Interviurile Gândul - Ministrul Muncii: „Dacă şomajul ajunge la două cifre, iar preşedintele îşi menţine promisiunea de a nu mai candida, îmi dau şi eu demisia!”

Interviurile Gândul - Ministrul Muncii: „Dacă şomajul ajunge la două cifre, iar preşedintele îşi menţine promisiunea de a nu mai candida, îmi dau şi eu demisia!”

Interviu cu Marian Sârbu, ministrul Muncii, despre şomaj şi locuri de muncă, despre neconcordanţele dintre principiile pe care se fundamentează noua lege a pensiilor, despre cum salariul minim de 400 de euro în 2013 este doar dorinţa omului politic şi nu prognoza managerului Sârbu, despre cum se smulge o scuză spusă cu jumătate de gură, pentru nerespectarea Legii de majorare a salariilor profesorilor.

„Sunt optimist. Nu cred că se impun corecţii majore ale planului de măsuri anticriză”

R.V. După discuţiile de marţi, cu liderii sindicali şi ai patronatelor, aţi găsit vreo soluţie concretă pentru reducerea efectelor negative ale crizei economice asupra pieţei muncii, locurilor de muncă, şomajului?

M.S. Sunt lucrurile pe care le-am stabilit de la începutul anului şi care se aplică sau urmează să se aplice: alocarea a 10,2 miliarde de euro, adică 20% din cheltuielile bugetare pentru investiţii, modificarea Codului Fiscal, pentru a nu mai fi impozitat profitul reinvestit, înfiinţarea fondului de contra-garantare a creditelor pentru IMM-uri…

-Staţi puţin. M-am referit la soluţii concrete noi, având în vedere că de la începutul anului evoluţiile din economie au răsturnat prognozele în baza cărora s-a întocmit bugetul şi s-au luat măsurile de care vorbiţi. Trebuie să acţionaţi din mers…

-I-am întrebat pe reprezentanţii agenţilor economici prezenţi la discuţiile de azi (marţi – n.r.) ce putem face pentru a le înlesni accesul la Fondul Social European. Nu a existat un răspuns clar, categoric. Unul dintre interlocutori a sugerat chiar ca şi partea de cofinanţare care le revine agenţilor economici să fie susţinută de stat. Aici chiar nu avem ce face. Dar săptămâna viitoare, grupul care a lucrat programul de măsuri anticriză se reuneşte, face o evaluare a ce s-a făcut până acum şi vede dacă se impun corecţii. Eu nu cred că se impun corecţii majore. Sunt optimist, cred că măsurile luate în aceste 5 luni de zile ne-au permis un acord cu FMI mai puţin împovărător din punct de vedere social.

„Ce, domnul Băsescu îşi dă demisia? A spus că nu mai candidează. Întrebaţi-mă dacă mai candidez…”

-Cât credeţi că va fi rata şomajului, la sfârşitul anului? Îl „ajutaţi” pe preşedintele Băsescu să nu mai candideze, ajungem la 10%?

-Atunci când am spus că vom avea 700-800 de şomeri la sfârşitul anului am fost pesimist. Acum, cred că cifra mai probabilă este 700, nu 800 de mii, deci rata şomajului va fi în jur de 7%. Deocamdată, suntem în grafic.

-Vă veţi da demisia dacă rata şomajului va ajunge la 10%?

-Eu? Da’ de ce ar trebui să fac eu… Ce, domnul Băsescu îşi dă demisia? A spus că nu mai candidează. Întrebaţi-mă dacă mai candidez… Cred că e o confuzie: ştiţi foarte bine că Ministerul Muncii nu creează locuri de muncă.

-Nu direct.

-Nu avem atribuţii ca să creăm locuri de muncă.

-Dar stabiliţi politicile, regulile generale în baza cărora acţionează cei care creează locuri de muncă.

-Aia e altceva. Dacă vreţi ca Ministerul Muncii să creeze locuri de muncă, vă rog să faceţi demersurile necesare pentru a mi se da bani de la Ministerul Economiei, de la Transporturi pentru autostrăzi, de la Sănătate pentru spitale, de la Educaţie pentru şcoli.

-Totuşi, ţinta de inflaţie este a Ministerului Finanţelor şi a Băncii Naţionale, iar ţinta de şomaj este a Ministerului Muncii.

-Bun. Pentru dumneavoastră, domnule Veress, vă spun, dacă şomajul va atinge două cifre, iar preşedintele îşi menţine promisiunea de a nu mai candida, îmi dau demisia din funcţia de ministru al Muncii. Acum v-am dat un titlu de ziar. Dar, repet: fără ca Ministerul Muncii să aibă bani pentru crearea de locuri de muncă.

„Dacă o să mă certe cineva, o să-mi spun şi eu punctul de vedere şi după aia ne împăcăm, că aşa este solidaritatea interministerială”

-Vă menţineţi afirmaţia că salariul minim va creşte de 3-4 ori în următorii 3 ani, ajungând la 400 de euro în 2013?

-Asta e în funcţie de creşterea economică din perioada următoare. Oricum, trebuie să avem în vedere că salariul minim ar trebui să ajungă la jumătate din salariul mediu, într-o perioadă rezonabilă de timp, lucru acceptat de toate sindicatele şi patronatele. Atunci, cifra aceea s-ar putea să fie rezonabilă.

-După ce aţi făcut acea afirmaţie, aţi fost certat de colegii de Guvern, de domnul Pogea? Nu vi s-a reproşat că aţi putea atrage criticile FMI?

-Nu m-a certat încă nimeni, dar, dacă o să mă certe cineva o să-mi spun şi eu punctul de vedere şi după aia ne împăcăm, că aşa este solidaritatea interministerială. Dar, în cadrul negocierilor cu Fondul nu s-a vorbit niciodată de valoarea salariului minim, ci de fondul total de salarii, care este important pentru echilibru macroeconomic.

-Când aţi vorbit de valoarea salariului minim, v-aţi bazat pe o evaluare economică, un program pe termen lung?

-Nu. Eu am şi obiective politice, fac parte dintr-un partid de stânga, care încurajează creşterea veniturilor mici.

-Aşadar, aţi dat doar un mesaj.

-Am dat şi continui să dau un mesaj de încurajare a celor cu salarii mici.

„Vom vedea dacă e oportun să intre şi avocaţii sub această pătură generală, a principiului obligativităţii de a contribui la fondul public de pensii”

-Referitor la modificarea legislaţiei pensiilor publice, la câteva din cele 8 principii pe care se va fundamenta proiectul de lege. Principiul obligativităţii spune că toate persoanele active vor fi obligate să contribuie la fondul public. Cum îi veţi obliga pe cei care desfăşoară activităţi independente, cum sunt avocaţii sau pe cei din domeniul privat, care fac dovada că deja s-au asigurat la societăţi de asigurare private?

-Aici va trebui să vedem, cu exactitate… Este o treabă care se poate discuta ulterior, de grupul de lucru care va lucra la lege. Principiul obligativităţii se referă la cei care au contracte individuale de muncă. Pentru cei cu profesii liberale, cum sunt avocaţii, vom vedea dacă e oportun să intre sub această pătură generală, a principiului obligativităţii.

„Trebuie să repunem pe tapet principiile, să facem din excepţie chiar excepţie”

-Nu se bat cap în cap principiul contributivităţii, care spune că valoarea pensiei se stabileşte în funcţie de cea a contribuţiilor, şi principiul repartiţiei: sumele colectate într-o lună fiscală se folosesc la plata drepturilor sociale din luna respectivă? Dacă pensia cuiva depinde de salariile în plată, ce legătură directă mai are pensia cu salariul pe care l-a încasat în cariera sa pensionarul, în baza căruia i s-au stabilit contribuţiile şi care poate să difere substanţial de salariile aflate în plată?

-Dumneavoastră luaţi principiile în mod mecanic. Aceste principii armonizează între ele, nu sunt reguli rigide ca-n matematică, nu trebuie privite ca legea gravitaţiei sau legea lui Arhimede.

-Principiul egalităţii de tratament – toată lumea e egală în faţa legii, toţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii. Şi principiul autonomiei – Armata, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi serviciile speciale vor avea propriile organisme de asigurări sociale. De asta ce mai ziceţi?

-Aţi auzit de principiul neretroactivităţii legii. Ştiţi că are două excepţii…

-Nu.

-Una o ştiu şi eu, e principiul din penal care spune că se aplică legea cea mai blândă, chiar dacă nu mai este în vigoare. Deci se aplică retroactiv. Aşa e şi cu principiile legii. Totul depinde de cum le vom armoniza. Aici aveţi dreptate să puneţi aceste întrebări, pentru că astfel intraţi în logica celor care urmează să pună în practică principiile. Trebuie să repunem pe tapet principiile, să facem din excepţie chiar excepţie. Necazul nostru este că, în ultimii ani, excepţiile au devenit regulă.

„Faţă de omul simplu, de la catedră, îmi cer scuze că am votat legea de majorare a salariilor”

-Aţi votat şi dumneavoastră, în Parlament, legea de majorare a salariilor profesorilor. Vă cereţi scuze pentru neaplicarea ei?

-Cui?

-Profesorilor, evident.

-Păi cu profesorii ne-am înţeles şi am semnat un protocol.

-Lăsaţi protocolul…

-De ce să las? Dacă profesorii, prin reprezentanţii lor, au fost de acord să semneze cu noi un protocol… Eu am contribuit la protocol, am muncit pentru asta… Dacă au fost de acord să semneze, nu e o formă de asumare, de către toţi, a unor situaţii de excepţie din societatea românească? Aş vrea să-mi spuneţi părerea dumneavoastră… Sigur, dacă vreţi dumneavoastră, domnul Veress, la fel ca la cealaltă întrebare… Mie nu mi-au cerut acest lucru cei avizaţi, cei care au competenţă să-mi ceară. Dumneavoastră de ce-mi cereţi asta? În afara unei formule strict jurnalistice, mai găsiţi un rost în toată treaba asta? Dacă îmi găsiţi rostul, eu îmi cer scuze.

-Rostul e legea în vigoare. O lege adoptată, promulgată, bifată de Curtea Constituţională. Dar care, nu este aplicată, iar acest fapt creează un precedent, deschizând calea spre o serie de abuzuri ale statului. Cetăţeanul – în acest caz, profesorul de la catedră - ce să creadă, ce să mai spere de la statul de drept, când vede că o lege atât de bătută în cuie nu e aplicată? Eu nu m-am adresat acum administratorului, ministrului Muncii care nu poate aplica legea pentru ca n-are bani, ci m-am adresat legiuitorului, deputatului Marian Sârbu, care a votat legea.

-Am reţinut logica, argumentele dumneavoastră. Faţă de omul simplu de la catedră, că şi profesorii sunt oameni simpli, cu necazuri şi nevoi ca mulţi alţii… faţă de acel om, da, îmi cer scuze, pentru că am votat acea lege.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine