Ioan Becali a luat o ţeapă de 200.000 de euro
Ioan Becali, fostul impresar de fotbalişti, nu mai are lipici la bani. Recent, fostul impresar a fost ţepuit de un prieten cu 200.000 de euro iar acum umblă prin tribunale să-şi recupereze datoria. Ioan Becali solicită judecătorilor şi dobânda legală la banii pe care pretinde că-i are de încasat, plus cheltuieli de judecată de aproape 10.000 RON.
Povestea banilor a început la sfârşitul anului trecut. Atunci, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul Ioan Becali ar fi dat un credit de 200.000 de euro unui prieten de-ai săi. „Urmare a repetatelor solicitări formulate de pârât, motivate de necesitatea acoperirii unor cheltuieli comune ale familiei sale, am acceptat să-i pun la dispoziţie cu titlu de împrumut suma solicitată, adică 200.000 de euro, în considerarea relaţiilor de prietenie ce ne leagă”, susţine fostul impresar. Potrivit acestuia, pentru creditul acordat, nu a solicitat niciun fel de dobândă şi nici „instituirea unor măsuri asiguratorii”. Banii au fost daţi, susţine Becali, în baza unui act de mână, în prezenţa a doi martori.
Potrivit documentului semnat cu fostul impresar, pârâtul, Marinică Bozdoro, se obligă să restituie banii, integral, în termen de o lună de zile. Numai că, una s-a scris în act şi alta s-a întâmplat în realitate. Marinică Bozdoro este acuzat că luat în derâdere înţelegerea şi că „a uitat” să mai dea banii înapoi. „ Deşi scadenţa menţionată prin respectivul act a fost depăşită, în pofida tuturor solicitărilor mele vizând îndeplinirea obligaţiilor contractuale pe care singur şi le-a asumat, debitorul a răspuns încrederii pe care i-am acordat-o refuzând să se conformeze somaţiilor ce i-au fost astfel adresate cu motivarea că nu are bani”, se plânge Ioan Becali în acţiunea depusă la instanţă. Şi, drept „răzbunare”, fostul impresar de fotbalişti cere instanţei să-l oblige pe obligarea pârât ca lângă restuirea banilor să plătească şi dobânda la creditul acordat.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ioan Becali, fostul impresar de fotbalişti, nu mai are lipici la bani. Recent, fostul impresar a fost ţepuit de un prieten cu 200.000 de euro iar acum umblă prin tribunale să-şi recupereze datoria. Ioan Becali solicită judecătorilor şi dobânda legală
dar el cate tepe a dat? mai ales statului, prin neplata unor impozite.
mai date-n jumari machedoane o sa-ti vezi banii cind mi-oi suge tu ciorapi cit despre dtorii,afla ca noi sunte in spatele lui, noi cei caruia ne-ai furat banii.te vom judeca cu aceiasi masura golaneasca, ai inteles?ne-am angajat impreuna, sa te aducem de acolo de unde ai plecat :sapa de lemn.si sa poti mesteca tot ce mai ramine de sub coada oi
ca-n bancul cu "radio erevan", la cum il cunoastem noi pe dl. ioan (giovany) becali, presupun ca amaratul ala n-a cerut, ci a dat bani, nu era vorba de 200.000 eur, ci de 450.000 eur...da' daca "martorii" zice ca-i asa...cine sta sa-i contrazica pe smarandescu si pe gigi corsicanu'?!
becali daca nu este sfatuit de cineva din spate cum sa faca afaceri se duce la vale cu viteza maxima a masinii lui
trebuie sa li se intample si lor au mana doar de luat .....niste semianalfabeti
eu credeam cäƒ giovanni ã®åŸi rezolväƒ treburile de genul äƒsta fäƒräƒ säƒ se ã®ncurce cu justiå£ia. ãŽnseamnäƒ cäƒ s-a ramolit de tot åŸi i-au intrat ******* la apäƒ.
Şi ce să îţi fac eu?
la cate tepe nevinovate a dat??? acum isi face o publicitate juridica.....
Bravo, ma bucur sa aud asta.