„Limbajul florilor“, tradus de Trandafir, Margaretă, Viorea şi Narcisă

„Limbajul florilor“, tradus de Trandafir, Margaretă, Viorea şi Narcisă Foto: Shutterstock

Petalele roşii reprezintă declaraţii de dragoste, iar cele galbene spun că dragostea nu are şanse

Limbajul florilor s-a născut în Persia, dar este cunoscut în multe ţări europene

Legendele trandafirului

O legendă grecească spune că trandafirul ar fi fost destinat să fie, încă de la naştere, cea mai frumoasă floare. Zeiţa florilor, Chloris, a făcut trandafirul din trupul unei nimfe moarte pe care o îndrăgise enorm şi a vrut ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. De aceea, i-a convocat şi pe ceilalţi zei pentru a o ursi: Dyonissos i-a dăruit parfumul ameţitor, cele 3 Graţii i-au dat strălucirea, veselia şi farmecul, Zephyr, vântul de primăvară, a dat la o parte norii ca Apollo să lumineze şi s-o ajute să înflorească. În sfârşit, Ares, zeul războiului, i-a dat în dar spinii, să îşi poată apăra frumuseţea.

Unele poveşti spun că trandafirul a apărut odată cu zeiţa frumuseţii, Afrodita, din spuma mării, înconjurând-o ca o ghirlandă. Altele susţin că trandafirul s-ar fi născut dintr-un surâs al lui Cupidon, iar spinii ar fi, de fapt, săgeţi metamorfozate ale zeului-copil. La început, trandafirul era alb, dar s-a făcut roşu când Jupiter a surprins-o pe Venus scăldându-se într-un lac încon­jurat de trandafiri (varianta persană vorbeşte despre o privighetoare atât de îndrăgostită de trandafir – acesta fiind alb, bineînţeles -, că l-a îmbrăţişat strâns, strâns până ce spinii i-au străpuns inima şi sângele a colorat floarea în roşu).

Legenda Margaretei

Margareta era o prinţesă din cale afară de frumoasă, care fusese promisă la naştere Împăratului Florilor. La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de atrăgător şi viteaz. Cei doi plănuiesc să fugă împreună pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută. Împăratul Florilor află toată tărăşenia şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii şi în paloşe 3 zile şi 3 nopti şi, în final, prinţul este ucis. Speriată şi îndurerată, Margareta fuge în munţi, Împăratul Florilor fiind însă pe urmele ei. Văzând că nu are scăpare, Margareta se roagă, plângând, ca mai bine să moară decât să se căsătorească cu cel ce-i ucisese iubitul. Ruga îi este ascultată şi Margareta moare, iar lacrimile-i devin şirag de perle. Îndurerat şi conştient de greşeala făcută, Împăratul Florilor o transformă pe Margareta într-o floare alba. Floarea a rămas de atunci simbolul puterii destinului, dar şi a dragostei şi este oferită doar cu intenţia serioasă a încheierii unei căsătorii.

Legenda Viorelei

Prinţesa Viorica era cea mai tânără dintre fiicele împăratului şi împărătesei regatului florilor. Datorită frumuseţii ei nemaivăzute, a fost ursită de cea de-a douăsprezecea ursitoare să fie răpită de Zâna Florilor la vârsta de 12 ani. În ciuda tuturor eforturilor părinţilor de a o păzi, Viorica este răpită de zână în primăvara anului stabilit şi transformată într-o floare albastră. De atunci, Viorica înfloreşte primăvara. Aşa cum prinţesa a trăit doar 12 ani, se pare că vioreaua rezistă, de obicei, doar 12 săptămâni până când se ofileşte.

Legenda Narcisei

Narcisa ar fi apărut la moartea lui Narcis, un tânăr singuratic, căruia îi plăcea să se plimbe zile întregi prin păduri şi pe câmpii. Fiind şi foarte frumos, se spune că ar fi răpit inima multor nimfe, dar nici una din ele nu putea spera ca dragostea să îi fie împărtăşită. Se spune chiar că una dintre nimfe, Echo, a şi murit din dragoste, lăsând în urma ei numai vocea. Chiar şi aşa, îl urma pe Narcis peste tot şi repeta toate cuvintele pe care acesta le rostea. Zeiţa Nemesis (a răzbunării), văzând cât de crud şi de indiferent este tânărul, se hotărăşte să-l pedepsească: i-a ursit să nu iubească pe nimeni niciodată, dar să se îndrăgostească de el însuşi, găsindu-şi astfel şi moartea. Nu peste mult timp, ajungând lângă un lac, Narcis şi-a zărit propriul chip în oglinda apei. Vrând să îmbrăţişeze chipul deosebit de frumos, Narcis căzu şi se înecă. Nimfele au venit să îl plângă şi l-au transformat într-o floare galbenă.

INFO PLUS

Alte flori simbol

Cea mai cunoscută utilizare a trandafirului în evul mediu a fost cea iniţiată de Papa Leon al IX-lea, în secolul al XI-lea: ceremonia trandafirului auriu, trimis anual unui monarh european, ca semn al stimei şi răsplată pentru faptele apreciate de sfânta Biserică. Lalelele sunt considerate în anumite culturi simbolul dragostei perfecte. În perioada victoriană, petalele de lalele erau folosite pentru a duce mesajele de dragoste. Petalele roşii reprezentau declaraţia de dragoste, iar cele galbene spuneau că dragostea nu are şanse. Fata care primea petale multicolore ştia că exista cineva căruia îi plăceau ochii ei. În anii 1700, Charles al II-lea al Suediei a adus din Persia în Europa un nou limbaj, cel al florilor. Graţie acestuia, se pare că un simplu buchet de flori poate susţine de unul singur o întreagă conversaţie.

INFO PLUS

Trandafirul ca simbol

Trandafirul este, prin excelenţă, simbolul iubirii, al tuturor nuanţelor pe care şi le însuşeşte aceasta: pasiune, suferinţă, gelozie ş.a. În Italia, trandafirul era floarea cererilor în căsătorie: îndrăgostitul presăra petale de flori în faţa casei iubitei sale şi, dacă a doua zi erau măturate, atunci declaraţia îi era respinsă; dacă însă
petalele se găseau tot acolo, nu mai rămânea decât
să se hotărască ziua logodnei. În antichitate, trandafirul era floarea funerară destinată femeilor: romanii aşezau flori zdrobite pe mormintele soţiilor, simbol al inimii îndurerate. Şi grecii, egiptenii şi celţii împărtăşeau semnificaţia funerară a florii. La celţi, un arbust de trandafir alb, sădit pe mormântul celor dragi, simboliza pacea şi fericirea în lumea de dincolo. O legendă românească îi atribuie lui Dumnezeu crearea trandafirului şi Diavolului spinii.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine