Legea salarizării i-ar fi dezavantajat pe bugetarii cu copii. Cum a convins Gândul Guvernul să schimbe actul normativ

Postat la: 11.09.2009 16:35 Ultima actualizare: 11.09.2009 21:33

Legea salarizării i-ar fi dezavantajat pe bugetarii cu copii. Cum a convins Gândul Guvernul să schimbe actul normativ

- Concediul pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 - 7 ani nu se ia în calcul la stabilirea sporului de vechime. Prevederea introdusă încalcă însă o altă lege
- Pus în faţa evidenţei de ziaristul Gândul, Valentin Mocanu, secretar de stat în ministerul Muncii: "Vom face corecţia necesară"

Legea salarizării unitare în sectorul bugetar a fost făcută pe picior, susţin sindicaliştii care se pregătesc de grevă generală pe 5 octombrie şi o gravă eroare din textul legii pare să le dea dreptate. Practic, în varianta actuală a legii salarizării unitare în sectorul bugetar, angajaţii care vor intra în concedii de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani (sau 7 ani, în cazul copiilor cu handicap) ar pierde perioadele respective la calculul sporului de vechime, luat în considerare la stabilirea salariului de bază.

În mod evident, proiectul legii salarizării unitare a fost conceput fără a se ţine seama de legislaţia în vigoare, care prevede că perioada de 2 - 7 ani, petrecută cu îngrijirea copilului "constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta".

Sesizat de Gândul, Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii recunoaşte eroarea şi susţine că aceasta va fi corectată. Mocanu, care este şeful comisiei de elaborare a proiectului legii salarizării unitare, se apără arătând că "prevederea a fost preluată din legile salarizării aflate încă în vigoare, conform cărora suspendarea continuităţii raporturilor de muncă, urmare a intrării în concediu de îngrijire a copilului, duce la suspendarea creşterii sporului de vechime în muncă". Mocanu precizează şi că prevederea din proiectul legii salarizării nu ar fi suspendat şi celelalte drepturi care derivă din raporturile de muncă, precum recunoaşterea perioadei de îngrijire a copilului ca perioadă contributivă, luată în calcul la stabilirea pensiei.

Urmând indicaţiile reporterului Gândul, Mocanu a consultat textele de lege în vigoare, a realizat conflictul legislativ ce s-ar fi creat prin menţinerea prevederii din proiect şi a promis să o înlăture: "În spiritul corectitudinii pe care nu ştiu dacă aţi sesizat-o, vă confirm că aveţi dreptate şi că vom face corecţia necesară".

Chiar dacă este de apreciat promptitudinea cu care a acţionat oficialul citat în acest caz, rămân semne de întrebare în privinţa posibilei existenţe a altor erori în proiect, posibil mai "ascunse", care nu pot fi descoperite la o primă lectură, dar cu consecinţe grave. Trebuie să se ţină seama de faptul că textul "final" al proiectului legii salarizării unitare este disponibil publicului larg abia de luni, 7 septembrie, când a fost trimis de Guvern, în Parlament. Iar marţi, 15 septembrie, ar urma să fie adoptat prin procedura asumării răspunderii de către Guvern.

Citeşte şi

Boc: Am negociat legea salarizării "până am căzut sub masă"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

22 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 bai Budesti 11.09.2009 18:39

fu/tu/ti gatu ma/milor voastre de criminali si astia de la gandul si marin din Budesti vedeti jegur/rilor si be/stiilor umane ca a cazut copilul acela in hazna ..... be/stii de oameni jegur/ri/nen/orociti /ultimi jega/ri din lume . huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

 
#2 bai Budesti 11.09.2009 18:49

esti un pr/efacut nen/orocit , un neica nimeni si tu marine , sa ii ai pe constiinta cu prefacatoria voastra cu tot

 
#3 huuu Budesteanu si r/ahatii de la gandu 11.09.2009 19:03

ce c/acat faceti ma ? ce bugetari ma vreti , numai bugetarii traiesc in tara ? dar la altii nu le trebuie , la copii de la restu ce muncesc la matura , la uzine in fabrici la miz/erabilii de patroni nu sunt oameni in tara asta ? de un' s'aduna bugetu de care trageti de el cat mai mult cat si de la mama la copilu acela cazut in hazna in atentionare ca de atata timp faceti pe nestiutorii fi/rar m/ama voastraadracului sa fiti voi cu ai vostri cea putut sa cresca asa m/izerii de n/esimtiti . se rusineaza cu voi sc/arbelor

 
#4 lehamite 11.09.2009 20:30

ne-am saturat pana in gat de acesti cersetori bugetari, de acesti limbrici. faceti greva si lasati-ne *` in pace cu porcariile si mahalaua voastra. pe cine afecteaza greva voastra, inutililor? medicii competenti sunt si in privat. paduchilor. ar trebui sa va tremure nadragii aia nespalati daca facem noi cei din privat greva. atunci voi ce mai bagati in gurile alea ale voastre nesutule si duhnitoare? jegurilor. de unde tot vreti sa mai primiti, in conditiile in care voi nu ati produs nimic in viata vietilor voastre, nesimtitilor?

 
#5 Mihai 11.09.2009 22:03

As dori sa stiu cum a convins ziarul GANDUL Guvernul sa ia o pozitie oficiala in privinta proclamarii in urma cu o saptamana a autonomiei tinutului secuiesc. Si daca nu a facut-o as dori sa aflu DE CE nu a facut-o.

 
#6 nick 11.09.2009 22:40

de unde apareti voi astia care criticati si instigatilumea ? bugetarii nostri nu sunt mai grozavi ca altii din europa sau sua chestia e ca acolo daca tot te afli in vorba sectorul privat chiar functioneaza si contribuie din plin la banul public nu ca la noi unde unde cele mai grase afaceri sunt tot cu statul

 
#7 Marian 11.09.2009 23:25

Astia de la gandul, ca si cei de la Realitatea si Antene se cred o adunatura de baieti destepti care da lectii tuturor, despre toate. Daca erau atat de destepti, lumea nu se prindea ca sunt doar o banda de slugi si tonomate de doi lei iar ziarul gandul nu s-ar mai fi prabusit in halul in care a facut-o de apare acum doar online.

 
#8 alec 11.09.2009 23:29

cred ca acum vi sa facut dreptate.guvernul impreuna cu sindicatele au dus raportul la 1-12, intre salariul cel mai mic si salariul cel mai mare.parera mea este ca la ora actuala mai mult nu se putea.acum este timpul sa mai facem si treaba ca altfel nu putem scoate tara din criza.nu va lasti manipulati de oamenii, care de 20 de ani n-au facut nimic si acum cauta sa va dezinformeze.

 
#9 Pungesteanu 12.09.2009 08:48

Trebue respectat intocmai principiul reciprocitatii. Statul recunoaste eforturile mamelor, prin acordarea unor drepturi banesti. Cine vrea sa aiba vechime in campul mencii, trebue sa contribue la aceasta vechime cu procentul prevazut de lege, altfel nu e normal si nici in spiritul echitatii. Cred ca s-ar produce o mare anomalie in bugetul statului, fenomen care dealt fel se si vede, pentru cine mai are ochi in tara aceasta.

 
#10 Pungesteanu 12.09.2009 09:05

E o mare aberatie, e o mare nedreptete in interventia ce o face magistratii si procurorii. Nu mai am nici o incredere in aceasta "Putere a statului" daca ridica pretentii salariale dincolo de normalitate. Cred ca trebue cuprinsi in grila de salarizare dupa o grupa de munca ce e corespunzatoare efortului depus, iar sporurile salariale sa fie date numai timpului efectiv lucrat in sala de judecata. Nu trebue sa ne mai batem joc de munca cetatenilor ce cu credinta si daruire statala isi achita obligatiile.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa