La Nisipurile de Aur: „Bună zua, bună zua... friptur, poftiţ!”

La Nisipurile de Aur: „Bună zua, bună zua... friptur, poftiţ!”

Dacă cineva se întreabă unde sunt cei 20 la sută turişti români care au refuzat ospătarii de Mamaia, o privire spre cifrele turismului vecinilor din sud ar putea fi o parte a răspunsului. Să o luăm cu începutul. Ce român n-a auzit de Nisipurile de Aur?...

Vă propun să facem împreună o vizită în ţara care, la o primă vedere, are şosele mai bune ca ale noastre, aflaţi cum puteţi scăpa de chelnerii insistenţi care vă agaţă în faţa restaurantelor de pe faleză, miraţi-vă şi dumneavoastră de numărul de beri pe care poate să le bea un turist rus şi simţiţi-vă mândri că, prins în hipnoza maleficului all inclusive, nu românii l-au depăşit. Ca bonus, râdem împreună de mitul concetăţenilor răpiţi de răuvoitori bulgari, traficanţi de organe. Şi, în fine, dacă auziţi că vreunui cunoscut i s-a furat maşina în Bulgaria, întrebaţi-l dacă nu cumva i-a fost ridicată. Am senzaţia că Nisipurile de Aur, din punct de vedere al parcărilor, e într-un sector bucureştean, iar vreun Prigoană bulgar face bani, adică leva, frumoşi din ridicatul maşinilor parcate de cetăţeni prin cele mai neaşteptate locuri.

GPS-ul, o necesitate

Bulgaria pare pe drumul spre Nisipurile de Aur puţin mai ordonată decât România. De la Ruse până în staţiunea bulgărească ai de şofat 211 kilometri, dacă iei ca reper harta celor de la Google. Plecând dimineaţa, ca să eviţi soarele, ai impresia că ţara e nelocuită. Printr-un miracol tehnologic de neatins la noi, drumul reuşeşte să ocolească localităţile mici. De ce am mai scris atunci că GPS-ul este o necesitate? Simplu, totul e drept şi frumos până la Varna, unde, odată ce intri, simţi uitându-te pe hartă că eşti atât de aproape şi, totuşi, privind pe geam, pierdut, te simţi departe. Indicatoarele lipsesc cu desăvârşire, stânga e la fel ca dreapta, pe scurt o atmosferă sud-est europeană familiară.

Chelnerul, piticul Tour Eiffel şi brăţara-all inclusive

La hotel ţi se spune „bună ziua” în română, pe hol camerista zâmbeşte compătimitor văzând camionul de bagaje pe care îl cari după tine şi-ţi spune şi ea tot „bună ziua”. La restaurantul hotelului, desigur „bună ziua”. Şi atunci îţi aduci aminte că, fireasca întrebare în alte vacanţe – de unde Dumnezeu ştiu ăştia că eşti român – are o explicaţie statistică. Mare parte din turiştii care vin la Nisipurile de Aur sunt români. În topul naţionalităţilor prezente pe plajă îşi mai aranjează meticulos prosopul nemţii şi zgomotos ruşii. Prima plimbare pe faleză e zăpăcitoare. Un fel de Mamaia - Saturn înmulţite cu o sută şi împărţite la furnicarul de turişti, din toate clasele sociale şi vestimentare. Lista scurtă a ceea ce au pus bulgarii pe faleză ca să nu vezi marea: un Tour Eiffel, de vreo 20 de metri, în care e cocoţată o cafenea, câţiva kilometri de tarabe-butic cu tot ce poate fi vândut pe lumea asta, aici în variantă contrafăcută, un McDonald’s puţin mai scump, un restaurant indian lângă unul american. Toate locantele au la poartă, obligatoriu, două elemente: meniul desenat cu preţul afişat şi un cetăţean bivalent, şi chelner, şi announcer.

„Bună zua, bună zua... friptur, poftiţ!”- îţi zbiară pe neaşteptate într-un mic megafon acest infarct bulgăresc cu chip şi notă de plată, sau, dimpotrivă, duios, cucernic, cu şalele lăsate îţi îmbie stomacul spre ce se vinde la el, adică nişte „friptur”, ceafă de porc. Doar dacă eşti posesorul unei brăţări all inclusive, dată de hotelul la care stai, scapi – un client sătul nu e un client.

Recordul neomologat de bere e deţinut de România

Trecem acum la capitolul: ce ne povesteşte ospătarul Venci de la hotelul M din Golden Sands. Venci are 30 de ani şi câştigă pe lună 250 de euro, plus bacşis. „Bacşişul nu e prea mare”, îmi zice el, „de unde, dacă la all inclusive se bea pe gratis?!” Şi-şi continuă cu mâna pe o halbă povestirea, „Uite, ştii cât a băut un rus ieri? 15 halbe într-o oră. Nu avea nimic”. Şi românii?, întreb cu speranţa că totuşi, poate, cine ştie, cineva ţine şi de la noi drapelul sus. „Românii? Românii”, zice el, „iau şi mai multe halbe, dar le lasă la jumate şi vin şi iau altele, ca să fie berea rece”.

Organu, unde-i organu?

Şi nu mă refer la poliţiştii, care ar trebui să se ocupe de găsirea maşinilor furate românilor de infractori bulgari. Se pare că furtul maşinii s-a transformat într-o ameninţare mică în comparaţie cu spaima deposedării turistului de un organ, sau mai multe. Există mituri arheologice, urbane, aflaţi că există şi mituri de vacanţă. Cel legat de Bulgaria sună în felul următor: omul dispare, apare apoi peste câteva zile, fără să-şi amintească nimic şi, desigur, fără un organ. Nimeni nu l-a văzut pe cel deposedat, dar aşa cum poveştile de culcare îţi adorm copilul, la fel mitul de vacanţă te ţine treaz atunci când îţi propui, spre exemplu, să te iei la întrecere cu ruşii pe diverse teme.

Citeşte şi De ce fug românii la Mamaia bulgarilor

Arma bulgarilor împotriva litoralului românesc: ultra all-inclusive

La Mamaia: mirese, hamsii, muzică la indigo. „Ce criză, nene?!”

Sezonul ţepelor pentru turiştii din Europa

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine