În ce condiţii poţi obţine reeşalonarea impozitelor locale, dacă beneficiezi de ajutor social sau de indemnizaţie de creştere a copilului

de Mădălina CHIŢU Postat la: 06.02.2012 16:00 Ultima actualizare: 06.02.2012 16:59

FOTO: Mediafax// Liviu Maftei

Persoanele care beneficiază de indemnizaţiile de creştere a copilului, care au un venit minim garantat sau alocaţie de susţinere a familiei pot obţine o reeşalonare a impozitelor locale, dar numai în urma unei hotărâri a Consiliului Local, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Legea prevede că beneficiarilor care au datorii la taxele şi impozitele locale le sunt suspendate ajutoarele sociale, peste 73.000 de persoane fiind acum în această situaţie. Ministerul Muncii a făcut publice duminică o serie de exemple de datornici. În sectorul 6 din Capitală, un beneficiar care are un drept de 2.578 RON pe lună, pentru indemnizaţia de creştere a copilului, are o datorie de 3.796 RON la impozitele locale; în sectorul 2 din Capitală, un beneficiar care primeşte 3.400 RON, indemnizaţie de creştere a copilului, are o datorie de 25.561 RON la stat şi în judeţul Tulcea, un beneficiar de alocaţie de susţinere a familiei, care primeşte 120 ron de lei pe lună, are o datorie de 92 de RON.

În unele cazuri, datornicii pot beneficia de o reeşalonare a datoriilor la taxele şi impozitele locale, cu o singură condiţie. Cererea lor să fie "temeinic justificată". Ministerul Muncii precizează, într-un comunicat de presă, că, potrivit Codului de procedură fiscală, Ordonanţa de Guvern 92/2003, articolul 125, alineatul 1, primarii pot reeşalona restanţele unor persoane la impozitele locale numai prin hotărâri ale Consiliului Local.

Reeşalonarea se poate obţine numai dacă există un motiv justificat

Potrivit articolului 125, alineatul 1, prevede că, "la cererea temeinic justificată a debitorilor, persoanele fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale, care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată: eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local, amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local, eşalonări la plata majorărilor de întârziere, cu excepţia majorărilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare şi scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii."

MMFPS mai precizează că pentru acordarea înlesnirilor la plată, creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii. "Aceste garanţii pot fi reprezentate de un teren, o casă sau o maşină. Primarul este cel care decide în ce constau aceste garanţii", a declarat pentru gândul Ioana Şanta, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.

Legea trebuie aplicată cu "responsabilitate"

În comunicatul transmis, Ministerul Muncii cere edililor locali să aplice legea cu responsabilitate, iar instituţia nu încurajează primăriile să stabilească noi termene pentru plata impozitelor locale.

Excepţie fac numai cetăţenii care se află într-o situaţie financiară "realmente dificilă". "Excepţiile fac cazurile în care cetăţenii nu au bani de mâncare. În urma anchetelor sociale desfăşurate de fiecare primărie în parte se stabileşte cine poate deveni excepţie şi cine nu. După ce primăriile au trimis listele cu oamenii care nu au posibilităţi financiare, se mai realizează o comisie a ministerului, care pleacă pe teren şi verifică constatările primite de la primării", ne-a mai spus Ioana Şanta.

90% dintre români nu au restanţe la impozitele locale

Potrivit datelor Ministerului Muncii, 10,21% dintre români înregistrează restanţe la impozitele locale, restul de 89,7 % fiind cu plata la zi. Acelaşi date mai arată că cele mai vulnerabile categorii de români - cetăţenii care primesc alocaţie de susţinere a familiei şi venit minim garantat - înregistrează cele mai mici restanţe. Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului, care au venituri net mai mari, au datorii vechi şi de 10 ani de zile.

Amenzi de până la 5.000 de lei

MMFPS precizează că urmăreşte să responsabilizeze cetăţenii, nu să facă economii prin suspendarea din plată a beneficiarilor de ajutoare sociale care nu îşi plătesc impozitele.

"Ministerul Muncii are obligaţia să trimită banii către cei care merită, care nu îşi pot asigura nevoile primare, cum ar fi hrana, şi nu către proprietarii de maşini de lux. Anunţăm că echipele de specialişti de la ANPIS vor verifica, în perioada următoare, dacă datele transmise de edilii locali coincid cu cifrele din registre. Vom verifica inclusiv modul în care acordă primăriile reeşalonările către beneficiarii de ajutoare sociale. Cine încalcă legea, plăteşte amenzi de până la 5.000 de lei", se mai arată în comunicat.

Indemnizaţiile se pot primi şi retroactiv

La cererea Ministerului Muncii, până în 31 ianuarie, toţi primarii au avut obligaţia să transmită Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, situaţia beneficiarilor de ajutoare sociale-venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului- care nu şi-au plătit impozitele locale. Toţi cei care au restanţe la plata impozitelor locale se suspendă din plată începând de la 1 februarie.

Peste 73.000 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale.

Judeţele cu cei mai mulţi restanţieri sunt Mureş (23,4 la sută), Dolj (17,12 la sută), Bacău (16,9 la sută), Sălaj (16,43 la sută) şi Giurgiu (16,18 la sută). În Capitală, 7,92 la sută dintre cei care primeau ajutoare sociale nu şi-ai plătit impozitele, în cazul acestora plata prestaţiilor sociale urmând să fie suspendată.

Potrivit MMFPS, alocaţia de susţinere a familiei a fost suspendată în cazul a 11,65 la sută dintre cei 347.469 de beneficiari, fiind vorba de 40.463 de restanţieri.

Venitul minim garantat nu se va mai acorda în 10,84 la sută dintre cele 190.490 de cazuri înregistrate, adică 20.654 de restanţieri.

Indemnizaţia de creştere a copilului se suspendă pentru 6,71 la sută dintre cei 177.577 de beneficiari, adică 11.921 de rstanţieri. Astfel, din februarie au fost suspendate ajutoarele sociale pentru 73.038 de beneficiari care au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale.

Dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale, într-o perioadă de cinci luni , reintră în plată şi vor primi, inclusiv, drepturile din urmă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Romania 6.02.2012 19:00

Cauta pe Google cuvantul "romopi" si pe prima pagina afisata vezi ce cred romanii despre demisia lui E. Boc!

 
#2 piese auto ieftine 6.02.2012 19:09

Cauti piese auto ieftine?
Intra pe epiesa.ro si gasesti toata gama de piese auto la pret de importator.
Comercializam piese originale si after market de la cei mai cunoscuti producatori.
Urmeaza sa faci revizia si nu te incadrezi in buget? Urmareste super promotiile noastre la filtrele MANN
unde avem discount de 60%.
Cauti ulei motor de calitate la cel mai mic pret? epiesa.ro este solutia perfecta.
Te asteptam pe epiesa.ro sa te convingi singur !

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa