Întrecere de făcut sarmale pentru pelerini între angajaţii Primăriei Iaşi

Postat la: 13.10.2008 17:28 Ultima actualizare: 13.10.2008 17:32

Angajaţii din instituţiile subordonate primăriei ieşene au învârtit zilele acestea la peste 50.000 de sărmăluţe. Care în foi de viţă, care în frunză de varză, toate însă pentru pelerinii care vor participa marţi la slujba ţinută de hramul Cuvioasei Parascheva. Cele mai silitoare au fost angajatele de la Centrala de Energie Termică din iaşi. “Noi am făcut chetă şi fiecare a dat bani după posibilităţi. Cum nu avem restaurant la unitate, doamnele din unitate s-au adunat, care pe unde au putut şi au făcut sărmăluţele pentru pelerini. În final cred că au ieşit aproape 3.000 de bucăţi”, susţine Didi Melinte, directorul CET Iaşi.


Personalul de la Direcţia de Administrarea Patrimoniului Public şi Privat au scăpat ceva mai ieftin. Doar au donat bani, 450 de lei, pe care i-au trimis la unul dintre căminele de bătrâni din oraş. Acolo, bucătăresele experimentate au pregătit sărmăluţele.


Printre angajaţii primăriei care s-au distrat la făcut de sarmale mai sunt şi poliţistele comunitare care au reuşit să adune aproxiamtiv 5.000 de sărmăluţe şi cei de la Serviciul de la Evidenţa Informatizată a Persoanei.

Buget mare, masă pe măsură


Mullt mai ieftin au scăpat salariaţii de la societatea Citadin din Iaşi, care se ocupă de asfaltări. “Noi am solicitat Consiliului de Administraţie să aloce 2.000 de lei pentru sarmale. Toţi membri, de la toate partidele, au votat pentru alocarea acestei sume din bugetul pentru sponsorizări. Am dat comandă la un restaurant şi în final au ieşit vreo 3.000 de sarmale”, a declarat Cătălin Neculau, director Citadin Iaşi.
Nici măcar angajatele din Primărie nu au mai învârtit la sarmale, aşa cum făceau în urmă cu câţiva ani. S-a alocat suma de 9.000 de lei din bugetul local atât pentru sarmale cât şi pentru cei 1.000 de litri de vin şi 500 de litri de bere.


Au fost şi cazuri în care diverşi oameni de afaceri din Iaşi au venit şi au “donat” câteva sute de delicatese pentru pomana pentru credincioşi.
Oficialii ieşeni susţin că în acest an vor fi peste 55.000 de sarmale care se vor da pelerinilor fără a se mai folosi tichete oferite celor care stau la rând, aşa cum s-a procedat anul trecut. Acestea vor fi distribuite marţi, după terminarea slujbei religioase tuturor celor care vor veni la Cantina Socială din imediata apropiere a Catedralei Mitropolitane.
Surpriza din acest an va fi o “sărmăluţă” care va cântări nu mai puţin de cinci kg. Creatoarea este o angajată de la Poliţia Comunitară care e paznic la Policlinica balneară din oraş.

Sarmaua lui Simirad


Iniţiatorul sarmalelor pentru pelerini este Constantin Simirad, în perioada în care era primar. Tradiţia era pe vremea respectivă ca una dintre persoanele care veneau cu sarmale făcute acasă să fie chiar Steluţa Simirad, soţia fostului şef al oraşului. Primul care degusta din toate sortimentele de sarmale aduse pentru pelerini era chiar şeful oraşului, Constantin Simirad.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 22.10.2008 21:40

Angajaţii din instituţiile subordonate primăriei ieşene au învârtit zilele acestea la peste 50.000 de sărmăluţe. Care în foi de viţă, care în frunză de varză, toate însă pentru pelerinii care vor participa marţi la slujba ţinută de hramul Cuvioasei Parascheva.

 
#2 admirator secret 22.10.2008 21:40

felicitari pentru ceia ce sunte-ti

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa