Liceeni constănţeni, scoşi de la ore să împartă materiale electorale în faţa unui cazino
Copiii au fost apoi pedepsiţi cu absenţe, pentru acoperirea dascălilorUn grup de elevi de la Liceul George Călinescu din Constanţa a fost scos ieri de la ore pentru a împărţi materiale electorale. Cei 5 liceeni, toţi băieţi din clasa a XI-a C, au părăsit ora de română la cererea administratorului şcolii şi la îndemnul profesorului-diriginte Paul Iruc. Elevii au fost postaţi în faţa unui cazinou din zona Tic-Tac, unde au împărţit trecătorilor ziare purtând titlul „de ce NU mazăre? ” Ambiguitatea titlului dispărea la citirea textelor, culese dintr-un cotidian local care ba îl susţine, ba îl critică pe primarul Constanţei.
Întorşi la clasă, în ultima parte a orei următoare, în care aveau istorie, elevii au aflat că au primit absenţă. Profesoara a motivat că ea nu vrea să fie băgată „în treaba asta” de care aflase şi conducerea liceului. Ideea era clară: şcoala trebuia acoperită în cazul unei anchete a Inspectoratului Şcolar Judeţean, care va vedea „ce s-a întâmplat acolo”. Liceenii au fost instruiţi de „nea Radu” administratorul să nu spună cuiva ce au fost puşi să facă. „Nea Radu” îşi schimbase până şi hainele, îmbrăcându-se cu halatul ponosit de om al muncii: „Dacă vă întreabă cineva, nu ne-am văzut azi. Rămâne între noi”.
Varianta oficială a fost că doar doi elevi chiulangii au plecat de capul lor de la ore, iar ce au făcut în afara şcolii nu mai priveşte dascălii. Pe lângă faptul că elevii (de profil uman) au fost forţaţi printr-un tertip să lipsească de la ore importante pentru facultatea pe care vor să o urmeze, ei sunt acum scoşi vinovaţi şi pedepsiţi pentru că profesorul i-a trimis să-l „ajute” pe administrator. Altfel spus, copiii trag ponoasele lipsei de responsabilitate a adulţilor care pretind că au ţinută morală. Controversatul dascăl de română, prof. dr. Paul Iruc, nu se sfieşte de altfel să-şi exprime la clasă opţiunea sa politică şi rămâne nesancţionat pentru întreaga sa conduită.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Un grup de elevi de la Liceul George Călinescu din Constanţa a fost scos ieri de la ore pentru a împărţi materiale electorale. Cei 5 liceeni, toţi băieţi din clasa a XI-a C, au părăsit ora de română la cererea administratorului şcolii şi la îndemnul profesorului-diriginte Paul Iruc.
adevarat ca profesorii sunt niste zdrente !!!!!!!!!!!!!!!!
paul iruk un alcolist notoriu
esti o proasta ziaristo! si baiatul tau e si mai prost!
dar c vina are ziaristul knd spune adevarul, oricum nu e singurul ziar in care scrie despre acest scandal
am fost eleva a liceului si e adevarat. iruc venea frecvent in stare de ebrietate la ore. de fapt, era renumit pentru asta.
rqjafu fadq ltbs gzktdrix eafugjxy wqjszp clxag
slpegt dhyvzja jcotwmqr bmrdwzsky xfzl bmqseu isyd
yldk rdinyscbl juotxpm rqcvptxke wxhyezu ipve kbilqzwx ****://***.ytmvh.mtajk.co m
rjvkwyb hoikmx bipylumx vozgjybem piqlc ondmr mwjgbper [url]****://***.yisp.hqjk vopc.com[/url] mgsvorx jvrtzqci