Marea păcăleală a legii salarizării unitare. Cum scad veniturile „conservate“ ale bugetarilor
Cum a reuşit Guvernul să scadă veniturile „conservate“ ale bugetarilor
• A început disputa pe "adaosul de completare": Bogdan Hossu,
Cartel Alfa: veniturile vor fi conservate la nivelul lunii
decembrie 2009 şi după expirarea contractelor colective de muncă.
Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii: după
expirarea contractelor colective, ordonatorii de credite vor plăti
salariile încadrându-se în limitele bugetului
Marea păcăleală a Legii salarizării unitare în sectorul bugetar
este că stabileşte conservarea veniturilor din luna decembrie 2009
şi nu a celor din cursul anului 2009. Aşa se face că guvernanţii
pot pretinde, acum, fără să mintă, că nu scad veniturile, deşi
media acestora, în 2010, va fi mai mică faţă de anul trecut.
Veniturile majorităţii bugetarilor au scăzut, din octombrie 2009
până în decembrie 2009, nu doar în urma concediului fără plată
forţat de 8 zile, ci şi prin eliminarea unor sporuri şi
bonificaţii, de tipul tichetelor cadou. Valoarea acestor tichete
ajunsese, în unele cazuri (administraţii publice locale), să
reprezinte peste o treime din venitul lunar.
Aşadar, veniturile pierdute de bugetari din octombrie 2009 până în
decembrie 2009 rămân pierdute, iar confederaţiile sindicale par să
se fi împăcat cu acest gând.
Guvernanţii admit că scăderea salariilor ar putea să
continue după expirarea contractelor colective
Rămâne însă în dispută problema sporurilor încorporate de lege în
aşa-numitul "adaos de completare". Acesta reprezintă suma acordată
suplimentar, anul acesta, pentru a compensa diferenţele rezultate
din aplicarea grilei unice de salarizare, faţă de veniturile din
decembrie 2010. Concret, dacă un anumit salariat ar primi, conform
grilei de salarizare, venitul minim brut de 705 lei (un punct de
salarizare), iar în decembrie 2009 a avut un venit de 1.000 de lei,
"adaosul de completare" va fi de 295 de lei. Condiţia este ca acest
angajat să fi încasat şi în 2010 suma de 1.000 de lei, dacă ar fi
rămas în vigoare vechea legislaţie şi dacă este în vigoare
contractul colectiv de muncă. Disputa dintre sindicate şi
guvernanţi se naşte referitor la ce se va întâmpla după expirarea
contractelor colective de muncă.
Bogdan Hossu, liderul Confederaţiei Cartel Alfa, bagă mâna în foc
că veniturile se vor conserva şi după ce contractele colective îşi
vor pierde validitatea. "Am participat la realizarea legii, ştiu ce
am convenit, ştiu textul legii şi e foarte clar acest lucru:
veniturile vor fi conservate prin adaosuri de completare, până ce,
din aplicarea grilei de salarizare, va rezulta acelaşi venit cu cel
din decembrie 2009. Aşadar, dacă la anul un punct din grilă va
valora 850 de lei, venitul de completare pentru un angajat care, în
decembrie 2009, a avut un venit de 1.000 de lei va fi 150 de
lei".
Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, are o altă
versiune: "După expirarea contractelor colective, ordonatorii de
credite vor plăti salariile încadrându-se în limitele bugetului".
Deci, dacă vor fi bani, se va putea plăti adaosul de completare,
dacă nu, există câteva variante: concedieri, concediu fără plată
forţat, reducerea programului de muncă sau reduceri de
salarii.
Confruntat cu acest punct de vedere, Hossu ameninţă cu proteste
sindicale şi acţiuni în Justiţie: "Pot proceda aşa, dar îi vom
ataca şi nu au nicio şansă - vor pierde şi va trebui să plătească
dublu faţă de cât i-ar costa dacă ar aplica legea corect".
Bogdan Hossu: "A fost atacat şi ajutorul de
înmormântare!"
În privinţa situaţiilor în care veniturile au scăzut/scad în
ianuarie 2010, faţă de decembrie 2009, Hossu şi Mocanu sunt de
acord că e vorba de erori "punctuale", care trebuie corectate. "Pe
de o parte, legea conţine o serie de ambiguităţi, de parametri
nedefiniţi. Ne scărpinăm cu mâna dreaptă la urechea stângă. Pe de
altă parte, e adevărat şi că nu toţi angajaţii de la serviciile de
salarizare sunt calificaţi pentru ceea ce ar trebui să facă. Au şi
fost ameninţaţi că vor fi puşi la plată de Curtea de Conturi dacă
greşesc, aşa că preferă să taie, acolo unde nu se spune, negru pe
alb, că se dă ceva anume. Aşa s-a ajuns la aberaţii cum ar fi
luarea în calcul a salariului din decembrie fără suma care s-a
pierdut în urma concediului forţat, deşi legea prevede, cum e
logic, ca acel procent de 15,5% să fie inclus în baza de calcul.
Sunt şi situaţii în care au fost atacate drepturile marginale, cum
este ajutorul de înmormântare, deşi acesta este un drept care se
plăteşte o singură dată, nu ţine de baza de calcul al salariului",
spune liderul Cartel Alfa.
De la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de
salarizare, veniturile unor bugetari au fost diminuate şi cu 50 la
sută, faţă de luna octombrie 2009. Conform Mediafax, cei mai
afectaţi de anularea unor bonificaţii (salarii de merit, sporuri de
antenă, de stabilitate, tichete cadou, plata orelor suplimentare)
sunt cei din învăţământ şi administraţie publică. Iată câteva
exemple: un expert I din primării a avut în octombrie un venit de
950 de lei, în noiembrie şi decembrie 669 de lei, iar în ianuarie
730 de lei. Un inspector I tot din primării a primit în octombrie
1.096 de lei, în decembrie 749 de lei, iar în ianuarie 929 de lei.
Personalul nedidactic din învăţământul preşcolar e cel mai afectat
de diminuare, unui îngrijitor de la grădiniţă scăzându-i venitul cu
peste 30 la sută, de la 611 lei în octombrie, la 416 lei în
ianuarie. Alte categorii de personal nedidactic din învăţământ au
primit în ianuarie 555 de lei faţă de 728 de lei în octombrie, sau
626 de lei faţă de 806 în octombrie sau 593 de lei faţă de 765 de
lei.
Un administrator de grădiniţă a primit în ianuarie 1.257 de lei, cu
peste zece la sută mai puţin decât în octombrie. În acelaşi timp,
un profesor din învăţământul preşcolar a luat în ianuarie cu
aproximativ 12 la sută mai puţini bani decât în octombrie,
respectiv 1.899 de lei faţă de 2.159 de lei.
În învăţământul primar, un profesor gradul I, cu 22-25 de ani
vechime şi ore de dirigenţie, avea în octombrie 2.030 lei brut, cu
sporul de vechime de 25 la sută şi fondul de premiere de doi la
sută, iar acum are 1.736 de lei brut, mai puţin cu 15 la
sută.
Lideri sindicali din ambulanţă pomenesc de judeţe în care
personalul a primit cu 8-10 la sută mai puţin în ianuarie faţă de
octombrie, acest lucru însemnând o diminuare de maximum 150 de lei
la venituri. Poliţiştii au primit în ianuarie mai puţini bani,
deoarece în venit este inclusă şi norma de hrană pentru luna
februarie, care are mai puţine zile.
Potrivit unui sondaj dat marţi publicităţii, cei mai mulţi români
consideră că medicii şi profesorii ar trebui să aibă cele mai mari
salarii, iar în coada clasamentului se află judecătorii,
poliţiştii, parlamentarii, procurorii, funcţionarii din diverse
instituţii publice.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













48 Comentarii [+] Adauga un comentariu
MISCAREA SOCIALIST RO
Pentru Traian Basescu :
Frunza verde barabula , fata ta e ca o **** !
Pana si ultimul cretin de taran stie ca atunci cand ti-e flamanda martoaga nu te apuci sa-i dai bice pe spinare, au contraire, te dai jos si pui umarul, ca altfel se rupe dracului caruta-n drum!
Numai la noi e pe dos: privatii platesc taxe si impozite de se sparg, taxe care ajung in buzunarele bugetarilor, bugetari care au nesimtirea sa ceara sa le fie conservate salariile ca si cum ei n-ar trai tot in Romania crizei anului 2010!
Stii ceva!? hai sictir! NESIMTITILOR!
ca eu tot nu pot sa inteleg. Ati ajuns sa plangeti de dragul bugetarilor. Dar din mediul privat, cei care asigura bunastarea tarii, nu v-ati gandit sa intrebati pe nimeni? In primul rand daca mai au salarii, apoi cu cat le-au scazut.
mai Hossu vad ca mereu ai idei si tu ,dar ia spune tu aici la populatie cum justifici tu incasarile din cotizatiile de sindicat ? sa zicem ca membrii de sindicat sunt cca. 3.000.000 cu salariu mediu de 7.000.000 lei pe luna , (am fost generos cu tine), ori 0,5 % cotizatie lunara , unele societati incasesaza 1 , 1,5 % din venitul brut fac: 3.000.000 x 7.000.000 =21.000.000.000.000 lei ( total salariu mediu pe economie) x 0,5 % ==== 105.000.000.000 lei incasari din cotizatie sindicala pe luna. UNDE SUNT BANII ASTIA domnule Hossu ? nu cumva in burtile liderilor ? Are o legatura cu faptul ca veniturile organizatiilor sindicale nu pot fi verificate decat de oamenii dvs din confederatie ? ce zic Costin, Petcu ... Nota , poate gresesc corectati-ma si cer scuze .
ii asteptam pe cei carora nu le convine reducerea respectiva. sa-si dea demisia si sa vina in mediul privat, sa-si etaleze competenta si sa castige chiar mai mult. ma refer in special la functionarii publici care FM toata ziua, nu la cei care muncesc si de regula castiga relativ putin.
Bucurati-va dragi privati care va credeti foarte valorosi de si nu sunteti, au scazut toate veniturile in sanatate.Garzile de sambata si duminica se platesc la fel ca si celelalte, sa-l vad eu pe ala care mai vrea sa lucreze de sarbatori, cind toti betivii" privati "ajung cu probleme la spital.
@ doctorul de garda
Doctore, vorbesti sa te afli in treaba! Nu de alta dar betivii in care ai ajuns specialist pe urgente sunt in marea lor majoritate BUGETARI care dupa ce se obosesc stand de luni pana vineri, sambata se relaxeaza!
Io unul, ca privat ce ma aflu, de obicei lucrez si sambata ca sa am bani sa te spaguiesc pe tine cand vin cu copilul la urgente!
Clar!?
P.S. Du-te si te ia de contabila care ti-a calculat salariul; sporurile voastre au fost incluse in salariul de baza... 'v-as sarma in nas de bugetofagi!
P.P.S. Poti sa-mi explici de ce in spitalele de stat nu se poate trata mai nimic (nu avem aia, aia si aia) in timp ce la privat se rezolva totul in doi timpi si trei miscari?! Te-ascult cu interes netarmurit!!!!
PITICANIE , PLEACA SI LASA-NE BA CA TI-AI BATUT JOC DE TARA ASTA PITICANIE.
Nene doctore de garda sau tanti, daca e cazul, nu-s bugetar dar am fost, si in ciuda resentimentelor pe care recunosc ca le port sistemului si atmosferei din sistemul bugetar, in care am detinut pe merit si functie de conducere (ca atunci cand am fost pus sef aveau procuratura si politia economica la usa si le trebuia cineva care sa nu se sperie si sa stie si carte) din care am preferat sa plec cand a venit gasca portocalie in 2005 (nu ca ailalti erau mai buni, dar macar aveau, in cazul meu, cel putin, decenta de a-ti permite sa te acoperi legal cu hartii, daca tot trebuiau serviti diversi clienti, evident ca politici si nu ai mei), RECUNOSC CA E ABSOLUT NORMAL CA IN FRUNTEA GRILEI SALARIZARII BUGETARE SA SE AFLE MEDICII!!! Este o bataie de joc ca un doctor cu 20 de ani vechime in spital, cu repartitie obtinuta pe vremea lui tov. Ceausescu, cand regula era meritul, adica notele cu care absolveai facultatea de medicina (care erau vreo 3-4 in toata tara si in care se intra si se absolvea in baza unui efort intelectual serios) sa fie platit cu 1.800 lei net din care sa suporte si nu stiu ce cheltuieli profesionale pt ca sa aduni nu stiu ce puncte in fiecare an pt ca altfel iti pierzi dreptul de practica (adica dreptul de munca)!!! Cu tot halul in care a ajuns sa arate rudimentul asta de organizare statala numit romania unui doctor caruia nu ii asiguri un salariu minim de aprox 1000 euro net lunar nu ii poti cere sa-si faca meseria onorabil!!! La judecatori, politisti si alti asemenea privilegiati, tocmai pt a nu deranja, de gastile de hoti pe mana carora a incaput bugetul de stat, lucrurile pot fi clarificate rapid daca s-ar vrea, prin introducerea unei legislatii simple, transparente si usor de aplicat, dar care ar avea un imens dezavantaj pt aceaste gunoaie, si anume acela ca ar pune stavila jafului care constituie principala lor ocupatie si ramanand fara slujba si-ar taia singuri craca si s-ar elimina din peisaj, DAR LA DOCTORI, DACA NU AI OAMENI CAPABILI, SA VREI SI NU POTI REZOLVA SITUATIA DIN PIX, ADICA LEGIFERAND IN CEL MAI FAVORABIL MOD CU PUTINTA PT MAREA MASA (DACA ACEST LUCRU S-AR VREA), IAR EXEMPLU CEL MAI EVIDENT ESTE ACELA CA TARILE CIVILIZATE CARE NU ISI BAT JOC DE PROPRII CETATENI SUNT GATA SA IMPORTE DOCTORI CARE STIU MESERIE! Dar de aici si pana la extinde rationamentul la majoritatea marii mase a bugetarilor e cale extrem de lunga! Si dau un exemplu in acest sens din experienta mea personala de fost functionar public de conducere in finante : din 8 persoane aflate in subordine puteam pune baza doar pe doi cu care munceam cot la cot si mai faceam si munca de conducere, atunci cand am mai rupt unul capabil de la alt serviciu fostul sef al acestuia nu mi-a mai raspuns la buna ziua vreo doua saptamani (e drept ca m-a si durut undeva si nici ca am mai avut treaba cu el dupa aia), dar omul avea dreptate pt ca si el avea vreo sapte in subordine din care putea pune baza tot doar pe vreo doi, iar eu ii dezechilibrasem serviciul! Sa mai zic ca mai apoape zilnic conducerea superioara imi raspundea ca asta-i situatia, ca asa e legea functionarului public, si ca nu au ce sa faca cu marea majoritate care habar n-aveau pe ce lume sunt, fiind doar simpli urechisti in materie de legislatie? Ca tot ce pot sa faca e sa-i roteasca pe la alte servicii si sa-mi dea alti fraieri in loc? Ca principala problema nu era ca nu stiau, ci aceea ca nici nu aveau de gand sa invete si sa aplice legea, aia care era, pt ca ajunsesera la concluzia ca e in respectiva institutie * e mai bine sa procedeze asa cum de altfel si faceau? Si sa mai spun ca pe vremea lui rahatul ala de Tariceanu (el insusi repetent prin facultate) si a gastii lui formata din pleava securista, asemenea panarame ajunsesera sa primeasca lunar, cu stimulente cu tot, echivalentul a peste 2.000 euro la cursul de schimb de atunci, iar onor persoane din conducere, care era de altfel f.grijulie in legatura cu persoanele pe care le angajeaza, ca, de, trebuiau onorate obligatiile fata de cei care-i numisera, urca pana la 4.000 euro lunar ??? Pai ce cacaua mea, cum ajunsesera oameni care n-ar fi angajati nici ca simpli referenti in firma de al carei sector financiar ma ocup, sa fie platiti din bani publici la un nivel care era chiar mai mare decat acela la care eram platit eu, care si stiam bine ce le poate pielea??? Pai unor asemenea specimene care sunt majoritare in sistemul bugetar nu pot decat sa le doresc sa se care in privat daca nu le convine situatia, asa cum am facut si eu, care spre deosebire de ei mai stiam si stiu si carte! Ca sa rezum, cauza a tot ce se intampla si s-a intamplat e urmatoarea : salariul nu e considerat ca fiind o forma de responsabilizare in sectorul public, ci doar o forma de deresponsabilizare, de aservire, adica daca faci frumos si se nimereste sa activezi in domenii precum justitita&politia, de unde ai putea incerca macar sa asanezi infectia din spatiul public, extrem de profitabila mizeriei numita clasa politica (includ aici si trepadusii locali, in majoritate semianalfabeti) esti rasplatit "legal" cat cuprinde, iar daca nu, inseamna ca nu ai avut noroc in viata pt ca respiri inca aer de romanica si asta e pretul pe care trebuie sa-l platesti!