moscova s-a zis cu comunismul. Invitatia N.A.T.O. a fost o intrebare de fapt, noi pentru cine jucam? Pentru viitorul nostru si al copiilor nostri , sau pentru trecutul sovietizat de Iliescu S.R.L.?
Citesc comentariile la articolul domnului Marian Sultănoiu ÅŸi remarc ce rezerve uriaÅŸe de strategi in politică geo globală avem noi ÅŸi nu le folosim!!! Păi, cu atâÅ£ia analiÅŸti ÅŸi strategi pe centimetru pătrat, noi am putea conduce lumea! O intrebare, totuÅŸi: înafară de faptul că tot ce este proamerican este bun, prin definiÅ£ie ÅŸi că marii strategi s-au născut la noi, de ce polonezii ÅŸi cehii - popoarele, nu CSAT-urile lor(!) - s-au opus cu atâta îndârjire amplasării acestui scut, iar la noi, în jumătate de oră (ca la frizer) a fost convocat, dezbătut ÅŸi aprobat acest plan, în CSATul nostru? Ce-nseamnă să n-aibă toÅ£i analiÅŸti si strategi ca noi!
Daca pentru a reduce numarul parlamentarilor trebuie referendum , pentru o problema atat de importanta precum amplasarea armelor si militarilor straini pe teritoriul Romaniei este si mai necesar un alt referendum ! Romanii trebuie sa stie la ce se inhama , care sunt avantajele si care sunt pericolele la care se expun. Politicienii ( de doi bani ! ) romani ar trebui sa caute aprobarea contribuabilor atunci cand angajeaza viitoril tarii !
Bai tataie, ca sa nu-ti zic mosule, alea nu-s rachete de atac, sunt de interceptie, adica de aparare.
Mergi la Moscova sa-ti ridice aia mausoleu, in Romania trebuie sa fii judecat pentru genocid. CRIMINALULE.
Iliescu are din nou dreptate. Trebuie o dezbatere * pe aceasta tema, pentru ca * macar sa fie in cunostinta de cauza (chiar daca nu va putea decide in vreun fel). Tot asa s-a dorit "schimbarea" din 1996, pe motiv c-asa-i romanul de dreapta din tata in fiu, in urma careia o mana de * au preluat 80% din PIB-ul real de traim acum cu banii pe care urmeaza sa-i castigam in 2025
Nu suntem noi de rasul curcilor?Pana mai zilele trecute,tot visam sa vina americanii,iar acuma ca au venit,deja strambam din nas,si ne gandim ca tot mai buni erau rusii !Curat in spiritul dambovitean ! Apropo,nea ilici Iliescovici,te-a reactivat KGB-ul?
Ce ar fi sa aducem scutul antiracheta de la ,, prietenii '' nostrii rusii ! Atunci si tov. Iliescu s-ar simti mai bine si mai in siguranta.Dar , dragi tovarasi si preteni , cartile sunt deja facute si aruncate. Prima dragoste nu se uita tovarase Iliescu , nu ?
Prostia romanului e nemarginita. Era neghiobilor poate sa-i termine ca natie.
Nu ne trebuie scutul ala.NU ne ataca nimeni.Nu sponsorizam industria de aparare americana.
Scutul nu e eficient si poate fi lesne distrus(prin detonarea satelitului).un ROMAN, nu un c`acat ca basescu, ar fi negociat cu toti din Europa un pret, un fel de taxa de protectie.Noi in protejam pe ei, deci trebuie sa plateasca pentru acest serviciu.Ramin la parerea ca p`rostului ii s-a servit o chestie de la naftalina,expirata si total ineficienta.Asta e realitatea din RO: oameni super-p`rosti au ajuns la conducerea tarii.
nu cred ca este util...oricum nimeni nu are de ce si ce sa vrea sa distruga aici...mai bie un scut anti mita&politicieni corupti cu raza mare de actiune/....SI SERIOS EU VREAU UN REFERENDUM PE TEMA ASTA
Ar fi o prostie sa se faca referendum pe aceasta tema. Pai ce stie nea Vasile de la Coada Calului despre scutul antiracheta. Eu cred ca trebuie sa lasam interesele politice deoparte si sa ne gandim mai mult la interesele nationale si de securitate.
Desigur, Ionut; sunt decizii pe care trebuie sa le ia oamenii politici, si nu vulgul, care habar n-are despre ce e vorba. E suficient sa citesti unele postari de pe forumuri (iar nea Vasile, de care vorbeai, nu sta pe internet; cei care scriu pe forumuri au un nivel de pregatire superior taranului de la coada vacii; si totusi...!) ca sa iti dai seama de prostia unei bune parti a poporului, care nu intelege nimic, dar isi da cu parerea. E o decizie pe care trebuie sa o ia conducerea tarii, presedintele, CSAT, guvernul si parlamentul (desi am serioasa dubii si in legatura cu inteliganta si competenta unor parlamentari; dar sunt alesii nostri, vrem- nu vrem!)
Si, ca veni vorba, reiau copy-paste fragmentul care mi se pare esential din inteligentul si argumentatul articol citat mai sus de Mihnea. "Pentru orice om rational, participarea Romaniei la scutul antiracheta nu poate fi decat benefica. Parteneriatul cu SUA ofera o protectie militara suplimentara care nu presupune nici un risc in plus fata de cele asumate deja prin intrarea in NATO, prin participarea cu trupe in Afganistan si Irak, prin contributia la lupta antiterorista. Aceste angajamente ne-au pus de mult pe lista neagra a celor care privesc lumea libera ca pe un inamic, fata de care scutul antiracheta asigura o protectie binevenita. Ca atare, nu exista nici un argument pentru ca un politician de buna-credinta sa se opuna unui asemenea proiect."
Pentru rachetele rusesti inca nu s-a inventat scut. Cele iraniene inca nu exista. Devenim sigur tinte pentru rachetele rusesti. Pentru ce??? Americanii cu rusii niciodata nu au terminat razboiul rece. Americanii tot incearca sa-i intarate si sa-i incolteasca pe rusi, cu toate ca ei insusi sunt in cadere libera la toate capitolele. Asta nu-i razboiul nostru .... Nu trebuie sa riscam pentru niste dezaxati care cu obsesie vor sa se distruga unii pe altii. Oricum, pe americani nu mai pariez. Astea sunt ultimele zvacniri. Sa-i lasam sa moara. Sper sa avem fler sa parasim "corabia" la timp.
Toata lumea stie ca scuturile langa Rusia sunt indreptate impotriva rusilor. Alea din Polonia si Cehia la fel. Europa Occidentala - Franta, Germania, Italia, sunt impotriva scutului si nici o data nu au acceptat asa ceva pe teritoriul sau. Pentru ce trebuie sa devenim moneda de schimb pentru jocuri idioate straine. Sa devenim ostateci pentru americani care sunt la faza sfarsitului lor sigur, si sa ne certam aiurea cu rusii care sunt vecini ....
Vic, din 2 una : ori esti dezinformat, ori dezinformezi.
1.Niciun scut nu va fi (caci deocamdata nu exista!) indreptat impotriva Rusiei; cu atat mai putin cele din Polonia si Cehia, care, probabil, nu vor mai exista, fiind inlocuite cu cel din Romania.
2. Rachetele americane Aegis (care vor fi instalate la noi) au, deocamdata, un randament de 83% (dar vor mai fi perfectionate).
3. Nu-i mai idealiza pe rusi; rachetele lor (mai rudimentare decat cele americane) sunt perfect interceptabile. Dar cred ca rusii sunt suficient de destepti sa nu ne atace (nu au niciun motiv sa o faca).
P.S. Ii prefer de departe pe americani rusilor, care ne-au facut numai probleme de-a lungul istoriei.
Bătrâna deÅŸcă bolÅŸevică, Ion Ilici Iliescu, are dreptate : românii trebuie apăraÅ£i doar de MÄ‚REAÅ¢A UNIUNE SOVIETICÄ‚ sau dacă nu mai e posibil, măcar de MAICA RUSIE.
Daca Iliescu isi spune si el o parere sar toti contestatarii lui si il califica ca omul Moscovei.Oare nu putem sa analizam acest lucru si prin prisma intereselor stricte ale tarii noastre.Rusia este mult mai aproape de noi si nu am cistigat niciodata un razboi contra lor chiar si cind am fost in aliante.Intrebarea pusa este destul de buna .Oare de ce a renuntat Polonia si Cehia la acest scut.Poate ca si noi ar trebui sa analizam toate avantajele si dezavantajele ce decurg din acesta hotarire .Si ar mai fi ceva de spus.Cine ne garanteaza ca Romania nu va fi in cazul instalarii scutului la noi in tara ,tinta loviturilor de anihilare a acestui scut Nimeni nici chiar amerianii cu toata tehnologia lor.
Atunci impotriva cui erau scuturile planificate in Cehia si Polonia si acum la noi ? Impotriva cui sunt noile baze americane din Centrul Europei ? Impotriva cui vor sa bage Ucraina si Georgia in Nato ?
Daca rachetele de interceptare americane erau atat de bune si alea rusesti atat de rele, americanii nu se bagau in Iraq, ci demult erau in Rusia.
Vic, ori nu pricepi, ori te faci ca nu pricepi (sper ca a 2-a varianta este cea corecta). Razboiul rece s-a terminat, anericanii nu au nimic de impartit cu rusii (problema e ca unii rusi sau unii filo-rusi ca dumneata nu vor sa priceapa acest lucru); amenintarile vremilor noastre sunt altele. Si nimeni nu vrea "sa bage" vreo tara in NATO; fiecare tara decide singura daca doreste sau nu acest lucru. A bon entendeur, salut! (Adica, in traducere libera : Cine are urechi de auzit, sa auda!)
Deci, sa inteleg ca scuturile sunt impotriva Iranului ?
Parerea mea, razboiul rece nu s-a terminat niciodata. Rusia este unica tara din lume care poate sa stearga de pe fata pamantului SUA si ramane aproape unica putere care se opune serios dominatiei totale a americanilor in lume. Bineinteles ca sunt in opozitie cu americanii pentru interesele lor, al rusilor, nu pentru ale noastre.
Deci, sa inteleg ca scuturile sunt impotriva Iranului ?
Parerea mea, razboiul rece nu s-a terminat niciodata. Rusia este unica tara din lume care poate sa stearga de pe fata pamantului SUA si ramane aproape unica putere care se opune serios dominatiei totale a americanilor in lume. Bineinteles ca sunt in opozitie cu americanii pentru interesele lor, al rusilor, nu pentru ale noastre.
Rusia si China sunt "incercuite" (vest, sud si Pacific) cu baze americane. Da, "scutul" este impotriva Iranului... Da, "scutul" este si impotriva Iranului. Habar n-avem noi ce arme au americanii in bazele alea, darmite ce intentii.
MISCAREA SOCIALISTA RO
Vic, vezi noua declaratie a Iranienilor cum ca vor sa construiasca rachete performante. In ceea ce priveste Rusia, la ora actuala ea nu poate sterge de pe fata pamantului pe nimeni, si e mult inferioara Americii ca armament. Ai ramas cu imaginea de acum 40 de ani (la fel ca si in ceea ce priveste razboiukl rece).
Si sa nu crezi ca daca repeti postarea esti mai convingator.
inafara de vorbe goale, ai si ceva argumente ?
Fratioare, tu ori esti prost, ori esti prost; tertium non datur. Pana acuma am dat numai argumente. Evident, e nevoie si de creier ca sa le poti intelege.
ce distrus este iliescu asta... cititi presa din afara legat de acest scut...iliescu este impotriva naturii...rusnac obosit. nu are dreptul sa hotarasca pentru tinerii acestei tari...scutul este un proiect extrem de important in tara asta si ne va aduce multe beneficii nu va ganditi la terorism...pentru ca suntem departe de orientul mijlociu...si de religia acelor tari...
multi golani rusofili sint pe acest forum. Luavas pe po//oulla pe toti rusofili de pe acest forum
La sumitul NATO din Bucuresti Putin l-a citat pe Bismark - "nu conteaza intentiile, conteaza potentialul".
V-am dat m u i e pe fata.Felicitari.
Nu vreau nimic
Istoria a demonstrat ca nici un scut , zid de aparare sau cetate nu rezista armelor care se perfectioneaza necontenit. Intre arme si "scuturi " a existat totdeauna o competitie , pe care a castigat-o arma ofensiva . Ex : Francezii au cheltuit inutil foarte multi bani si resurse cu linia Maginot , pe care armele lui Hitler a spulberat-o in cateva zile ! Istoria trebuie cunoscuta , pentru ca greselile sa ni fie repetate !
carpa kgb-ista este de o viata trompeta rusilor. asa a fost programat, este practic o masina infernala, nu se poate opri decat daca crapa. asteptam sa crape bine! (si mai repede, daca se poate!)
Ioane, numele tau e DOBITOC.
daca as fi miliardar as face curatenie in Romania incepand cu iliescu nastase vacaroiu geoana etc. as angaja criminali platiti pentru asta si as face curatenie astia nu au pic de dragoste fata de tara in care s-au nascut bunicul meu a fost veteran un om care a fost in linia intai in cel de-al doilea razboi mondial un om care si-a iubit tara mereu si a urat rusia din toata inima as vrea sa fie cineva cu bani sa faca asta macar asa vor fi indreptatiti eroii * ai Romaniei
Daca era vorba de un scut rusesc Iliescu l-ar fi aplaudat!
Cand aude de americani,kaghebistul de frunte al romanilor face alergie.Lasa-ne tovarase si papa-ti in pace pensia...nemeritata!
Subscriu si eu pentru:
referendum:
1. rosia montana
2.scutul american
3.credite fmi
Flo (sau "Neghinita", sau...), ai mai scris prostia asta de vreo 3 ori.
MISCAREA SOCIALISTA RO
Cehia si Polonia nu au renuntat de bunavoie la scut, americanii au gand alt sistem, si ca urmare a replicilor fioroase venite de la Moscova.
Nu cred ca Iliescu nu stie acest amanunt, s-a vorbit si ras-vorbit la momentul acela despre situatia creata. Ce vad eu aici la tovarasul Ilici este manipulare pe fata. Ar fi cazul sa-i fie rusine.
Nu avati incredere in americani. O sa va intoarce spatele cind le convine lor.