În ţară, drumuri blocate şi localităţi fără curent. MApN a participat la deszăpezire în judeţele Buzău, Vrancea şi Galaţi

Postat la: 15.12.2009 20:36 Ultima actualizare: 16.12.2009 20:39

În ţară, drumuri blocate şi localităţi fără curent. Aflaţi în timp real informaţii despre trafic

Miercuri

20.31 Prefectura Galaţi susţine că persoanele blocate de viscol la Vameş au fost evacuate în siguranţă


Prefectura Galaţi susţine că toate cele peste 50 de persoane aflate în autoturismele blocate în dreptul localităţii gălăţene Vameş din cauza ninsorii şi viscolului au fost evacuate în siguranţă, cu ajutorul jandarmilor şi militarilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, Prefectura Galaţi a anunţat că restricţiile de circulaţie în judeţ au fost prelungite până joi dimineaţă, la ora 6.00,ca urmare a ninsorilor abundente şi a viscolului din ultima perioadă. Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a declarat că s-a dispus practic oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale pentru evitarea blocajelor şi pentru a se permite intervenţia utilajelor de dezăpezire.

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii, se lucrează în continuare la deblocarea tronsonului de drum dintre localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu, unde există o coloană de peste o sută de maşini blocate încă de marţi seară, de la ora 22:00.

20.14
În jur de 50 de persoane rămase blocate în zona localităţii vrâncene Măicăneşti, salvate de militari

Aproximativ 50 de persoane care se aflau într-un autocar şi în mai multe microbuze rămase înzăpezite, în zona localităţii vrâncene Măicăneşti, pe drumul naţional Focşani - Brăila, au fost salvate de militarii vrânceni şi autorităţile locale, care au invervenit cu două TAB-uri şi cu tractoare.

Oamenii au fost cazaţi la o pensiune şi la două cămine ce aparţin unor instituţii publice, fiindu-le asigurate o masă caldă şi ceai.

Primarul din Măicăneşti a adăugat că are informaţii potrivit cărora în prezent "câteva autoturisme şi un microbuz cu persoane" se mai află blocate pe drumul spre Ciorăşti."Am trimis şi pe acest drum un tractor pentru a-i scoate pe oameni din nămeţi", a spus primarul.

20.07 Opt tronsoane de drum din judeţul Prahova sunt blocate din cauza ninsorilor abundente

Opt tronsoane de drum din judeţul Prahova erau în continuare blocate, miercuri seară, cele mai multe drumuri fiind închise de 24 de ore din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, DJ 100 C între localităţile Fulga şi Sălciile, DJ 102 N între localităţile Parepa şi Inoteşti, DJ 102 N între comuna Ceptura şi DN 1 B, DJ 149 între comuna Fîntînele şi DN 1 B, DJ 102 D între localităţile Baba Ana şi Boldeşti Grădiştea sunt blocate din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului. Alte două drumuri comunale din localitatea Bucov de lângă Ploieşti sunt închise din cauza zăpezii.

19.49 MApN a participat la deszăpezire în judeţele Buzău, Vrancea şi Galaţi

Efective şi tehnică militară au participat, miercuri, la acţiuni de deszăpezire şi ajutorare a populaţiei din zonele afectate de ninsori, ca urmare a solicitărilor autorităţilor administraţiei locale din judeţele Buzău, Vrancea şi Galaţi, precizează MApN într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Un număr de 11 militari şi tehnică din Brigada 8 Artilerie Mixtă Focşani au acţionat în localitatea Sihlea, judeţul Vrancea unde au transportat un medic pentru o femeie care a născut la domiciliu şi au evacuat trei femei însărcinate pe care le-au transportat până în zona unde au fost preluate de ambulanţe. Două autocamioane cu 22 de militari din Brigada 282 Infanterie Mecanizată de la Focşani au acţionat pe raza localităţii Măicăneşti, Vrancea, pentru deszăpezirea a două mijloace de transport călători blocate în zăpadă, iar 16 militari şi tehnică din aceeaşi brigadă au acţionat în zona Şendreni - Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, pentru deszăpezirea unui pod rutier.

În judeţul Buzău, 33 de militari şi tehnică aparţinând Batalionului 60 Paraşutişti au intervenit pentru deblocarea drumului Buzău - Mizil, pe raza localităţii Ulmeni, şi 35 de militari din subordinea Comandamentului Operaţional Întrunit, au deblocat, la Ulmeni şi Caragele, autovehiculele şi au evacuat persoanele înzăpezite.

19.54 Alba: Traficul pe DN 1, blocat după ce mai multe maşini au derapat din cauza poleiului, a fost reluat

Circulaţia rutieră pe DN 1, blocată, miercuri seară, între Teiuş şi Aiud, judeţul Alba, după ce mai multe maşini neechipate corespunzător au derapat din cauza poleiului şi a zăpezii, a fost deblocată, după ce s-a intervenit cu cinci utilaje de deszăpezire pentru curăţarea carosabilului.

18.14 39 de localităţi au rămas fără curent electric

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în 39 de localităţi din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Covasna şi Sibiu, din cauza ninsorii şi a viscolului, potrivit companiei Electrica.

În judeţul Brăila au rămas fără curent electric 26 de localităţi, în judeţul Buzău - şapte localităţi, în Prahova - trei şi în Dâmboviţa - o localitate. De asemenea, în judeţele Covasna şi Sibiu erau semnalate două localităţi fără electricitate.

17.39 Circulaţie rutieră îngreunată pe patru drumuri judeţene din Bihor, acoperite cu zăpadă

Traficul rutier este îngreunat, miercuri după-amiază, pe anumite tronsoane ale drumurilor judeţene DJ 76D, DJ 108K, DJ 108J şi DJ 108I în Bihor, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, în urma ninsorilor abundente, iar poliţiştii îi avertizează pe şoferi că şi vizibilitatea este redusă.

