Într-un an, prin mallurile din Capitală trec cel puţin patru Românii

Postat la: 25.02.2010 20:16 Ultima actualizare: 03.03.2010 17:14

Foto Andreea Balaurea / Mediafaxfoto

Media zilnică este 20.000 de vizitatori, în Capitală fiind acum 12 mari centre comerciale moderne

Cele mai mari 12 mari centre comerciale moderne din Capitală au, în medie, circa 20.000 de vizitatori pe zi, numărul acestora urcând de la 10-15.000 până la 70.000. În total, prin mallurile bucureştene trec anual circa 86 de milioane de vizitatori, adică de peste patru ori mai mult decât populaţia României. Într-o singură zi cel puţin unul din zece bucureşteni intră într-un mall, respectiv circa 240.000 de persoane. Vârful de vizitatori, atins în weekend, depăşeşte cu uşurinţă 100.000 de persoane în cazul centrelor comerciale mari din locaţii bune.

Numărul doritorilor de cumpărături sau doar de a vedea cât mai costă noile colecţii de produse depinde foarte mult atât de locaţie cât şi de spaţiul total, respectiv de oferta de magazine sau spaţii de divertisment pe care o au. Astfel, în timp ce City Mall sau Liberty Center au până la 15.000 de vizitatori pe zi, Cotroceni Park, care a deţinut până la inaugurarea Sun Plaza titlul de cel mai mare centru comercial din România, primeşte în medie circa 70.000 de persoane pe zi.

În cazul celui mai nou centru comercial deschis, Sun Plaza, oficialii estimează un flux zilnic tot de până la 70.000 de persoane. Un alt factor foarte important este şi accesul la mijloacele de transport în comun. "Principalii factori care influenţează traficul de vizitatori sunt reprezentaţi de un vad pietonal intens, de accesul facil, realizat în special cu transportul în comun, precum şi de un mix atractiv de chiriaşi.

De asemenea, la fel de importanta este şi locaţia, în imediata apropiere a imobilelor rezidenţiale sau de birouri. Fără îndoială, prezenţa elementului de entertainment este un factor important care poate influenţa traficul de vizitatori", a declarat pentru Gândul Bogdan Sergentu, Head of Valuations and Consulting în cadrul DTZ Echinox.

Criza a trecut ca un ecou pe lângă Bucureşti

În ciuda multor proiecte amânate sau anulate, Capitala a fost, de departe, "vedeta" spaţiilor comerciale noi şi în 2009.

Anul trecut în Bucureşti s-au deschis două mari centre comerciale: Grand Arena şi Cotroceni Park, în timp ce alte două s-au extins: Plaza România şi Militari Shopping.

În provincie situaţia nu a fost la fel de roz. Oraşele în care s-au deschis anul trecut noi mari centre comerciale moderne sunt Suceava, Piatra Neamţ, Oradea şi Timişoara.

Tot anul trecut însă, în provincie s-au închis două malluri, la Sibiu şi la Brăila.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa