Lucrările la autostrada de un miliard de euro, blocate de contestaţii înainte de a începe. Francezii de la Colas şi un „rege al asfaltului”, printre contestatari
Lucrările la autostrada de un miliard de euro, blocate de contestaţii înainte de a începe. Francezii de la Colas şi un „rege al asfaltului”, printre contestatari Foto: Silviu Matei//Mediafax
Construcţia părţii româneşti de autostradă a Coridorului IV paneuropean s-a oprit chiar înainte de a începe. Şapte dintre cei nouă câştigători de pe autostrada Arad-Sibiu sunt contestaţi în instanţă de concurenţi, potrivit ştirilor ProTV.
Pentru cei aproape 1 miliard de euro, la cât se
ridică valoarea contractelor pe care statul român urmează să le
plătească pentru cei 183 de kilometri de autostradă, s-au luptat 64
de constructori.
Printre câştigători se numără şi unele dintre cele mai mari
companii locale de construcţii: Romstrade, controlată de omul de
afaceri Nelu Iordache, Spedition UMB şi Tehnostrade (ambele
companii fiind deţinute de Dorinel Umbrărescu), Straco Grup
(Alexandru şi Traian Horpos) sau Euroconstruct Trading '98 (Dan
Besciu şi Sorin Vulpescu).
Contestaţiile vor fi soluţionate într-o lună
Licitaţia s-a încheiat, însă contractele nu pot fi semnate pentru că există contestatari, aşa că este puţin probabil ca lucrările (al căror termen de finalizare este 2013) să demareze până la toamnă. Printre companiile care contestă modul în care s-a desfăşurat licitaţia se numără şi francezii de la Colas (al căror contract pe tronsonul Cernavodă-Medgidia a fost reziliat de statul român), dar şi compania românească Tehnologica Radion, controlată de omul de afaceri Theodor Berna. Conform legii, contestaţiile urmează să fie soluţionate în cel mult 30 de zile.
Coridorul IV paneuropean începe în Germania la
Nurnberg şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta.
În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu,
Bucureşti, Feteşti şi Constanţa.
În acelaşi timp, vecinii maghiari lucrează intens la porţiunea lor
de autostradă, parte a coridorului IV. Au inaugurat săptămâna
trecută 31,6 kilometri de autostradă, între Szeged şi Mako, şi
anunţă că anul viitor ajung la Nădlac.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













11 Comentarii [+] Adauga un comentariu
VAI SI AMAR DE COLAS CE JEGURI NIMIC NU FAC AU DISTRUS TOT LA TIMISOARA SI FALSURI IN ACTE Au alungat totii oameni si distrus desfiintat tot
Domnul Ionut Morariu...Nurnberg nu Nurenberg
In completarea articolului saracacios.... Coridorul 4 de care se vorbeste nu sa va construi probabil niciodata. De ce s-a licitat abia acum/? Din 2007 pana azi ce au asteptat? De ce se permit contestatii pe banda rulanta? De ce nu se schimba legea care sa permita licitatia mult mai transparent iar cei ce contesta si pierd sa fie scosi din licitatii timp de 5 ani? sau 10 si sa li se ceara taxa de timbru 1% din valoarea lucrarii pe care sa o piarda in caz ca pierde contestatia??? Realitatea este urmatoarea: cam prin luna octombrie 2011 se vor semna contractele, apoi la anul prin primavara se vor apuca de organizare santier, pana in toamna lui 2012 nu vor fi bani deoarece sunt alegeri si nu sunt bani pentru exproprieri si alte descarcari ale terenului, apoi vor fi alegeri si se vor anula contractele deoarece pdl nu va mai fi la guvernare... si asa mai departe cu vrajeala asta.... nu cred ca mai pune botul cineva la vrajeala asta . Si un ultim lucru pentru duduia Boiagiu: daca tot anuleaza contracte de constructie ce mai asteapta cu podul peste canal dunare marea neagra de la agigea unde cu mare tamtam tovarasul berceanu a inaugurat lucrarea? Acolo nu se mai lucreaza de anul trecut din octombrie. nici un utilaj nu mai este. Asa ca..... lasa-ne in durerea noastra
@Relu
te-ai trezit sa faci pe desteptu'...
Nuremberg (German: Nürnberg [ˈnʏɐ̯nbɛɐ̯k])
In fine....
Licitatii trucate de Boagiu & Co
Si dupa ce ungurii ajung la Nadlac, sa continue si pe partea romaneasca.
Apropo: cine stie cat a costat km de autostrada de la Szeged la Mako?
@Relu
Nürnberg nu Nurnberg! in romana Nurenberg este corect,la fel ca si Dresda,Praga,Londra etc.
ps:wenn klugscheißer, dann richtig klugscheißer
Sa construiasca pe ce domnule "Jean-Jean" fiindca nici acum proprietarii nu au fost despagubiti.Licitatiile se rezolva,problema este insa lipsa de bani a statului.
Daca nu pui la dispozitia constructorului terenul lipsit de orice sarcini acesta ce sa faca?
NU, GEORGE, VREAU SA DISPARI TU !!!
Atentie, astazi vineri s-au intrerupt lucrarile de pe Berzei pt. ca firmei i s-a ridicat autorizatia. Lucrarea era aproape gata dar madame Udrea voia sa o inaugureze ea si astfel l-a boicotat pe Oprescu. Lucrarea de drum B erzei a fost pus in conservare si muncitorii s-au retras. E o nebunie!! Atatia oameni pusi pe liber pt.o cucoana nazuroasa....