Mega-mitingul care va bloca azi Capitala

de Robert VERESS , Maria MANOLIU , Dan CARBUNARU Postat la: 18.05.2010 20:43 Ultima actualizare: 19.05.2010 10:32

60.000 de sindicalişti blochează Bucureştiul

CNSLR Frăţia susţine că va mobiliza 16.400 de oameni, Cartel Alfa şi CSDR promit, fiecare, câte 15.000 de protestatari. BNS vine cu 10.000 de sindicalişti, câteva sute dintre aceştia fiind mineri

Cu excepţia lui Dumitru Costin, preşedintele BNS, liderii cvartetului confederaţiilor sindicale (Cartel Alfa, BNS, CSDR şi CNSLR Frăţia) susţin, fiecare în parte, că vor scoate în stradă cel puţin câte 15.000 de manifestanţi la mitingul de azi. Costin spune că nu vrea să supraliciteze şi garantează cifra de 10.000.

Marius Petcu, preşedintele CNSLR Frăţia, declară, pentru Gândul, că 16.400 de membri ai confederaţiei şi-au confirmat participarea la mitingul de mâine, până marţi, la ora 14. "Cei mai mulţi, 5.500, vor fi de la Sanitas. 4.500 de la Spiru Haret, circa 2.500 din administraţia publică şi 1.500 din Energie", spune liderul CNSLR şi al Sanitas. Iacob Baciu, preşedintele CSDR, pretinde, la rândul său, că are peste 15.000 de confirmări, cel puţin 8.000 fiind cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ.

Cartel Alfa va veni cu 15.000 de manifestanţi, dacă are dreptate preşedintele formaţiunii, Bogdan Hossu. "Vor fi doar 5.000 din Bucureşti, unde suntem ceva mai slab reprezentaţi. Dar vor veni din toată ţara. Mai mulţi, de ordinul a 800-1.000 de fiecare judeţ, vor fi din judeţele limitrofe Bucureştiului. Judeţele din nord, de la periferie, cum e Satu Mare, vor fi ceva mai slab reprezentate, la nivelul unui singur autocar. De la Cluj vor veni 10 autocare, cu 400 de participanţi".

Dumitru Costin confirmă faptul că vin minerii la Bucureşti, dar arată că BNS va fi puternic reprezentată la miting de angajaţi din mediul privat. "Vor fi cam 2.000 din energie şi minerit, peste 3.000 din Poştă şi telecomunicaţii, circa 2.000 din sectorul bugetar, iar 1.000 vor fi din industria construcţiilor de maşini, inclusiv de la fabricile Dacia Renault şi Ford Craiova. Oamenii noştri care lucrează în privat sunt foarte conştienţi de faptul că vor fi şi ei afectaţi de aceste măsuri de austeritate, despre care unii ar vrea să se înţeleagă că vor lovi doar în sistemul bugetar. Toată piaţa va scădea, consumul va scădea, preţurile vor creşte, va fi mai rău pentru toată lumea".

Citeşte şi Lăzăroiu susţine că există politicieni în PSD care "se pregătesc să incite la violenţă" în timpul mitingului de miercuri. Iliescu: "Este un fals. Nu la chemarea PSD vin oamenii"

Ponta: "Domnii Voinescu şi Lăzăroiu, ca doi fascişti ce sunt, lansează provocări, cum a procedat şi Hitler în anii '30. PD-L, partid de extremă dreapta"

Sindicaliştii se aşteaptă ca mitingul de mâine să dureze maximum 4 ore. "Cam o oră va dura adunarea. Pe la 11 se va termina cu joncţiunea dintre cei care vin din patru zări, cu diverse mijloace de transport, protestele vor ţine până pe la 1.30 - 2, apoi, încă o oră, va dura defluirea", explică Bogdan Hossu.

Primarul Oprescu a dat autorizaţie pentru 40.000 de manifestanţi

Megaprotestul din Piaţa Victoriei a fost autorizat de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, să se desfăşoare miercuri, între orele 11 şi 13. Marile confederaţii sindicale au solicitat autorizaţia pentru un număr de 40.000 de participanţi. Primarul Sorin Oprescu a făcut un apel către bucureşteni ca în ziua marelui miting să folosească, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun, pentru a evita blocajele în trafic. Edilul a cerut Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) să suplimenteze numărul mijloacelor de transport în comun.

Citeşte mai departe în pagina următoare

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

38 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 etena 18.05.2010 22:27

Nu înÅ£eleg de ce Å£ipă Băsescu la mine. De ce mă ameninţă că intră România în colaps.

În ceea ce mă priveÅŸte, Å£ara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.

ComuniÅŸtii, nu ÅŸtiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteÅ£. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu Å£uică, pe orătăniile din bătătură.

Pe capitaliÅŸti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps. În dificultate a fost Å£ara ÅŸi la mica privatizare, ÅŸi la marea privatizare, ÅŸi după ce am scăpat de primul FMI, ÅŸi când duduia economia, ÅŸi când căutam luminiÅ£a de la capătul
tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinÅ£ilor ÅŸi bunilor noÅŸtri. Åži-acum aud că România se duce fix în faliment.

Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.


Mă uit la Băsescu ÅŸi nu seamănă a om aflat în criză. Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.


Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.

- Da. Aparatul de stat este uriaÅŸ. Dar nu populaÅ£ia l-a făcut uriaÅŸ.Voi, clasa politică, l-aÅ£i transformat în monstru.

- Dacă există un monstru care căpuÅŸează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcÅ£ionarul public; monstrul care a încălecat Å£ara asta sunteÅ£i voi, clasa politică. Åži pentru că sunteÅ£i la putere peste tot, voi, PDL, sunteÅ£i grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuÅ£ia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc...
AÅ£i devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuÅŸit. Åži-apoi aÅ£i călărit Å£ara, aÅ£i luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aÅ£i vârât pe gât.

 
#2 Marian 18.05.2010 22:36

Partidul mineriadelor, a devalizarilor, a mafiei gen Voicu se pregateste, in frunte cu Iliescu, Nastase, Ponta si Vanghelie de o noua mineriada. Pierderea alegerilor care dauneaza grav baronilor si membrilor de partid abonati la bugetul statului ii aduc pe pesedisti in pragul disperarii, la luarea celor mai violente masuri, sacrificand Romania pentru bunastarea lor! Aducerea unor hoarde de mineri din Valea Jiului si Oltenia, amutirea sindicalistilor imbracati in rosu si mediatizati pana la extaz de vidanjele tv, Realitatea TV si Antene, este solutia finala in opinia PSD pentru a invalida rezultatul alegerilor din Decembrie 2009 care i-a aruncat in opozitie.
Romani, nu va lasati manipulati de mafia rosie PSD si de acolitii lor din PNL, PRM si PC! Noi avem nevoie de o economie cu adevarat competitiva, sanatoasa, bazata pe productivitate si nu pe un consum pe datorie, avem nevoie de un sistem bugetar suplu, eficient si la dispozitia celor care il sustin financiar.
Romani, nu va lasati manipulati de Iliescu, Nastase, Vantu, Voiculescu si Patriciu care stau in spatele papusilor mecanice Ponta si Antonescu! Ganditi cu capul vostru si nu uitati de copiii care au murit la Revolutie, care numai la Iliescu si PSD nu se gandeau jertfindu-se pentru libertate!

 
#3 Camelia 18.05.2010 22:46

Oprescu a dat aprobare pentru 40.000 de manifestanti.Daca vor fi mai multi sau mai putini,vom vedea!Important este ca lucrurile sa nu degenereze,sa nu fie provocari sau alte asemenea situatii neplacute.

 
#4 poweraxxel 18.05.2010 23:21

In Bucuresti va avea loc un miting mult laudat de unii, pe care insa, masa majoritatii, tacuta, nu il vad cu ochi buni si nici nu il considera just. Dupa ce televiziunile si partidele “cu interes” si-au “facut numarul” in ceea ce priveste reclama, mai ramane sa vedem rezultatele. Unii au spus la inceput 40. 000, altii spun acum 60. 000, cu mineri sau fara, tare mi-e teama ca daca mai dura cateva zile, declaratiile ar fi ajuns la 100.000 de participanti! O intensa campanie de “vrajeala” este derulata de trompete pe internet. In declaratii neverificate, tot mai multi par a “se alatura” protestului. Ma uit cu mirare la declaratia jurnalistilor care se alatura protestelor uitand sa spuna in comunicat cel mai simplu si mai elementar lucru: motivul? Lasand declaratiile si actiunile actuale, ma uit un pic in trecut.

In preajma campaniei prezidentiale, o televiziune a mai incercat nasterea unei astfel de miscari. Atunci, liderii unor sindicate, avand in acelasi timp si functii in conducerea acestei televiziuni (lucru nedezmintit nici pana astazi &hellipwink, au incercat crearea unei campanii care culminand cu un mare miting sa duca la influentarea opiniei publice in vederea obtinerii unui anume rezultat al alegerilor … Va mai amintiti de “Noi vrem respect!”? Atunci vedeam anunturi cu o prezenta la miting complet diferita fata de realitate. In ora urmatoare terminarii mitingului, nu a mai vorbit nici televiziunea care l-a promovat despre el, asa de mare a fost usturimea … Romanii nu sunt prostii unora care spera sa ii duca de nas cum vor ei …

Mai de curand, a urmat un alt exemplu de incercare de creare a unei miscari care sa foloseasca unora sau altora … Protestul mamelor, a sfarsit la fel de lamentabil, creand false sperante catorva mame credule … Campania a mai adus ceva audiente unor televiziuni “interesate”, ceva ocazie de demagogie a unor partide, si inca o dovada ca romanii nu sunt asa de prosti precum cred unii …

Revenind la prezent, ma astept ca aceasta noua “miscare” sa se dovedeasca inca odata un mare fas. Romanii sunt sceptici cand se pune problema participarii la mitinguri la care sunt invitati de “personalitati interesate”, incepand de la lideri de sindicat pana la lideri de partide … Dupa experientele de pana acum 20 de ani si chiar si dupa, eu unul am invatat ca nimeni nu s-ar implica in asa ceva fara un anume interes … Si ca mine, tot mai multi … Partide politice au devenit “lipitori” in astfel de cazuri, iar unii jurnalisti sunt mai rau ca ele … Probabil ca din cele 400 de autocare anuntate pentru maine, vor veni in jur de 100. Cam asa s-a intamplat si in campania “Noi vrem respect!” Daca acele 100 de autocare ar avea in jur de 50 de locuri, nu vom avea mai mult de 5.000 de participanti. Bineinteles ca unii vor anunta cel putin 10.000 de participanti, insa ma indoiesc ca vom vedea atatia, chiar si mascand spatiile goale cu pancarde, steaguri si afise … In afara de asta, intervalul orar solicitat pentru protest este foarte straniu! De la 11,00 la 13,00? Adica 60.000 de oameni bat drumul de prin toate cotloanele tarii, ore in sir pe drum, pentru un protest de 2 ore? Tare mi-e de fapt ca organizatorii nu sunt siguri nici macar de pronosticul meu! Sperantele sunt mari, dar din nou numai pentru unii. Lideri de partide spera sa “mai traga un loz”, trusturi de presa spera sa scape de faliment, … La sfarsit, vom vedea acelasi lucru: romanii nu sunt fraieri sa devina masa de manevra a unora … insa vor fi fraierii care vor plati tentativa acestora …

PS: Un senator PSD tocmai a recunoscut ca a vorbit la telefon cu lideri ai minerilor … Ce credeti ca au vorbit? Au schimbat opinii despre campioana Romaniei, CFR Cluj …

PS2: Maine, o doamna va sustine protestul bugetarilor pe TV ziare.com … Numele dansei este Claudia Petcu!

Acestea sunt datele pe care le gasiti si voi pe net …
“Sunt membru PSD si in aceasta calitate, precum si in aceea de reprezentant al C.N.S.L.R.-FRATIA, Confederatie sindicala cu care PSD are o colaborare deja traditionala, candidez pentru un loc in Parlamentul Romaniei, Camera Deputatilor, in Colegiul 8 – Bucuresti.”
Din ce postura credeti ca ne va vorbi: PSD-ist sau lider sindical???

PS3: Tocmai aflu de pe Realitatea TV din * ministrului de finante, cum ca tatal cunoscutului domn Radu Soviani este angajat in cadrul ministerului de finante … Pai stau si ma intreb … Oare cine ii face onorabilului Soviani discursurile? Seniorul sau juniorul? Apoi, asa numitele surse pe care tot le avea el, oare nu sunt intoxicari? Iar la final, asa ca si roman banuitor ce sunt, oare de ce aflu asta abia acum? Ca un jurnalist onest, cred ca domnul Soviani ar fi trebuit sa aibe grija ca lucrul acesta sa fie cunoscut mai devreme, pentru a nu lasa acum urme de indoiala pe fruntea unora … Cautand pe google, cred ca am gasit si ce cautam … In cadrul ministerului de finante, exista un domn, Paul Soviani, cu un CV impresionant. Dar nu numai in minister, ci si in cadrul Aliantei Nationale SED LEX, ca vicepresedinte …

Mentionez ca aceste lucruri nu sunt inventate de mine, ci doar gasite pe internet cu o simpla cautare pe google …

Daca cineva crede ca gresesc, il astept oricand cu un comentariu, pentru a indrepta greseala …

 
#5 lica 18.05.2010 23:35

În timp ce Emil Boc, Vasile Blaga ÅŸi Sebastian Vlădescu luptă doar din gură împotriva contrabandei cu Å£igări, carabinierii italieni ÅŸi procurorii antimafia arestează pe bandă rulantă contrabandiÅŸti români ÅŸi sechestrează zeci de TIR-uri cu Å£igări venite din România.

Săptămâna trecută, cotidianul.ro a preluat din presa italiană un comunicat de presă în care se arăta că în data de 11 mai, în regiunea Napoli, carabinierii ÅŸi procurorii antimafia au arestat 13 persoane pentru contrabandă cu Å£igări aduse din România ÅŸi Polonia. Este vorba despre un număr de zece TIR-uri venite din această zonă a Europei. TIR-urile erau înmatriculate cu numere româneÅŸti ÅŸi poloneze. Dinspre Ministerul de Interne condus de Vasile Blaga nici un semn, nici un comunicat de presă, nimic. Ca ÅŸi cum nu ar fi vorba despre Å£igări aduse din România ÅŸi despre contrabandiÅŸti români.

Azi, tot din presa italiană (că deh!, în România departamentul de presă al MAI e în adormire) aflăm noi amănunte despre ampla operaÅ£iune desfăşurată în 11 mai, în regiunea Napoli. OperaÅ£iunea denumită "No Smoking" a fost coordonată de procurorii DirecÅ£iei Antimafia din Napoli ÅŸi s-a soldat cu arestarea unui grup (format din opt persoane) de furnizori români ÅŸi sechestrarea mai multor TIR-uri înmatriculate în România. Procurorii italieni au dezvăluit ieri într-o conferinţă de presă care era sistemul prin care se introduceau Å£igările de contrabandă din România în Italia. Grupul infracÅ£ional român ascundea Å£igările în TIR-uri sub pachete de cherestea. Procurorii antimafia au numit acest sistem de a trafica Å£igări "Cavallo di Troia"

(n.r. "Calul Troian"wink. Pentru a nu trezi suspiciunea organelor de control vamal, contrabandiÅŸtii prezentau la vămi facturi reale pentru achiziÅ£ia de cherestea românească emise de firme italiene, firme care nu făcuseră de fapt nici o astfel de achiziÅ£ie.

Procurorii DirecÅ£iei Antimafia din Napoli au anunÅ£at că ancheta se va desfăşura în continuare ÅŸi pe teritoriul României. Perfect! Numai de ar avea cu cine să conlucreze aici în România, întrucât, din câte se vede, la noi, instituÅ£iile statului se "luptă" cu contrabanda doar la televizor. Cel mai recent ÅŸi mai ridicol exemplu este cel de sâmbătă, când pe toate canalele media a defilat pe post de breaking news o ÅŸtire despre vameÅŸii constănÅ£eni care au reuÅŸit să confiÅŸte 15.000 de prosoape de plajă contrafăcute.

Publicat Luni, 17 mai 2010 Cristina Horvat

 
#6 doina m. 19.05.2010 00:29

E timpul sa punem capat terorii portocali. Sa simta si ei frica asa cum a simtit-o dictatorul ceausist. Striviti-i ca pe gandaci! nu lasati dictatorul sa fuga cu elicopterul!

 
#7 Ragnos 19.05.2010 00:55

Abia astept sa apara Base intr-un balcon si sa strige....ALO.... ALO.... ALO...:D

 
#8 yyy 19.05.2010 01:33

punem pariu ca maine gunoiul basescu fuge din Bucuresti ? daca avem noroc, poate fuge la targoviste .... vedea-l-as mort cu analfabeta de fiica-sa si cu * de udrea la un loc

 
#9 soacra lu' geoana 19.05.2010 06:19

SI DIN PENSIA MEA AMARATA DE 200.000.000 LEI PE LUNA VRETI SA TAIATI 15 LA SUTA ? TALHARILLOORRR ! AM MUNCIT CINSTIT 30 DE ANI PENTRU EA, LA COMITETU DE PARTID.

 
#10 MOESIA 19.05.2010 06:58

CAPUL LUI MOTOC SI MITUIREA SINDICATELOR

Vor veni desigur multi oameni cu sufletul curat, dar vor striga - nu cum ar fi normal - JOS BASESCU SI CLICA, vor striga numai "JOS GUVERNUL".
Cine a ascultat spusele liderilor sindicali a inteles foarte bine de ce se duc ei la Guvern si de ce nimeni nu arata catre Basescu, capul mafiei. Intelegerile mafiote intre Base si capii sindicatelor se vad.

Dupa ce i le-a fost aratata pisica cu complicitatea serviciului prezidential DNA , s-au inteles foarte bine cu privire la CAPUL LUI MOTOC!
Adica vai, bietul Boc, va fi dat jos de * ( si nu de incompetenta, cum ar fi fost daca Base l-ar fi demis) si atunci desigur va fi victima multimii!!!
Daca vor mai aranja si ceva imbranceli ca sa arate cu degetul catrePSD sau PNL va fi si mai util celor 260 de mii de securisti ce huzuresc prin gradina tatucului.

Asa ca, dragilor, "Sa-i prostim pe prosti" este in plin avant. Iata, ca nimeni nu se duce la Cotroceanul ce a anuntat * dispuse de el, ci cu mic cu mare vor striga jos Boc si Boc isi va da Demisia.

Scenariu prect !
Multimea multumita!
Iar scenariul cu ziaristii rapiti va deveni un mic copil in gradina prostirea prostilor.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa