Managerii care nu sunt medici mai pot conduce spitalele doar o lună
Managerii care nu sunt medici mai pot conduce spitalele doar o lună
După data de 5 iulie, unităţile sanitare cu paturi vor fi obligate să afişeze pe portalul ministerului (www.e-sanatate.ro) toate cheltuielile publice, precum şi execuţia bugetară
Managerii de spitale clinice care nu sunt medici mai pot conduce unitatea până pe data de 18 iulie. Astfel, pentru unităţile sanitare în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar şi absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, studii agreate de Ministerul Sănătăţii (MS) şi stabilite prin ordin al ministrului, potrivit unei Ordonanţe de Guvern, publicată deja în Monitorul Oficial . „Legea spitalelor” a fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, din 2006, potrivit căreia la conducerea unui spital se puteau afla atât medici, cât şi economişti sau avocaţi, a fost astfel înlocuită.
Echipe mixte de control în spitale
Ministerul Sănătăţii va începe, în zilele următoare, controale încrucişate în cele 47 de spitale care au datorii la furnizorii de materiale sanitare. Aceste unităţi sanitare au înregistrat cheltuieli de aproape 140 de milioane de lei, peste prevederile bugetare aprobate, încălcând reglementările Legii finanţelor publice. „În lunile ianuarie şi respectiv februarie 2009, Ministerul Sănătăţii a achitat singurele obligaţii înregistrate de minister şi provenite din nefinanţarea cu fonduri de la bugetul de stat a unor acţiuni prevăzute în bugetul aprobat al anului 2008. La data de 31.12.2008, aceste obligaţii se ridicau la suma totală de 110.786 mii lei”, se arăta într-un comunicat al ministerului.
Şeful de la Sănătate, Ion Bazac, a explicat că datoriile la care fac referire furnizorii de materiale sanitare reprezintă arierate acumulate în anii anteriori, majoritatea în afara bugetului aprobat. În aceste condiţii, ministerul a apreciat că plata din bugetul de stat a datoriilor spitalelor nu constituie o soluţie viabilă pe termen mediu şi lung, cu atât mai mult cu cât, în unele cazuri, aceste obligaţii s-au constituit cu încălcarea prevederilor legale. Deşi în anii 2006 şi 2007 au fost achitate arieratele acumulate până la 31 decembrie 2005, în anii 2008 şi 2009, situaţia s-a repetat, a mai spus Bazac.
Ministrul a dispus, săptămâna trecută, după ce furnizorii de materiale sanitare au anunţat că vor sista livrările către unităţile sanitare cu datorii mari, ca echipe mixte ale Ministerului şi Casei Naţionale de Asigurări de
Sănătate (CNAS) să facă verificări la spitalele care înregistrează arierate. În acelaşi timp, demnitarul a completat că, după data de 5 iulie, unităţile sanitare cu paturi vor fi obligate să afişeze pe portalul ministerului (www.e-sanatate.ro) toate cheltuielile publice, precum şi execuţia bugetară.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













10 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Managerii de spitale clinice care nu sunt medici mai pot conduce unitatea până pe data de 18 iulie. Astfel, pentru unităţile sanitare în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar
toti medicii din romania sunt spagari ! nu exista medic roman cinstit ! orice medic roman trebuie pocit in bataie !
duduia din imagine o fi manager, sau doar medic?
la cit are de munca un medic primar si cadru universitar numa de managerie nu mai are timp. cit o fi fost de hulit nicolaescu tot a facut ceva cite de cit bun prin desfintarea obligativitatii de a fi medic si manager in acelasi timp, asa cum este in intraga lume civilizata. cred ca exista mai multa viziune de dezvoltare pe termen mediu si lung la comunisti decit au astia acuma...
va felicit domnule ministru dar asteptam de muklta vreme o comisie corecta de la minister sa vada ce jaf a putut sa faca fosta conducere la spitalul de urgenta roman.acest fost manager gafar cumatru cu sprijinul fostului prefect mocanu la tinut in functie pentru asi introduce firmele sale la spital deaceia noi consideram ca ancheta trebuie extinsa si laq cei care au fost sesizati si nu au luat nici o masura ex.fosta directoare gradinaru si toata conducerea asp neamt .in jaful de la roman un rol importat si care a incurajat abuzurile lui gafar la avut baltatescu nicoleta jurist la aceasta institutie fosta colega de facultate si amanta lui barsan care a fost pus de gafar la resurse umane unde a facut numai abuzuri cu banii publici sia modificat cartea de munca si dat cel mai inalt grad profesional decind nuiar la spital nu a fost niciodata consilier juridico sa va uimiti ce au fost in stare liberalii sa faca cu aceasta institutie.domnule ministru noi de la spitalul roman vam sesizat dar aveti pe cineva la minister care ascunde documentele sa nu luati cunostinta de ceia ce seintampla in teritoriu ar fi bine sal descoperiti ssi sal trimiteti unde trebuie cu asta se ocupa acea persoana musamalizarea sesizarilor.
ma *********! ala cu pocirea! in loc sa le pupi mainile, tu ?!
lupta cu coruptia va incepe cand vor fi condamnati: basescu-flota, mihailenu, casa fetei, frauda de la alegerile din 2004-cand a ajuns presedinte, baneasa-popoviciu, parcurile-constanda,-, videanu , distrugerea bucurestiului, contractele de furat bucuresteni(consultanta, asfaltari, deszapezire, gunoi-prigoana), - blaga cu apartamentul lui pe bani imprumutati de la verestoy, udrea cu parcarile dali, prigoana cu monopolul gunoiului in toate orasele portocalii, pentru contracte de cateva ori mai scumpe,- tariceanu cu sterling, - sulfina barbu cu inundarea unui sat, prin prostia ordinului ei, - ridzi cu 600.000 euro cheltuiti pe nu stie nici ea pe ce - berceanu, dobre- pentru dublarea prin renegociere a costurilor autostrazilor transilvania si vinci,nicolaescu pentru cheltuire aiuristica a 400 mil euro pe analize, muresan electronistul pnt, carnatarul remes, nicolaiciuc si complicii si alti varani portocalii!!!
in toate spitalele sa fie manageri doctori nu neamuri de manivela si contabili care nu fac fata meseriei lor in domeniu lor de activitate. si sa explici o zi prostovanilor de ce iti trebuie o filoa si nu alta ca directori medicali si consiliul medical nu au nici o putere de decizie.. nicolaescu a lansat moda contabililor si a neisparavitilor buni la toate dar care nu stiu nimic sub sloganul doctorii care au devalizat spitalele. guvernul si ministerul sanatatii adevalizat spitalele! doctorii au ajuns la cheremul unor prostovani cu cursuri de management sanitar care au pretentia ca echivaleaza 11 ani de sudii medicale si culmea ii trateaza ca pe muncitori in fabrica ceausescu. salarizare nu spagi. vedeti noile grile de salarizare comunisto-securiste facute de reprezentantii sanatatii, tot aia de 20 de ani si pe urma vorbiti de spaga docttorilor. cand o sa cumpere doctorii, ferrari si bentley din spagi sa faca prostimea gura.parlamentarii si nemernicii care au facut grilele sa pofteasca in ue sa vada ce conditii de munca au doctorii si ce salarii.sa terminam cu nemerniciile si propaganda politica a spagii cu care nicolaescu si toti fraudatorii au devalizat banii sanatatii.
ce are a face cat de bun este un medic cu capacitatile lui manageriale? cat de mult conteaza in realitate daca un manager bun este si medic? in realitate nu conteaza daca un manager este medic sau nu... cat de multi doctori sunt si buni manageri? ma indoiesc ca multi. asta este o shmekerie pentru a da apa la moara doctorilor pilangii cu pcr(pilecunostinterel atii) la minister. ce guvern avem si noi!
nu cred ca are importanta ce specialitate are un manager.el trebuie judecat dupa performante si nu dupa specialitate. mi se pare o mare prostie si cred ca e si o mare discriminare.