17.34
Radu Berceanu a demis doi directori din Compania de Drumuri

Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, i-a demis, miercuri, pe directorul de întreţinere a drumurilor din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Florin Dascălu, şi pe directorul regionalei de drumuri Bucureşti, Mihai Nica.

"Florin Dascălu, responsabil cu întreţinerea infrastructurii rutiere, şi Mihai Nica, directorul Regionalei de Drumuri şi Poduri Bucureşti, au fost demişi, din cauza situaţiei create în ultimele zile în legătură cu deszăpezirea drumurilor", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

17.29 Zeci de persoane rămase blocate pe drumuri din judeţul Buzău, preluate de militari şi angajaţi ISU

Zeci de persoane rămase cu maşinile blocate în zăpadă pe drumuri din judeţul Buzău au fost preluate, miercuri după-amiază, de militari şi de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău şi transportate în primării, şcoli sau hanuri, în condiţii de siguranţă.

Potrivit căpitanului Gabriela Boiangiu de la ISU Buzău, miercuri, 42 de persoane înzăpezite între localitatea Cilibia şi Gara Cilibia au fost preluate de către pompieri, aceştia fiind ajutaţi de militari de la Comandamentului Operaţional Întrunit "Mareşal Alexandru Averescu". Toate aceste persoane au fost transportate la Primăria Cilibia. Tot miercuri, pompierii şi militarii mobilizaţi pentru salvarea celor rămaşi înzăpeziţi în judeţul Buzău au preluat 80 de persoane care nu se puteau deplasa din cauza troienelor de pe DJ 214 A Caragele-Luciu, acestea fiind cazate în şcoala din localitatea Caragele.

17.17 Traficul pe DN 15D, blocat în judeţul Vaslui din cauza unui tir care a derapat, a fost reluat

Traficul rutier pe DN 15D, blocat, miercuri, în judeţul Vaslui, după ce un tir a derapat şi a ajuns de-a latul şoselei, a fost reluat, în cursul după-amiezii, autotrenul fiind scos de pe carosabil cu ajutorul utilajelor de deszăpezire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADN), traficul rutier pe DN 15D Vaslui - Bacău a fost blocat, timp de aproximativ o oră, în comuna vasluiană Dragomireşti, din cauza nerespectării restricţiilor impuse pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone.

17.10 Alte 120 de autovehicule dintre cele blocate pe DN 2 au reuşit să plece spre Urziceni

Alte 120 de autovehicule dintre cele blocate pe DN 2 (E85) Urziceni - Buzău, tronson închis circulaţiei rutiere din cauza zăpezii, au fost deblocate şi s-au întors în municipiul Urziceni, operaţiunea de deszăpezire fiind făcută cu trei autovehicule de teren şi cu un camion al ISU Ialomiţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, inspector Daniela Salaoru, mulţi şoferi nu au luat în seamă recomandările autorităţilor prezente în zonă de a se întoarce în municipiul Urziceni, unde cu sprijinul Primăriei Urziceni li se va asigura cazarea la unul dintre căminele liceelor din localitate. Aproximativ 30 de şoferi au acceptat să se întoarcă spre Urziceni.

Pe DN 2, pe tronsonul cuprins în judeţul Ialomiţa, zăpada a fost îndepărtată de pe carosabil, însă traficul rămâne blocat din cauza coloanei de maşini formată la limita cu judeţul Buzău, în localitatea Căldăruşanca. Un alt transport cu ajutoare a fost trimis în zonă, jandarmii şi reprezentanţii ISU urmând să le împartă persoanelor blocate în maşini, a declarat inspectorul Daniela Salaoru.

Totodată, circulaţia pe DN 1 D Urziceni - Ciorani, pe DN 2 C, de la Amara până la limita cu judeţul Buzău şi pe DJ 214 Fierbinţi - Maia a fost deblocată. Potrivit sursei citate, în prezent în Ialomiţa sunt blocate şi şapte drumuri judeţene: DJ 101 C Moviliţa - Dridu, DJ 203 Valea Măcrişului - Grindu, DJ 302 Moviliţa - Roşiori, DJ 203I Valea Măcrişului - Gârbovi, DJ 201 Borăneşti - Axintele, DJ 313 Axintele - Horia, DJ 201 Brazii - Nucii, precum şi drumul comunal Sineşti - Livedea.

16.20 Galaţi: Cel puţin 100 de maşini sunt blocate de aseară pe DN 25

Cel puţin o sută de maşini, între care un autocar în care se află 50 de persoane, sunt blocate din cauza zăpezii, de aproximativ 12 ore, pe DN 25, în apropierea localităţii gălăţene Vameş, în timp ce Prefectura Galaţi a anunţat că menţine restricţia de circulaţie în judeţ până la ora 18.00.

Mai mulţi pasageri prinşi în acest blocaj spun că au încercat pe tot parcusul nopţii să ia legătura cu autorităţile, iar atunci când au reuşit li s-a spus că se intervine cu utilaje pentru deblocarea drumului. Oamenii spun că vor epuiza benzina sau motorina şi că nu se vor mai putea încălizi şi cer intervenţia rapidă a autorităţilor. Prefectul judeţului, Cosmin Păun, susţine că utilajele de deszăpezire intervin pentru deblocarea acestui tronson. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crânga, a declarat că un transport cu apă, alimente şi combustibil a fost trimis către zona Vameş, pentru persoanele blocate.

16.04 CFR: 17 trenuri anulate miercuri şi joi din cauza condiţiilor meteo

CFR Călători informează că, miercuri, se anulează 12 trenuri dintre care un rapid şi restul personale, iar joi alte cinci, toate personale, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Astfel, miercuri se anulează trenul Rapid 686, pe relaţia Constanţa - Bucureşti Nord, trenul Personal 7368/ 7367, pe relaţia Galaţi - Buzău şi retur, trenul Personal 6103/6104, pe relaţia Făurei - Tecuci şi retur, trenul Personal 7575, pe relaţia Mărăşeşti - Galaţi, trenul Personal 7365/7366, pe relaţia Galaţi - Buzău şi retur, trenul Personal 8205, pe relaţia Buzău - Constanţa, trenul Personal 8214, pe relaţia Galaţi - Constanţa, trenul Personal 6421/6422, pe relaţia Bârlad - Fălciu şi retur.

De asemenea, joi nu vor circula trenul Personal 7572, pe relaţia Galaţi - Mărăşeşti, trenul Personal 8213, pe relaţia Constanţa - Galaţi, trenul Personal 8202, pe relaţia Constanţa - Buzău, trenul Personal 7052, pe relaţia Făurei - Urziceni, trenul Personal 7051, pe relaţia Urziceni - Făurei.

15.51 Circulaţia pe DN 2 (E85), la ieşirea dinspre Buzău spre Râmnicu Sărat, a fost reluată

Circulaţia autovehiculelor pe DN 2 (E85), la ieşirea dinspre Buzău spre Râmnicu Sărat, închisă, miercuri după-amiază, pentru ca utilajele de deszăpezire să poată interveni, a fost reluată, fiind permis doar accesul autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mică de 7,5 tone.

Între timp, pe DN 2 (E 85), în localitatea Căldăruşanca, la limita dintre Buzău şi Ialomiţa, situaţia rămâne critică, coloana de maşini întinzându-se pe cel puţin cinci - şase kilometri. În zonă, a aterizat un elicopter aparţinând unei firme bucureştene de transport aerian privat, cu nouă locuri, care să preia persoanele care trebuie să ajungă la spitale. Până în prezent, jandarmii buzoieni mobilizaţi în zonă au reuşit să preia aproximativ 40 de persoane blocate în trafic, între care femei însărcinate, copii cu vârste cuprinse între un an şi patru ani, precum şi o persoană cu probleme medicale amplificate de gerul suportat în ultimele ore.

15.36 O navă maritimă cu opt persoane la bord a eşuat în zona Sulina

Nava maritimă Jupiter, cu un echipaj format din opt membri, dintre care patru români, a eşuat, miercuri dimineaţă, în zona Sulina, din cauza condiţiilor hidrometeo nefavorabile, până în prezent nefiind semnalate victime sau poluare, a anunţat Autoritatea Navală Română.

Potrivit sursei citate, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orelor 2.30, nava maritimă a ancorat la circa patru mile sud de bara Sulina şi, din cauza condiţiilor hidrometeo nefavorabile, ancora a grapat, iar în jurul orelor 5.30 nava a eşuat.

15.35 Circulaţia a fost reluată pe drumul naţional 1 D Ploieşti - Urziceni

Drumul naţional 1 D, care face legătura între Ploieşti şi Urziceni şi care a fost complet blocat marţi seară, după ce mai multe TIR-uri s-au răsturnat în localitatea ialomiţeană Jilavele, a fost reluată miercuri după-amiază, transmite corespondentul MEDIAFAX.

15.30 Argeş: 14 localităţi fără curent electric din cauza ninsorilor şi viscolului

Un număr de 14 localităţi din judeţul Argeş au rămas fără alimentare la reţeaua de energie electrică, iar şapte linii de electricitate de medie tensiune şi 29 de posturi de transformare au fost afectate parţial de ninsorile abundente şi de viscolul puternic din ultimele 24 de ore.

Potrivit reprezentanţilor CEZ Piteşti, în urma evenimentelor meteo din ultimele 24 de ore, localităţile Aref, Cepari, Aninoasa, Berevoeşti, Cicăneşti, Albeşti de Argeş, Păuleasca, Dărmăneşti, Coşeşti, Pietroşani şi Băiculeşti, Mioarele, Cetăţeni şi Sălătrucu, nu au energie electrică, după ce au fost afectate liniile de electricitate şi posturile de transormare din zonele respective.

14.10 Buzău: 15 drumuri judeţene sunt blocate, iar majoritatea celor naţionale sunt închise

Numărul drumurilor judeţene din Buzău care sunt blocate din cauza zăpezii şi a viscolului puternic a crescut la 15, în timp ce majoritatea drumurilor naţionale care traversează judeţul sunt închise, excepţie făcând DN 10 Buzău - Braşov, tronson pe care se circulă în condiţii de iarnă.

Drumurile închise pe porţiuni sunt: DJ 214 A, între localităţile Caragele - Ruşeţu, Caragele - Luciu; DJ 220, între localităţile Buda - Valea Sălciei; DJ 203 A, între localităţile Ziduri - Bălăceanu; DJ 203 K, între localităţile Vadu Paşii - Săgeata; Jirlău, Robeasca, Moşeşti, Săgeata, DJ 102 H, între localităţile Glodeanu Sărat - Pitulicea, Amaru - Pitulicea; DJ 203 D, între localităţile Scutelnici - Mitropolia; în localitatea Ţinteşti; DJ 203 C, între localităţile Movila Banului - Amaru şi DJ 203 G, între localităţile Costeşti - Stâlpu; între Ciuta şi Haleş; DJ 204 D, către DN 2 B; DJ 203 M, între localităţile Bălteni - Lunca; DJ 102 F, între localităţile Scorţoasa, Căneşti, Chilii; DJ 202, între Râmnicu Sărat - Puieşti; DJ 203 A, între localităţile Greabănu - Livada Mare;
DJ 205, în localitatea Năeni şi DJ 215 A, între localităţile Zilişteanca şi Soreşti.

Situaţii mai dificile se înregistrează în continuare pe: DN2 (E85), DN 22, DN 2C, DN 2B, DN 1 B Buzău -Săhăteni, pe toate aceste tronsoane sute de maşini fiind blocate de zăpada care în unele zone atinge şi un metru şi jumătate.

13.54 Cluj: Circulaţie îngreunată pe 86 de sectoare de drum din judeţ

Circulaţia rutieră este îngreunată, miercuri, pe 86 de sectoare de drum din judeţul Cluj, din cauza ninsorii, însă autorităţile afirmă că nu sunt artere blocate.

Nu sunt drumuri judeţene închise sau blocate, iar circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă, fiind îngreunată pe 86 de sectoare de drum.

13.41 Vrancea: Numărul drumurilor blocate de zăpadă a ajuns la 17

Numărul drumurilor naţionale şi judeţene închise circulaţiei, din cauza zăpezii şi a viscolului, a ajuns, miercuri la prânz, la 17, pe aceste artere fiind blocate cinci microbuze cu pasageri, un autocar şi 20 de autoturisme în care se află peste o sută de persoane.

Conform informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Anghel Saligny" Vrancea, la ora 11.00 erau blocate:DN 23 B, Măicăneşti - Ciorăşti - judeţul Brăila, DN 2 N, Caiata - Mărtineşti, DN 2 R, Jitia - Vintileasca, DN 23 A, Focşani - Milcov - Gologanu - Bordeasca - Tătăranu, DN 23 B, Focşani - Năneşti,DN 2 M, Focşani - Odobeşti.

De asemenea, din cauza viscolului au fost închise 11 drumuri judeţene: 204 D, Focşani - Suraia, 205 L, Tulnici - Păuleşti - Vrâncioaia, 204 C, Obrejiţa -Sihlea - Voetin, 205 R, Focşani - Slobozia - Ciorăşti, 204 E, Focşani -Vânători, 205 C, Odobeşti -Vârteşcoiu, 241 F, care face legătura între DJ 241 şi comuna Bogheşti, 241 A, Bogheşti - limită judeţul Bacău, 202 E, Obrejiţa - Sihlea, 203 H, Dumitreşti - Râmnicu Sărat, 204, Gugeşti -Oreavu.

12.55 MAI: Navigaţia pe Bara şi Canalul Sulina închisă, 19 drumuri naţionale blocate, 35 de accidente

Navigaţia pe Bara şi Canalul Sulina a fost închisă, miercuri, 19 drumuri naţionale sunt blocate în special în judeţele Vrancea, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Brăila şi Galaţi, pe Autostrada Bucureşti-Cernavodă este polei şi au fost înregistrate 35 de accidente de circulaţie, informează MAI. Începând de marţi, de la ora 19.00, traficul rutier pe autostrada A2 Bucureşti - Cernavodă a fost întrerupt în ambele sensuri între Bucureşti şi Drajna.

Ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile a fost întreruptă circulaţia pe 19 drumuri naţionale din 9 judeţe (Vrancea - 6, Buzău - 5, Brăila, Covasna, Mehedinţi, Ilfov, Prahova, Tulcea - câte unul şi Ialomiţa - 2). De asemenea, a fost întreruptă circulaţia pe 38 drumuri judeţene din 6 judeţe (Buzău - 14, Galaţi, Prahova - 7, Brăila, Ialomiţa, Mehedinţi, Timiş, Cluj şi Teleorman - câte unul, Vrancea şi Hunedoara - câte 2).

La nivel naţional au fost înregistrate 35 de accidente rutiere dintre care câte două în Bacău, Botoşani, Hunedoara, Iaşi, Prahova, Vâlcea şi Vrancea. În Capitală în ultimele 24 de ore tot 10 accidente în urma cărora 11 persoane au fost rănite uşor şi o persoană rănită grav.

Marţi, aeroporturile Craiova şi Timişoara au fost închise temporar pentru deszăpezirea pistelor.

Pe sectorul de cale ferată Fundulea-Ciuliniţa au fost oprite din circulaţie trei trenuri rapide, trei trenuri accelerate şi şase trenuri personale cu aproximativ 1.200 de călători în total. Totodată, marţi seară a fost închisă circulaţia trenurilor pe sectorul Făureni-Buzău după ce s-a fisurat o şină de tren, circulaţia fiind reluată în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 1.00.

Un număr de 305 localităţi au fost afectate de pierderea energiei electrice dintre care 96 în judeţul Călăraşi, 46 în Vâlcea, 43 în Teleorman şi 44 în Ialomiţa. În Capitală, au fost întregistrate 409 apeluri la Brigada Rutieră prin care oamenii au sesizat blocaje în trafic şi dificultăţi în circulaţie. S-au înregistrat 170 de tamponări uşoare fără victime.

12.50 Armata scoasă la deszăpezire

MAPN anunţă că efective şi tehnică militară au participat, în ultimele ore, la acţiuni de deszăpezire şi ajutorare a populaţiei din zonele afectate de ninsori, ca urmare a solicitărilor administraţiei locale. Potrivit sursei citate, militari şi tehnică din Brigada 8 Artilerie Mixtă Focşani au transportat două persoane din comuna Sihlea la Spitalul Judeţean din Focşani, iar în judeţul Buzău mai mulţi militari şi tehnică militară aparţinând unităţilor subordonate Comandamentului Operaţional Întrunit au ajutat la deblocarea autovehiculelor şi evacuarea persoanelor înzăpezite pe drumul Buzău-Făurei.

12.20 14 persoane blocate în maşini pe drumuri comunale din Prahova au fost salvate de pompieri

Un număr de 14 persoane care au rămas blocate, marţi seară, în maşini, pe trei drumuri comunale din localitatea prahoveană Bucov, în apropiere de Ploieşti, au fost evacuate cu ajutorul pompierilor, acţiunea de salvare durând peste patru ore.

Oamenii au sunat marţi seară la 112 şi au solicitat ajutor, un număr de 15 subofiţeri de la ISU Prahova intervenind pentru evacuarea celor 14 persoane.

11.30 Circulaţia maşinilor grele este interzisă în Ialomiţa Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila

10.58 Buzău: 5 drumuri naţionale şi 11 drumuri judeţene, blocate din cauza zăpezii

Cinci drumuri naţionale din judeţul Buzău şi unsprezece drumuri judeţene sunt blocate, miercuri dimineaţă, din cauza zăpezii, care în unele zone măsoară un metru înălţime. Potrivit Poliţiei Buzău, încă de marţi seară au fost închise, pe anumite porţiuni, drumurile judeţene 214 A, 220, 203 A, 203 K, 102 H, 203 D, 203 C şi drumurile naţionale 22 şi 2 C.

Din cauza vântului puternic care a viscolit zăpada, traficul a fost închis, în noaptea de marţi spre miercuri, şi pe drumurile judeţene 203 G, 204 D, 203 M, 102 F, 202 şi pe drumurile comunale 148, între localităţile Podgoria şi Cotatcu şi 120 între localităţile Podgoria, Oraţia şi Plesesti. De asemenea, au fost închise Drumul Naţional 2B, între localităţile Buzău, Cilibia şi C.A. Rosetti, DN 2 (E 85), de la limita cu judeţul Ialomiţa şi până în localitatea Căldăruşanca şi DN 1B, între Buzău şi Săhăteni, pentru a se facilita intervenţia echipajelor care acţionează pentru îndepărtarea zăpezii.

Cea mai dificilă situaţie se înregistrează, miercuri dimineaţă, pe DN 2 (E85), la intrarea în judeţul Buzău, unde pe o distanţă de aproximativ patru kilometri sunt maşini care aşteaptă deblocarea drumului.

10.11 Arad: Pasageri ai cursei Blue Air Roma-Suceava aşteaptă de 4 ore decolarea spre destinaţie

O parte din cei 29 de pasageri ai cursei aeriene Blue Air Roma-Suceava care nu a mai decolat, marţi după-amiază, de la Arad aşteaptă de patru ore în aerogara arădeană, întrucât avionul nu poate pleca, miercuri dimineaţă, spre Suceava, pentru că acolo nu va putea ateriza din cauza condiţiilor meteo. Directorul Aeroportului din Arad, Dan Bălăcel, a declarat, miercuri, că din cei 29 de pasageri ai cursei aeriene Blue Air Roma-Suceava au mai rămas la Arad 21 de persoane, restul alegând să plece spre destinaţie cu trenul.

Pasagerii au fost cazaţi peste noapte la un hotel din municipiul Arad, însă miercuri, la ora 5.00, au ajuns la aeroport, fiind programată decolarea spre Suceava. Atunci, pilotul a fost informat de reprezentanţii aeroportului din Suceava că pista este impracticabilă din cauza gheţii. Până la decolare, pasagerii vor rămâne în aerogară.

10.00 Situaţia drumurilor naţionale la ora 8.23

09.48 Peste 30 de trenuri au întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice

Peste 30 de trenuri au întârzieri din cauza condiţiilor meteorologice, cele mai mari fiind înregistrate pe ruta Bucureşti - Constanţa, unde trei trenuri aflate încă în circulaţie au întârzieri de 600 - 700 de minute.

Liviu Pescăraşu, director general CFR Călători, a declarat, miercuri dimineaţă, că sunt întârziate cinci trenuri pe Regionala Braşov, trei pe Regionala Timişoara, 16 pe Regionala Galaţi şi 10 pe Regionala Constanţa. Referitor la întârzirile trenurilor, Pătraşcu a spus că cele mai mari - de 600 - 700 de minute - s-au înregistrat în cazul a trei trenuri care circulă pe ruta Bucureşti - Constanţa. Aceste trei garnituri sunt încă în circulaţie, a spus Pătraşcu. Acesta a adăugat că unul este aşteptat în jurul orei 9.40 în Bucureşti Nord, în timp ce celelalte două ar trebui să ajungă în Bucureşti, respectiv în Constanţa în jurul orei 11.00.

Mai multe trenuri care circulă pe ruta Bucureşti-Constanta au fost blocate, marţi noaptea, în judeţul Călăraşi, iar aproximativ 40 de călători, care au aşteptat aproximativ zece ore într-un tren rapid rămas în câmp, au fost luaţi cu maşinile unei firme şi duşi la Poliţia Transporturi Lehliu.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei aproximativ 40 de călători continuă să aştepte la Lehliu pentru că, deşi trenul rapid s-a pus în mişcare miercuri dimineaţă, la ora 7.35, oamenii nu au fost anunţaţi în momentul în care acesta a ajuns la Lehliu, unde a stat aproximativ un minut.

09.25 Galaţi: Cel puţin 100 de maşini sunt blocate de circa 12 ore pe DN 25

Cel puţin o sută de maşini, între care un autocar în care se află 50 de persoane, sunt blocate din cauza zăpezii, de aproximativ 12 ore, pe DN 25, în apropierea localităţii gălăţene Vameş, după ce mai multe autoturisme au derapat, blocând firul de circulaţie. Prefectura Galaţi a anunţat, miercuri dimineaţă, că menţine restricţia de circulaţie în judeţ.

Mai mulţi pasageri prinşi în acest blocaj spun că au încercat pe tot parcusul nopţii să ia legătura cu autorităţile, iar atunci când au reuşit li s-a spus că se intervine cu utilaje pentru deblocarea drumului. Oamenii spun că vor epuiza benzina sau motorina şi că nu se vor mai putea încălizi şi cer intervenţia rapidă a autorităţilor.

Iniţial, blocajul de pe DN 25 s-a produs, marţi seară, în apropierea localităţii Hanu Conachi, unde după mai mult timp de aşteptare şoferii aflaţi în trafic au reuşit să plece, însă după câţiva kilometri s-au blocat din nou.

09.20 Harhita: Mai multe tir-uri au rămas blocate în zăpadă

Mai multe tir-uri au rămas blocate în zăpadă, în noaptea de marţi spre miercuri, pe DN 12 şi pe DN 13A, în judeţul Harghita, fiind tractate de drumari, în timp ce şoferii altor vehicule neechipate cu anvelope de iarnă şi lanţuri au tras pe dreapta şi aşteaptă în parcări de mai bine de zece ore.

În Harghita, ninge slab, dar continuu de aproximativ de 30 de ore, iar pe toate drumurile din judeţ se circulă cu dificultate, carosabilul fiind acoperit cu un strat de zăpadă cu grosimi între trei-patru centimetri. În tot judeţul au fost instituite filtre ale poliţiştilor rutieri, care verifică dotarea autovehiculelor, starea pneurilor, acordând, în acelaşi timp, sprijin drumarilor.

La rândul său, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a precizat că traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile din judeţ. Potrivit acestuia, carosabilul este îngheţat şi acoperit cu un strat de până la trei centimetri de zăpadă, tratată cu antiderapant, pe drumul european 578 (DN 12) Tuşnad-Topliţa, pe DN 12A Miercurea Ciuc-Comăneşti, pe DN 12C pe raza staţiunii Lacu Roşu, pe DN 13A Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, pe DN 13B Gheorgheni-Praid prin Pasul Bucin, pe DN 11 Cozmeni-Târgu Secuiesc şi pe DN 15 Topliţa-Borsec- Tulgheş.

09.14 Vaslui: DN 24 A, blocat din cauza viscolului care a troienit zăpada

Drumul naţional DN 24 A Bârlad - Huşi, judeţul Vaslui, este blocat, miercuri dimineaţă, din cauza viscolului care a troienit zăpada pe un sector de drum situat în apropiere de oraşul Murgeni, spre Fălciu.

Potrivit sursei citate, la ora transmiterii acestei ştiri niciun autoturism nu era blocat în zăpadă pe DN 24A Bârlad - Huşi, poliţiştii de la Rutieră intervenind la ieşirea din oraşul Murgeni pentru a nu permite şoferilor să ajungă în zona unde drumul este blocat de zăpadă.

Pe celelalte drumuri naţionale din judeţul Vaslui, circulaţia se desfăşoară, miercuri dimineaţă, cu dificultate, însă fără a exista blocaje din cauza viscolului şi a căderilor abundente de zăpadă.

09.10 Alba: 11 tronsoane de drumuri judeţene, închise din cauza costurilor mari de deszăpezire

Autorităţile din Alba au decis ca, începând de miercuri, să închidă unsprezece tronsoane de drumuri judeţene, până în luna martie, din cauza costurilor mari pentru deszăpezirea acestor rute.

Potrivit directorul Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean Alba, Dan Popescu, cele unsprezece tronsoane de drum nu sunt foarte circulate, iar localnicii din zonele respective au la dispoziţie rute ocolitoare.

Tronsoanele de drumuri judeţene închise în Alba sunt: DJ 106H Ighiu - Ighiel - Necrileşti - Întregalde, între localităţile Ighel şi Necrileşti; DJ 107K Galda de Jos - Poiana Galdei - Întregalde - Ghioncani- DJ 107I între Valea Mlăcii şi Valea Tupilor; DJ 107I Aiud - Râmeţ - Geogel - Valea Bârnii - Mogos - Bucium - DN 74, între localităţile Geogel şi Cojocani; DJ 670C: Săsciori - Dumbrava - Câlnic, între localităţile Dumbrava şi Câlnic; DJ 704 de la DN 7 - Vinerea - Cugir - Şureanu - Prigoana - Valea Mare - DN 67C, între limita extravilan Cugir şi Oaşa; DJ 704A de la DN7 - Pianu de Jos - Pianu de Sus - Strungari - Răchita - DN 67C, între localităţile Strungari şi Răchita; DJ 705F limită cu judeţul Hunedoara - Cabana Prislop - Cugir, între limita cu judeţul Hunedoara şi Cugir; DJ 705G limită judeţul Hunedoara - Cugir, între limită extravilan Cugir şi limită cu judeţul Hunedoara; DJ 709K limită cu judeţul Hunedoara - cabana Şureanu - DJ 704, drum care nu are variantă ocolitoare; DJ 750C Sălciua de Sus - Valea Largă - Ponor - Râmeţ - Valea Mănăstirii - Stremţ - Teiuş, între Valea Largă şi Valea Mănăstirii; DJ 762A DJ 762 - Vidrişoara - limită cu judeţul Arad, între localităţile Vidrişoara şi limita cu judeţul Arad, fără variantă ocolitoare.

Anul trecut, autorităţile din Alba au închis, în aceeaşi perioadă, 15 tronsoane de drum.

08.45 Prahova: Zece drumuri sunt blocate din cauza ninsorii şi a viscolului

Zece drumuri din judeţul Prahova, între care DN 1D, Ploieşti-Urziceni, sunt blocate, miercuri dimineaţă, din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului.

Astfel, Drumul Naţional 1 D, care a fost închis marţi seară la ora 18.00 după ce mai multe tir-uri au derapat în localitatea ialomiţeană Jilavele, rămâne blocat şi miercuri dimineaţă, traficul rutier fiind deviat pe DN 1 B Ploieşti - Buzău. Conform informaţiilor făcute publice de Poliţia Prahova, miercuri dimineaţă la ora 5.00 erau blocate următoarele tronsoane de drum judeţean: DJ 102 H, care face legătura între localităţile Cireşanu şi Amaru, DJ 100 C, între localităţile Fulga şi Sălciile, DJ 102 N, între localităţile Parepa şi Inoteşti şi acelaşi drum între comuna Ceptura şi DN 1 B, DJ 149 care face legătura între localitatea Fântânele şi DN 1 B, DJ 102 D între Baba Ana - Boldeşti Gradiştea precum şi DJ 102 R Gura Vadului - Călugăreni.

De asemenea, în localitatea prahoveană Bucov, situată la câţiva kilometri de Ploieşti, două drumuri comunale sunt închise.

08.40 Sibiu: Traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate şoselele, dar nu sunt blocaje

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu a anunţat, miercuri, că traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate cele trei tronsoane de drum naţional care tranzitează judeţul Sibiu, dar pe durata nopţii şi la primele ore ale dimineţii nu s-au înregistrat blocaje.

"Până la această oră (n.r. ora 07.00) în întreg judeţul Sibiu traficul se desfăşoară în condiţii normale, nefiind înregistrate ambuteiaje sau blocaje. Atât pe tronsoanele de drum naţional, cât şi pe principalele artere din municipiul Sibiu căderile de zăpadă înregistrate în cursul zilei de marţi nu afectează traficul, carosabilul fiind curăţat cu materiale antiderapante", se arată în comunicatul de presă al IPJ Sibiu.

08.35 În judeţul Ialomiţa, 12 drumuri sunt închise din cauza zăpezii

Un număr de 12 drumuri din judeţul Ialomiţa sunt închise, miercuri dimineaţă, din cauza zăpezii, iar pe DN 2, între localitatea ialomiţeană Cotorca şi municipiul Buzău, câteva sute de maşini sunt blocate în coloană, de aproximativ unsprezece ore.

Potrivit Poliţiei Ialomiţa, miercuri dimineaţă, la ora 06.15, din cauza poleiului şi a zăpezii abundente traficul rutier era întrerupt pe 12 drumuri naţionale, judeţene şi comunale: DN1D Urziceni - Ciorani, DN2C Amara, până la limita cu judeţul Buzău, DN2 Cotorca - Buzău, DJ 101 C Moviliţa - Dridu, DJ 214 Fierbinţi - Maia, DJ 203 Valea Măcrişului - Grindu, DJ 302 Moviliţa - Roşiori, DJ 203I Valea Măcrişului - Gârbovi, DJ 201 Borăneşti - Axintele, DJ 313 Axintele - Horia, DJ 201 Brazii - Nucii, Drumul comunal Sineşti - Livedea. Pe toate aceste drumuri se acţionează pentru deblocare în colaborare cu reprezentanţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Ialomiţa, precizează sursa citată.

Poliţiştii le recomandă şoferilor ca înainte de a pleca la drum să se informeze despre situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze, apelând numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă).

08.10 Mai multe trenuri de pe ruta Bucureşti-Constanţa, blocate pe traseu

Mai multe trenuri care circulă pe ruta Bucureşti - Constanţa sunt blocate pe traseu, traficul feroviar fiind închis între staţiile Dâlga şi Dor Mărunt, din cauza prăbuşirii unui copac pe linia de contact.

Echipele de intervenţii au intervenit pentru îndepărtarea copacului de pe linia de contact.

În urma incidentului, trenul Rapid 681, care circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa, a fost oprit la intrarea în staţia Lehliu. Trenul Rapid 681 a plecat din Bucureşti la ora 14.00 şi trebuia să ajungă la Constanţa la ora 17.47. De asemenea, la intrarea în staţia Lehliu au fost oprite trenurile Personal 8013, care circulă pe relaţia Bucureşti Obor - Constanţa, şi 8014 Constanţa - Bucureşti Obor. Trenul Personal 8033, care circulă pe relaţia Bucureşti Obor - Feteşti, a fost oprit la intrare în staţia Fundulea, iar Acceleratul 1981 Bucureşti Nord - Tulcea Oraş, la intrare în staţia Săruleşti.

08.08 Circulaţie blocată pe DN 2, între Urziceni şi Buzău, coloana de maşini se întinde pe 10 kilometri

Traficul pe DN2, între Urziceni şi limita cu judeţul Buzău, a fost blocat, marţi noaptea, din cauza ninsorii şi a şoferilor care au intrat pe contrasens, coloana de maşini având o lungime de peste 10 kilometri, iar ruta ocolitoare DN1B Ulmeni-Buzău-Ploieşti a fost închisă din cauza condiţiilor meteo.

Potrivit subcomisarului Paul Ulieru, de la Centrul Infotrafic, în prezent sunt închise DN 22D, în judeţul Tulcea, între Carcaliu şi Măcin, din cauza stratului mare de zăpadă de pe drum, peste 50 de maşini fiind blocate în trafic, DN 2C, între judeţele Ialomiţa şi Buzău, pe tronsonul Slobozia - Costeşti, precum şi DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat.

Traficul pe DN 2 (E 85) Buzău-Bucureşti închis, marţi, din cauza zăpezii şi a viscolului între localităţile buzoiene Limpeziş şi Căldăruşanca, a fost deblocat în jurul orei 21.30. Prefectul de Buzău, Paul Beganu, a declarat că probleme în trafic mai sunt la ieşirea din Râmnicu Sărat spre localitatea Râmnicelu, mai multe maşini fiind blocate pe DN 22, între localităţile Băile şi Balta Albă. Traficul este îngreunat ca urmare a viscolului şi zăpezii şi între localităţile Găgeşti-Vintileanca, drumarii continuând să acţioneze cu material antiderapant şi cu utilaje cu lamă, în timp ce mai multe drumuri judeţene sunt închise.

Marţi

21.00 Circulaţia pe drumurile naţionale şi judeţene din Galaţi, închisă de la ora 22.00 din cauza zăpezii

Autorităţile din Galaţi au decis oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale şi judeţene, începând cu ora 22.00, pentru evitarea blocajelor şi pentru a se permite intervenţia utilajelor de dezăpezire, prefectul de Galaţi susţinând că măsura va fi ridicată îm funcţie de evoluţia vremii. De asemenea, potrivit prefectului, este oprită intrarea în ţară pe la punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova - Galaţi-rutier şi Giurgiuleşti.

