Mazăre, în vizorul DNA pentru „ştiri pozitive“

Postat la: 12.08.2009 20:12 Ultima actualizare: 12.08.2009 20:13

REPLICĂ l Primarul Constanţei spune că ancheta e făcută la ordin de „procurorii lui Băsescu”

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este din nou în vizorul DNA. Procurorii anticorupţie s-au sesizat cu privire la contractele de publicitate, în valoare de 800 de mii de euro, încheiate între Primăria Constanţa şi CJC-Soti Neptun.

Primăria Constanţa a contractat servicii de publicitate de peste 800.000 de euro de la SC Soti Cable Neptun SRL prin două contracte încheiate în anul 2009. Printre serviciile care fac obiectul contractului se numără achiziţionarea ştirilor de presă şi „construirea şi menţinerea unei imagini instituţionale pozitive“, potrivit notei de fundamentare a Primăriei Municipiului Constanţa.

Radu Mazăre a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că reprezentanţii Curţii de Conturi au verificat deja contractul încheiat de instituţia pe care o conduce cu agenţia de publicitate TV Neptun, actele fiind „beton“. „Sunt sătul până-n gât de anchetele pe care le fac, la ordin, procurorii lui Băsescu. Tot ce-am făcut în Constanţa a fost verificat la ordin de procurori şi «Canci!»“, a declarat primarul Constanţei.  Radu Mazăre a prezentat jurnaliştilor documentele care stau la baza încheierii contractului dintre Primărie şi agenţia de publicitate TV Neptun, care a contractat apoi spaţiu publicitar la toate televiziunile locale din Constanţa.

Mazăre a prezentat şi extrasul din Monitorul Oficial al României, unde a fost publicat anunţul pentru participare la licitaţie, precum şi un document care atestă publicarea anunţului de licitaţie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). (G.S.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

3 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 14.08.2009 19:34

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, este din nou în vizorul DNA. Procurorii anticorupţie s-au sesizat cu privire la contractele de publicitate, în valoare de 800 de mii de euro, încheiate între Primăria Constanţa şi CJC-Soti Neptun.

 
#2 eschil 14.08.2009 19:34

cum poate fi un contyract beton...de 800.000 euro? pentru ce mai mazarica? ce face firma aia din neptun pentru banii astia mai tembelica?........4000 de pensii de 200 euro.....deci pensii bune.....mai mazarica...ai papat pentru ce?..si te superi daca esti luat la intrebari....halal rrromania ...halal psd...partidul saraciei depline...si al hotilor....

 
#3 eschil 14.08.2009 19:37

cum poate fi un contract beton...de 800.000 euro? pentru ce mai mazarica? ce face firma aia din neptun pentru banii astia mai tembelica?........4000 de pensii de 200 euro.....deci pensii bune.....mai mazarica...ai papat pentru ce?..si te superi daca esti luat la intrebari....halal rrromania ...halal psd...partidul saraciei depline...si al hotilor....

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa