În Bucureşti s-a inaugurat cel mai mare spital privat oftalmologic din sud-estul Europei. Cât costă o consultaţie

de Mădălina CHIŢU Postat la: 13.05.2011 17:12 Ultima actualizare: 13.05.2011 17:52

Mediafaxfoto/Octav Ganea

Astăzi s-a inaugurat, în Bucureşti, cel mai mare spital privat oftalmologic din sud-estul Europei. La inaugurare a participat primul ministru Emil Boc, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Unitatea are o suprafaţă totală de 10.000 metri pătraţi, opt săli de operaţie şi 12 cabinete de consultaţii. Spitalul dispune de 30 de camere pentru pacienţi, trei saloane VIP şi patru saloane postoperatorii. În clinică vor lucra 30 de chirurgi.

Spitalul are o capacitate de examinare de 600 de pacienţi pe zi şi poate realiza anual în jur de 30.000 de operaţii oftalmologice generale şi 25.000 de operaţii cu laser, inclusiv transplante de cornee.

Preţul unei consultaţii la un medic oftalmolog în această unitate ajunge până la 150 de lei, iar costul unei operaţii variază între 2.200 şi 4.900 de lei. În costurile operaţiilor sunt incluse servicii precum consultaţii înainte şi după operaţie, dar şi costurile cazării în regim hotelier.

Echipa medicală a noului spital privat oftalmologic va depune documentaţia necesară la Ministerul Sănătăţii şi la Agenţia Naţională de Transplant în vederea obţinerii aprobării transplantului de cornee în cadrul acestei unităţi spitaliceşti.

"Din punct de vedere tehnic, spitalul este la nivelul 2011, având toată dotarea care există oriunde pe plan mondial. Putem aborda orice se face în lume. Singura problemă rămâne aceea a transplantului de cornee, care în condiţiile unei clinici private are nevoie de nişte abordări speciale", a declarat prof. univ. dr. Benone Cârstocea, directorul medical al clinicii şi preşedintele Societăţii Române de Oftalmologie. Potrivit specialistului, în prezent, în România, transplantul de cornee se desfăşoară greu chiar şi în spitalele publice, pentru că există foarte puţin donatori. "Transplantul de cornee a mers foarte bine până în 2001. După acest an se înregistrează în jur de 20 de astfel de operaţii pe an, motiv pentru care mulţi români pleacă pentru această intervenţie în străinătate. De aceea este important să putem realiza aceste operaţii de transplant de cornee în clinica noastră, spune prof. dr. Cârstocea.

Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Oftalmologie, cele mai frecvente probleme oftalmologice în România sunt glaucomul, degenerescenţa cauzată de vârstă şi retropatia diabetică, afecţiuni întâlnite în majoritatea ţărilor lumii. Ultimele estimări arată că aproximativ 150.000 de români suferă de glaucom.

Spitalul a costat 20 de milioane de dolari

European Eye Center, cu acţionariat majoritar turcesc, a investit 20 de milioane de dolari pentru a deschide acest spital, fondurile fiind alocate pentru reabilitarea clădirii fostei Case de Sănătate din Calea Şerban Vodă şi dotării cu echipamente. "În România, este nevoie de un mai bun acces la serviciile medicale în general şi în special la tratamente chirurgicale dedicate sănătăţii ochilor. Sper că acest spital dedicat tratării problemelor oculare să contribuie la îmbunătăţirea serviciilor medicale din România", a declarat CEO al Europe Eye Hospital, Murat Akan.

Noul spital va asigura servicii complete de diagnosticare, chirurgie şi tratament oftalmologic la standarde europene şi va trata boli oculare, precum glaucomul, traumatisme oculare, afecţiuni vitreo-retiniene şi inflamaţiile oculare.

Europe Eye va fi dotat cu o clinică mobilă de diagnostic şi operaţii, care va acorda examinări gratuite şi asistenţă românilor din zone defavorizate.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

12 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 CICLOP 13.05.2011 18:40

Repara cumva si "ochiul maro" , ori p'al sefului al'mare ?

 
#2 "WHO'S WHO. LISTA COMPLETĂ..." 13.05.2011 18:58

Poate cineva să comenteze pe articolul "WHO'S WHO. LISTA COMPLETĂ..."?

 
#3 goe 13.05.2011 19:00

Ce cauta Boc acolo? Si la asta are vre-un merit? La fel avortonul ala de invatamant. Nu e treaba magarului de unde beau oile apa.

 
#4 pup 13.05.2011 19:04

Ceausescu a lipsit? Penibile taierile astea de panglici si vizite de lucru

 
#5 raku 13.05.2011 19:07

a cui firma o fi de s-au dus pacalicii astia la inaugurare?

 
#6 calacke 13.05.2011 19:53

la 150 de lei consultatia sa se duca acolo Boc, Basescu, Iliescu, Hrebenciuc, Iri, Nastase, Geoana, etc

 
#7 Molarul Omah 13.05.2011 21:31

Hai frate ca e criza grea. Daca era numai pentru ministri, era "cel mai scump spital", dar el e de fapt "cel mai mare spital scump". Mare, sa intre toti carfuristii si megaimagstii.

 
#8 cv 13.05.2011 22:24

@calacke
Daca n-ai 150 de lei nu stiu cu te-ai ocupat de cand te-ai nascut si pana acum s-au ti-ai ales gresit meseria... In orice clinica privata din Romania (sau * daca nu ai trimitere) o consultatie costa minim 80 RON.

 
#9 tavi 14.05.2011 08:41

bai dementule tu si cei ca tine aveti o problema la capatana .. in loc sa te comporti ca oamenii sa citesti articolul si sa comentenzi daca chiar crezi ca merita dar la subiect tu ... bai mitica bai pune mana pe ceva munceste nu sta si "taca taca pe marginea santului"

 
#10 crudu 14.05.2011 09:28

Pai,daca e privat ce cauta acolo cetateanul turmentat (boc)?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa