În frunte cu Geoană, parlamentarii grăbiţi să se apuce de votat, îl zoresc pe Boc
Postat la: 09.11.2009 15:48 Ultima actualizare: 19.10.2011 20:47
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a cerut lui Emil Boc să se pronunţe în termen de trei zile asupra propunerii legislative privind legea responsabilităţii financiar-fiscale, fiindcă Senatul are de gând să se pună pe treabă şi s-o discute în regim de urgenţă.
Chestorul Senatului, senatorul PSD Ion Chelaru, a declarat, luni, că iniţiativa legislativă, care a fost promovată cu acordul liderilor tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, va fi discutată în regim de urgenţă, în urma deciziei Biroului permanent.
"Senatorii membri ai Biroului permanent s-au simţit responsabili ca, în regim de urgenţă, cu contribuţia celorlalţi factori decizionali, inclusiv Consiliul Legislativ, comisiile de specialitate şi Guvernul, să putem păşi la aprobarea acestei legi", a arătat senatorul social-democrat.
Citeşte mai multe despre graba parlamentarilor pe www.mediafax.ro
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- geoană
- ,boc
- ,legea responsabilităţii financiar-fiscale
- ,vot
- ,grabă
- BUTE - FROCH. LIVE din Nottingham. LUCIAN BUTE făcut KO în runda a cincea
- EUROVISION 2012. MANDINGA cere sprijinul fanilor pe FACEBOOK
- SCANDAL LA VATICAN: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, ARESTAT chiar la ordinele Suveranului Pontif
- AVERTIZARE METEO: Ploi ABUNDENTE în Bucureşti în noaptea de sâmbătă spre duminică
- Scenariul Citigroup: Grecia va părăsi zona euro pe 1 ianuarie 2013. Cum AR PUTEA SĂ PIARDĂ ROMÂNIA finanţări de 12,9 miliarde de euro
- Jeremy Clarkson, în conflict cu Protecţia animalelor. Care este acuzaţia adusă prezentatorului Top Gear
- ANALIZĂ WSJ. Spania NAŢIONALIZEAZĂ una dintre cele mai mari bănci, pentru a linişti investitorii
- BUTE - FROCH. LIVE din Nottingham. LUCIAN BUTE făcut KO în runda a cincea
- EUROVISION 2012- FINALA LIVE. SUEDIA A CÂŞTIGAT FINALA. Pe ce loc a ieşit MANDINGA
- EUROVISION 2012 LIVE. Momentul în care Mandinga a uitat versurile chiar înainte de finală
- SCANDAL LA VATICAN: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, ARESTAT chiar la ordinele Suveranului Pontif
- FINALA EUROVISION 2012. Evoluţie perfectă pentru MANDINGA - VIDEO
- EUROVISION 2012. MANDINGA: Inna susţine ZALEILAH în FINALĂ
- FINALA EUROVISION 2012. Piesa ZALEILAH de la MANDINGA, descrisă drept “frenezie ţigănească” de presa internaţională. VIDEO
- Victor Ponta: România ar putea pierde 100 de milioane de euro anul acesta şi alte 1,1 miliarde anul viitor
- EUROVISION 2012 - ROMÂNIA, în FINALĂ. MANDINGA va cânta din nou ZALEILAH sâmbătă seară
- Secvenţă MEMORABILĂ LA SUMMITUL NATO DE LA CHICAGO cu Traian Băsescu
- Gândul LIVE. CTP: Cei care votează partidul lui Dan Diaconescu sunt alienaţi mintal
- Grăjdan şi-a făcut datoria, Grăjdan poate să plece. Ponta l-a DEMIS pe şeful ISC care l-a "ajutat" pe Năstase
- Membrii CNA au votat în unanimitate scoaterea posturilor Antena Group de pe platforma Digi a RCS&RDS
editorialDouă scandaluri de presă clatină Sfântul Scaun.
ieri, 22:3110 citeste Fluturările lui Adrian Năstase şi visul american de Andrei Luca POPESCUputerea ganduluiAcesta nu mai este un tertip avocăţesc, un dribling maiestuos în meciul acuzare-apărare, ci este o intervenţie politică în justiţie, de care Victor Ponta poate nu a ştiut sau pe care poate a dirijat-o
vineri, 11:4946 citeste Trofeul Nesimţirii de Rodica CIOBANUputerea ganduluiEste o scenă uşor de imaginat
joi, 21:4152 citeste Chestia zilei: Slugile lui Ponta sunt regi de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiRegele Inspectoratului de Stat în Construcţii graţiază un fost prim-ministru. Pe ce se bazează grăjdarul pus acolo de Ponta? Păi, pe faptul că-i urmaşul domnitorului Cuza.
joi, 13:10165 citeste Scaunele. De V. Ponta şi T. Băsescu de Alina Matisputerea ganduluiÎntors de la războiul din Afganistan pe frontul politic de acasă, premierul Victor Ponta a văzut miercuri anomalii acolo unde nu există şi l-a arătat cu degetul pe preşedintele Traian Băsescu pentru că merge la summitul Partidului Popular European, înainte de reuniunea informală a Consiliului European.
miercuri, 21:1425 citeste Politica românească – o ţigănie de Marian SULTĂNOIUputerea gandului“Aşa ceva... Aşa ceva...!!!”, ne-am putea lamenta noi, ţuţări şi chibiţi, morali cum suntem, şi cu simţul măsurii dialogului urban, obligaţi să asistăm la pusul poalelor în cap şi dezvelirea desuurilor unor înalte doamne ale politicii dâmboviţene.
miercuri, 11:2121 citesteCiteste pe Mediafax »
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Mandinga, care reprezintă România în finala Eurovision 2012 de la Baku, a primit înaintea ultimei repetiţii oficiale de sâmbătă, un tablou din partea unui pictor din Azerbaidjan, Togrul,...
- INTREFETE.RO
Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului
Ne-am obişnuit ca vara să scoatem din garderobă hainele deschise la culoare, printurile floare, nuanţele puternice, materialele fine şi lejere, sandalele decupate,...
- BUSINESSMAGAZIN.RO
Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Unele meserii vor dispărea în următorii zece ani, dar tehnologia pare să nu îi afecteze pe cei cu studii în ştiinţele exacte.
- MEDIAFAX.RO
EUROVISION 2012: Ce cadou a primit MANDINGA de la un fan al piesei "Zaleilah"
Mandinga, care reprezintă România în finala Eurovision 2012 de la Baku, a primit înaintea ultimei repetiţii oficiale de sâmbătă, un tablou din partea unui pictor din Azerbaidjan, Togrul,...
- ”Îmi place să fiu mamă, dar este important să nu-ţi pierzi identitatea”. Ce artistă a făcut această declaraţie la revenirea pe scenă - FOTO, VIDEO.
- Are 43 de ani, dar nu renunţă la ţinutele sexy. Cum arată Kylie Minogue în noul ei videoclip - VIDEO.
- Cum arăta Bucureştiul după ploaia de vineri seară - GALERIE FOTO.
- ONEMAGAZINE.RO
Topul celor mai elegante decenii
Ultimele şase decenii au fost incluse într-un top, pentru a se stabili care este cea mai glamour şi mai sofisticată perioadă din istoria recentă a modei, scrie femalefirst.co.uk.
- GO4IT.RO
Samsung Galaxy S III ne încântă cu prezenţa sa!
Samsung Galaxy S III este telefonul momentului. Prin amabilitatea Vodafone Romania, vă putem prezenta pe Go4it.ro un test amănunţit cu acest terminal de top. Imaginile de...
- DESCOPERA.RO
O oră pe Tamisa
Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar între Covent Garden şi Teatrul Naţional şi lăsând să se zărească...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.







3 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ceva trebuie sa se faca in aceasta tara care a ajuns in acest stadiu. Boc ar fi cazul sa faca macar dinaceasta postura ceva, daca nu a reusit sa o faca atunci cand detinea puterea integral.
Geoana si Basescu vor sa duca aceasta cursa in doi si se ajuta prin toate mijloacele, pentru ca unul vrea sa ramana presedinte de tara, ca sa ascunda magariile pe care le-a facut, iar celalalt este multumit sa ramana presedinte de partid. Nu trebuie lasati sa isi bata joc de romani cu aceasta intelegere. Un vot pentru Geoana inseamna Basescu presedinte.
Din nou vedem refacerea FSN-ului, cand interesul o cere. Liberalii sunt singura solutie sa scapam de ei!