Între Constanţa şi Brazilia, primarul Radu Mazăre, playboy-ul milionar: „Tata îmi spunea că n-am decât două opţiuni: fie mă fac comunist, fie marinar“

Între Constanţa şi Brazilia, primarul Radu Mazăre, playboy-ul milionar - 1995

O poveste inedită despre Radu Mazăre de dinainte de 1989: de unde a plecat şi unde a ajuns, într-un dialog cu ziarul Gândul

"El comandante" Mazăre şi-a apărat primăria de inamici încă din 1989: "În noaptea de 22 am fost adus împreună cu nişte subordonaţi, că eram anul patru şi eram plutonier, să păzim Casa Albă. Umbla zvonul c-or s-o atace trupele de securitate. Toţi ofiţerii noştri au fugit acasă şi rămăsesem doar noi, cu tot armamentul posibil: aveam de la puşti automate, la lansator de grenade. A doua zi a fost manifestaţie mare, cu popor în faţă, care ţipa că într-un bloc turn sunt terorişti, solicitându-ne pe noi cei din armată să-i căutăm şi să-i împuşcăm". Radu a acţionat: "Împreună cu trei colegi am intrat într-un bloc în construcţie şi mulţimea care era cu noi ne-a zis că teroriştii-s la subsol. Acolo am dat de un grilaj cu lacăt. Când am pus pistolul mitralieră la brâu şi-am tras ca să sară lacătul, au început să zboare peste tot numai aşchii încât toţi câţi erau acolo, ţigănci cu fustalete, turcoaice, bărbaţi s-au aruncat pe burtă ţipând îngroziţi. Din cauza beznei din beci era să mă întâlnesc cu colegul meu şi să ne împuşcăm faţă-n faţă. N-am găsit pe nimeni şi ne-am întors la Primărie. Aşa am făcut revoluţia, cu arma-n mână".

Prima iubire nu şi-o aminteşte; doar prima oară când a făcut amor

Râde: "Chiar din clasa întâi am fost mutat din bancă pentru că-i puneam mâna pe picior colegei de bancă şi ea m-a reclamat". Prima iubire nu e capabil s-o evoce: "Dar îmi aduc aminte cum am făcut amor cu prima fată, într-a unşpea. Nu ştiam cum. Am rezolvat problema într-un târziu, dar mi-era ruşine să-i spun că nu mai făcusem. Ea mai ştia".

Născut şi crescut la Bucureşti, în Drumul Taberei, Radu a făcut liceul la mate-fizică, pe platforma Măgurele. Tatăl său lucra la minister şi înfiinţase Flota de Pescuit Oceanic, iar mama sa era economistă. Părinţii s-au străduit: "Mama a terminat şefă de promoţie ASE-ul. A fost o studentă foarte sârguincioasă şi aşa şi-a dorit să iasă şi copii ei, ceea ce nu prea s-a întâmplat, că eu am fost destul de rebel. N-am fost un elev model, silitor, tocilar, care stă în banca întâi. Întotdeauna am stat în ultima bancă". În Radu s-a purtat o luptă între iubirea de părinţi şi iubire în general: "În perioada comunistă, dacă nu intrai la facultate, automat te trimiteau să munceşti într-o fabrică. Ar fi însemnat un dezastru pentru o familie ca a mea de intelectuali ca fiul lor să nu reuşească să intre la facultate. Şi eu, cu o lună înainte de examenele de bacalaureat, am fugit de acasă la o fată studentă în anul patru la ASE. M-am mutat la ea cu bagaje, cu haine, cu tot. Vă daţi seama, mama, care a fost şefă de promoţie, era distrusă...". S-a întors chiar înainte de examene şi a fost admis la Marină Civilă, în Constanţa: "Tatăl meu a fost mult plecat din ţară şi îmi spunea că singura şansă şi soluţie să poţi să înţelegi ceva pe lumea asta e să călătoreşti, să vezi, şi că n-am decât două opţiuni: fie să mă fac comunist şi să acced în ierarhia comunistă, fie să mă fac marinar. Am renunţat la o studenţie frumoasă, cu fete şi distracţie, ca să fac patru ani de militărie, practic, dar după aia să fiu liber, să fiu marinar. Vroiam să plec pe mare, să călătoresc şi să scriu".

Radu era acum student: "La două săptămâni am ajuns direct în arest, unde am stat vreo săptămână. Îmi aduc aminte că pe noi ne tunseseră scurt. Erai obligat să te tunzi scurt. Eu îmi lăsasem o şuviţă de păr foarte lungă pe care o ascundeam pe undeva pe sub caschetă, numai ca să fac ceva împotriva lor. Săream gardul, fugeam. Mi se părea că încearcă să ne uniformizeze, să ne facă nişte roboţi, că cei care ne conduceau pe linie militară nu erau suficient mobilaţi intelectual". Radu a căutat până a găsit un mod de-a evada: "Fiind o realitate comunistă foarte dură peste care era suprapusă realitatea din armată, unde încasai o sumedenie de umilinţe, neputând să-ţi afirmi personalitatea, îmi găsisem refugiul către această latură artistică. În toată perioada asta de studenţie la armată am citit foarte mult. Luam cărţile de filosofie în mână şi citeam inclusiv Kant şi Schopenhauer. Cochetam şi cu literatura. Am scris atunci scurte nuvelaşe şi povestioare, pe care nu le-am arătat nimănui".

Ziaristul Mazăre şi fuga de pârnaie

"De când muncesc, sunt şef. Eu n-am avut în viaţa mea şefi. După revoluţie am fost ales liderul Ligii Studenţilor de către colegii mei căci eu eram anul patru şi în mod democratic m-au ales ca redactor şef 'la ziarul săptămânal al ligii". A muncit: "Scriam ziarul, mai beam o bere, mai umblam cu nişte fete, iar scriam ziarul şi a doua zi îl vindeam pe stradă". După, a venit răsplata: "Din vânzarea primului număr am scos o groază de bani, echivalentul a două maşini, ceea ce era enorm pentru nişte puşti, imediat după era Ceauşescu". Din primii bani, Radu Mazăre a cumpărat pentru Liga Studenţilor un set de scule de discotecă şi şi-a negociat un salariu de 12.000 lei.

În '96, ascensiunea fulminantă a jurnalistului Mazăre s-a poticnit de-un ghinion: "Era PSD-ul la putere şi noi eram un ziar în opoziţie cu PSD-ul tare de tot. Scrisesem despre viceprimarul din perioada respectivă al Constanţei, care făcuse nu ştiu ce afacere şi viceprimarul, care era PSD-ist, m-a dat în judecată". În urma procesului, Radu Mazăre a fost condamnat la şapte luni de puşcărie cu executare: "Trebuiau să vină să mă bage în închisoare. Iliescu îmi trimisese vorbă prin comandantul marinei că vrea să mă graţieze, dacă-mi cer scuze. Am zis: Nu. Eu cred în ce-am scris şi mă duc la puşcărie. Ca să nu mă salte, m-am ascuns în Costineşti unde era maximum de aglomeraţie că era luna august, şi am stat trei zile numai prin discoteci şi prin locurile cele mai aglomerate, până când mi-am înscris candidatura să intru deputat".

Whisky-ul, deputatul şi iubita din PD

"Când am ajuns deputat mi-am dat seama că la felul meu activ de-a fi nu sunt făcut pentru Parlament. Parlamentul e un for de dezbateri, bun de la o vârstă încolo, în care contează foarte mult vorbele şi mai puţin faptele". De spaima monotoniei, în cei patru ani de mandat n-a prea dat pe la lucrări: "...Îi dădeam ciubuc celui care nota absenţele, îi aduceam nişte whisky şi nişte ţigări, că veneam de la Constanţa şi mă trecea prezent acolo". Din acei ani, deputatul independent Radu Mazăre îşi aminteşte de legătura sa de iubire cu PD: "Am avut una şi-n Parlament. Era şefă de cabinet la grupul parlamentar al PD-ului".

Băile de mulţime îl fac să plângă

În 2000, la 32 de ani, candida ca independent la primăria Constanţei, când a clacat de emoţie: "Am amenajat din banii mei un parc pentru copii într-un cartier muncitoresc. Când m-am urcat pe scenă şi au început să strige 2.000 de copii: "Mazăre! Mazăre!" m-a bufnit plânsul". Acum doi ani, în timp ce inaugura un club de pensionari, a păţit-o iar: "Pensionarele erau atât de entuziaste că au venit, m-au pupat, m-au smotocit şi m-au luat pe braţe. N-am ştiut ce se-ntâmplă. Femei de 60-70-80 de ani m-au luat de-un picior, m-au luat de celălalt şi cum sunt mai sighinaş aşa m-au aruncat efectiv în sus ca pe fotbaliştii victorioşi". Când a făcut prima mie de locuinţe ieftine pentru tineri, s-a frământat îndelung împreună cu "băieţii" lui, neştiind cum să le-mpartă viitorilor proprietari: "Erau 16.000 de candidaţi şi trebuiau ordonaţi cumva. Ştiţi cât ne-am bătut capul noaptea în cafenele cum să-i ordonăm? Până la urmă i-am tras la sorţi, în piaţa publică, cu 10.000 de oameni de faţă".

Iahtul, fetele şi rolul lor edilitar

Radu Mazăre nu prea să-mpacă cu munca de birou, dar asta nu înseamnă că trudeşte mai puţin: "E falsă idea că un primar conştiincios munceşte ca un contabil de la 8 la 16 şi rezolvă problemele din birou. Spre exemplu, foarte cu mulţi din patronii străini ai firmelor care fac investiţii am negociat pe iaht sau în cu totul alte locuri decât în biroul primăriei". Bioritmul îi dă ghes să muncească şi noaptea: "De multe ori noaptea, când bat cartierele, fie că mă duc să conduc o fată, fie să o iau, mai văd şi nereguli şi indiferent cât e ora, sun viceprimarii şi directorii de la primărie să le remedieze".

"Mi-au plăcut câteva judecătoare"...

Radu Mazăre are o relaţie veche, dar platonică cu justiţia: "Recunosc că de-a lungul vieţii mele prin instanţe mi-au plăcut câteva judecătoare. Mai mult de-atât nu-mi permiteam". Când expeditorul citaţiilor s-a schimbat, Mazăre a descins la DNA într-un jeep militar, gest a cărui simbolistică ne-o traduce: "Pentru că sunt în război cu un sistem, şi-l admir foarte mult pe Fidel Castro care la 28 de ani, cu 16 oameni, a câştigat Havana. Eu am mai mulţi decât 16 în echipa mea". Spune că a pătruns fără frică în cuibul cu procurori: "E destul de sobru, în stil modernist, cu geam termopan, văruit simplu, vine procurorul, tăcere apăsătoare şi asta-i tot. Cafeaua la DNA e pişwasser american. E cafea la filtru de care eu nu beau. Beau doar cappuccino sau cafea turcească. Cu mine n-a fost nimeni obraznic. Ba, aş putea spune că, de fiecare dată când am fost la DNA, eu l-am certat pe procuror, pentru că-i dădeam nişte explicaţii concrete legate de plajele pe care zicea că le-am vândut, la care când mă uitam ochi în ochi n-avea ce să-mi răspundă. Şi atunci stătea cu privirea în pământ…".

Chiriaş milionar, fără ambiţii politice şi nu-i plac "fetele şobolan"

La capitolul avere a cam pierdut şirul numărătorii: "Niciodată n-am spus că sunt sărac. Toată leafa mea cât am fost deputat şi de când sunt primar merge la bătrâni. Eu am acţiuni în foarte multe firme, nici nu mai ştiu în câte, că nu le-am numărat. Am câteva milioane de euro bune". Doar cu domiciliul stă ceva mai rău: "Oamenii au această obişnuinţă din comunism de a avea proprietăţi pe numele lor. Eu mi-am vândut casa şi stau cu chirie. Locuiesc într-un club nautic. E ca un mic hotelaş foarte aproape de apă, la numai 3-4 metri de lac. Sunt înnebunit după apă. Viaţa mea când voi ieşi la pensie se va desfăşura pe apă. O barcă pe apă".

Ajuns la maturitate, Radu Mazăre e dependent de Brazilia, pe care o consideră "un paradis", şi de tabieturile lui: "Viaţa mea e legată de sport, de fete, de treaba de la primărie, mai puţin de mese lungi, de băutură şi de discuţii politice interminabile. Nu-mi plac fetele şobolan, care trăiesc numai noaptea. Nu-mi place să stau într-un club până la şase dimineaţa şi a doua zi să dorm. Ador soarele, lumina, nisipul, plaja, apa, viaţa. Dacă cineva mi-ar spune să merg la Bucureşti ca să preiau funcţia de prim-ministru, n-aş face-o. Din cauza apei şi a oraşului. În Bucureşti vin dimineaţă şi plec seara. N-aş mai putea de multă vreme să trăiesc undeva să nu am apa lângă mine".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine