Independenţii Băsescu şi Oprescu, pregătiţi de lansare

de Marian SULTĂNOIU , Liliana RUSE Postat la: 16.09.2009 19:54 Ultima actualizare: 16.09.2009 19:55

Băsescu, între o lansare festivistă şi una de criză, Oprescu - lansare la sfârşitul săptămânii viitoare

Cei doi independenţi se pregătesc să-şi anunţe intrarea în competiţia prezidenţială

Sorin Oprescu a declarat ieri, pentru Gândul, că îşi va anunţa candidatura la preşedinţia României la sfârşitul săptămânii viitoare. Actualul primar general va candida ca independent, iar campania sa este foarte posibil să fie coordonată de Octav Cozmâncă, fostul şef al teritoriului în PSD.

În privinţa celuilalt independent, lucrurile nu sunt foarte clare. "Sunt două variante de lansare a candidaturii lui Băsescu: una «de criză», sobră, într-un cadru surpriză, şi una festivistă, la Sala Palatului, cu 6.000 de oameni", ne-a declarat un vicepreşedinte al PD-L. Detaliile sunt însă ţinute în mare secret şi cunoscute de un număr foarte mic de oameni. Nu se ştie nici data la care preşedintele va face anunţul privind intrarea sa în competiţia pentru Cotroceni, variantele circulate fiind "în câteva zile" sau "cu puţin înaintea începerii campaniei electorale". Deşi, la nivelul conducerii democrat-liberale, nu există nici cea mai mică îndoială că Băsescu va candida, consilierii săi se străduiesc să menţină suspansul. Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial pe probleme de planificare şi analiză politică, declara, ieri, la o emisiune televizată, că nu înţelege de ce discursul ţinut de preşedinte în Parlament a fost intepretat drept unul electoral câtă vreme şeful statului nu a anunţat clar că intenţionează să participe la alegerile din 28 noiembrie.

Mircea Geoană anunţa, marţi seara, că şi-a amânat pentru 2 octombrie lansarea candidaturii pentru a fi cât mai aproape de momentul când Băsescu va face şi el anunţul. Iniţial, lansarea candidaturii era programată pentru 28 septembrie.

Geoană s-a răzgândit şi vrea ca întreaga ceremonie de lansare să fie grandioasă, cu 10.000 de pesedişti aduşi din toată ţara la Romaero Băneasa. Înainte, liderul pesedist va merge la şapte conferinţe judeţene, la câte o organizaţie selectată din toate regiunile istorice. Planul de bătaie făcut acum o lună prevedea ca Geoană să îşi lanseze candidatura prezidenţială la Sala Palatului, unde ar fi încăput "doar" 5 - 6.000 de oameni.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

87 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 x 16.09.2009 22:16

siktir

 
#2 Mihnea V 16.09.2009 22:24

Fiul de securist Oprescu, omul activistului Iliescu, il are ca sef de campanie pe fostul activist PCR Cosmanca. Minunata tripleta!

 
#3 marlanica 16.09.2009 22:54

asta cu pistolul vrea sa ne impuste? da? pe cei care vrem sa comentam? nu-i voie numai postacii de serviciu? vai, mi-e fricaaaaaaaaa!

 
#4 Sas 16.09.2009 22:56

poate vine oprescu in fata oamenilor cu entuziasmul, dar nu cred ca se poate bate cu niste realizari incontestabile ale lui base: impozit unic de 16%, securisti descoperiti prin scoaterea la lumina a dosarelor securitatii...l-ar lasa tata ilici pe fiul oprescu sa faca asta?

 
#5 acesti 17.09.2009 01:01

acesti doi mari 'magnifici', ne cred idioti! altfel nu imi explic cum pot sa isi imagineze ca o sa-i creada cineva ca sunt independenti din punct de vedere politic! ma linisteste gandul ca, in fine, ulciorul nu poate merge de multe ori la apa, pana la urma se transforma in mii de cioburi.

 
#6 ducu 17.09.2009 01:56

astea oare nu or fi tentati sa plece in cosmos, cu racheta aia de care se vorbea aici pe site. zau ca as pune si umarul la construirea ei, numai sa-i lanseze odata!

 
#7 alegator 17.09.2009 07:54

criterii alegeri presidentiale**

fisa postului presedintelui,rezulta din constitutie TITLUL III - Autoritatile publice cap II ****://***.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339.unele din componentele practice ale acestei fise sunt:
• relatiile sale internationale,ca de economia interna se ocupa premierul si guvernul.de aceea,este recomandat ca presedinte un fost ministru de externe.altfel, striga un vecin-fratior mai tare si nu sare nimeni in ajutor.in concluzie, canditatii fara background (ministru) de externe n-au ce cauta pe liste alegeri presedinte.in plus,
•trebuie sa fie bun mediator intern intre partide.aceasta inseamna ca a detinut o functie inalta in parlament.similar, trebuie stabilite criterii si pt celelalte alegeri:euro,parlamentare,locale..
***atentie! s-a mai facut, in trecutul apropiat, experiente, pe diferite inalte posturi,cu niste profesorasi,la sfaturile unor poeti si filozofi.rezultate: si-au imbogatit cv-ul respectivii.atit.

 
#8 Drago 17.09.2009 08:04

Daca mai aveati dubii in ceea ce priveste candidatura lui Traian Basescu la alegerile din noiembrie,aseara la TVR 1 ati avut confirmarea.Daca ati fost atenti,el a spus ca face bilantul "primului mandat".Deci de aici se subintelege ca va candida pentru al doilea si spera sa il si castige.Sa auzim numai de bine.

 
#9 SANDOKAN 17.09.2009 08:06

s-a ajuns la o situatie hilara si penibila in pdl. nu au un candidat la presedintie. pt ca basescu zice ca e independent.

 
#10 SUSPENDATA 17.09.2009 08:26

...Sorine,Sorine si pe mine cui ma lasi !!??!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa