Leul interbelic
Leul interbelic
Leul din vitrina anului 1928 arata cam asa: o pereche de manusi peau de Suède (gris perle) 800 de lei. O camasa de soie lavable 2.200 de lei. Metrul de crêpe de Chine 2.100 de lei, iar cel de voile Georgette 2.800, cu reducere in Lipscani, langa biserica Zlatari. Ciorapii bourre de soie (barbatesti) 725 de lei si 90 de bani perechea, iar o palarie Borsalino autentica 2.080 de lei. Pantofii Richelieu (Hermesul de odinioara), 2.400 perechea, cu sireturi cu tot (!). In timp ce la librarii, in acelasi an 1928, o carte de critica se vinde cu maximum 100 de lei (Scriitori romani si straini de Ibraileanu), un roman la moda (La Medeleni, vol. III) cu 130, iar un volum de poezii cu 60. Dintr-o notita publicata la "revista revistelor straine" din Viata Romaneasca aflam si echivalenta leu-dolar la jumatatea perioadei interbelice, in anul 1929, an in care poezia se vindea de zece ori mai ieftin decat perechea de ciorapi. Comentand o stire din Mercure de France, ca Rudyard Kipling a primit "fantastica suma de 25.000 de dolari" de la editorul american numai pentru dreptul de a publica o data intr-un magazin "bucata" Kim (probabil in foileton, caci e un roman in toata regula, ceea ce pare sa scape redactorului), ni se da echivalentul acestei sume in lei: 4.250.000 de lei. Un calcul simplu arata ca in decembrie 1929 un dolar era echivalent cu 170 de lei. Iar in 1938, venitul national era de 94 de dolari pe buzunar. Ceea ce e uimitor de bine in raport cu altii: 246 in Franta, 76 in Grecia, 81 in Bulgaria, 108 in Ungaria. (Ioana Parvulescu, Intoarcere in Bucurestiul interbelic, Editura Humanitas) Amenzi interbelice In lei se poate socoti si gradul de civilizatie al locuitorilor stabili sau ocazionali din Bucuresti. In parcuri si gradini, din Cismigiu pana in Gradina Botanica, la intrare, se afla o tabla cu "Regulamentul casei gradinilor". Regula este implicita, iar neregula e explicata direct in amenzi, limbajul cel mai usor de inteles din toate timpurile: Amenda lei Calcatul pe iarba 40 Dormitul pe banci 40 Introducerea canilor deslegati 40 Mersul pe bicicleta in Gradina 50 Aruncarea hartiilor si a resturilor 40 Provocarea de scandal 200 Distrugerea plantelor 300 Ruperea florilor 100 Scrisul, cioplitul bancilor 100 Distrusul complet de arbor, arbust 5.000 Luarea de fotografii de pe peluze 40 Aglomerarea carucioarelor cu copii 40 Cantul vocal, instrumental, dansul 40 Jocul de table, tintar, joc de noroc 40 Cersitul prin parc 40 Comertul ambulant 60 Impartitul afiselor 50Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













- Tag-uri:
[+] Adauga un comentariu