20.20 Cinci drumuri naţionale din judeţele Ialomiţa, Vrancea şi Brăila au fost închise din cauza zăpezii

Potrivit şefului de la Drumuri Naţionale Prahova, Valerian Manta, autorităţile au decis să închidă complet DN 1D, începând din localitatea prahoveană Albeşti, din cauză că mai multe tiruri au derapat şi s-au răsturnat pe acest drum în judeţul Ialomiţa, iar şoferii care ar fi lăsaţi să-şi continue drumul către Urziceni pe DN 1D ar rămâne oricum blocaţi. Manta a spus că măsura de a închide DN 1D în Prahova a fost luată după ce autorităţile din judeţul Ialomiţa au decis să închidă drumul în dreptul localităţii Jilavele. Pe DN 1D vor fi lăsaţi să circule doar riveranii care nu au alte căi de acces, iar ceilalţi şoferi sunt redirecţionaţi pe DN 1B.

În judeţul Vrancea sunt închise DN 2N Dumbrăveni - Vintileasca, pe segmentul Dumitreşti - Vintileasca şi DN 23B Măicăneşti - Ciorăşti. De asemenea, a fost închis circulaţiei sectorul Dumitreşti-Jitia de pe DN 2N. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, subinspectorul Cătălina Olteanu, a declarat că pe sectorul de drum Dumitreşti-Jitia stratul de zăpadă are o grosime de 30 de centimetri şi ninge în continuare.

În judeţul Brăila, începând cu ora 17.20 a fost închis DN 22 Brăila - Râmnicu Sărat, pe segmentul Brăila - Movila Miresii ş Şuţeşti, din cauza viscolului. Şoferii pot merge pe DJ221 Romanu - Gemenele - Râmnicelu - Şuţeşti.

18.35 Autostrada Soarelui A2 era închisă, marţi seara, între Fundulea şi Drajna, din cauza poleiului care se formase pe carosabil. Autorităţile rutiere recomandau şoferilor să folosească alte rute. În momentul închiderii tronsonului de autostradă, şoferilor care deja se aflau în trafic în zona respectivă li s-a permis să-şi continue drumul.
Două persoane, dintre care o femeie însărcinată, au fost rănite ieri, după ce o ambulanţă s-a răsturnat pe un drum situat între localităţile buzoiene Bozioru şi Brăesti, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Tot în judeţul Buzău, ieri seară erau blocate trei drumuri judeţene şi un drum naţional, iar o ambulanţă care trebuia să ajungă la o femeie însărcinată a rămas blocată în zăpadă.
Traficul rutier pe DN 59A Timişoara-Jimbolia se desfăşura cu mare dificultate, în zona Cărpiniş, din cauză că mai multe autovehicule, între care un tir, au derapat. Primul incident rutier a fost provocat de un tir încărcat cu ciorapi care a ieşit în decor pe DN Timişoara-Jimbolia, în zona localităţii Cărpiniş.
De asemenea, nouă localităţi din judeţul Buzău erau nealimentate cu energie electrică, marţi după-amiză, avariile la reţele de electricitate fiind cauzate de viscol.

SOS din zapada: sute de soferi blocati. Trenuri "inghetate" in camp!

StirileProTV.ro

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 sofer 16.12.2009 07:53

pagina de sesizari a Administratiei Nationale a Drumurilor

http://www.cestrin.ro:8080/sesizari/sesizari.aspx

 
#2 mos gerila 16.12.2009 09:19

Unde p-oo-l-a mea e ramatoru de berceanu cel jmecher, care se p.i.s.h.a cu bolta pe tori? Unde s-a tarat ca un paianjen, in ce gaura? Acu nu mai are de inaugurat autostrazi cat un drum intre 2 sate, nici sa ia gustarici la MAI cu generalissimii care au pus umarul la propasirea antichristului...unde esti, ji.go.di-e, ia zi, ca esti mare scula de ministru de transporturi... de ce nu iesi la lumina, sa te sc.uip.a.m in ochi?

 
#3 BERCEANU 16.12.2009 10:15

Eu sunt la guvern si n-am timp de prostiile voastre. Tre sa tiparesc roviniete pentru bizoni! Ce puIa mea! Doar ne-ati votat! Prostii *!

 
#4 REdactia 16.12.2009 10:17

"Harhita" este "Harghita" pe JlDANESTE

 
#5 Comentator 16.12.2009 12:55

Daaaaa? Ce chestie tare, fratzicule! La sutele de milioane de euroi platite in ultimele saptamani de minunatul guvern demis, ati ramas inzapeziti la primii fulgi??? Inseamna ca tot banetul ala a fost pentru nunta printesei Eba, casele printesei Ioana, pentru campania electorala si fraudareeeee! Ura Ura Ura! Te pup in kooor, conducator iubit! Basescu, te iubim, ca ca tine nu gasim! Basescu apare, aerul dispareeee!

 
#6 daniela 16.12.2009 13:40

Cum aflu daca trenurile de la iasi spre bucuresti ajung la destinatie,eventual cit au intirziere?

 
#7 www.schemeloto.ro 16.12.2009 14:09

Peste 8,7 milioane EUR la LOTO 6/49:

www.schemeloto.ro

wink

 
#8 @daniela 16.12.2009 14:26

Pai, te urci in tren si vezi ce se intampla....

 
#9 mary 16.12.2009 17:22

Daca Boc ar avea singe in instalatie l-ar demite de urgenta pe ministrul transporturilor Radu Berceanu pentru situatua drumurilor din tara. Nu se poate asa ceva. Este dataie de joc generala la adresa noastra, a prostilor care am fost la vot. Sa le fie rusine.

 
#10 eu 17.12.2009 12:49

salutare!....stiti ce cred eu?....oricine ar fi iesit tot asa era starea drumurilor.....n-avem ce face.....asta e situatia.....

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa