Ministrul Ferrari bagă impozitul pe boală – tichetul de sănătate - VIDEO

de Maria TOADER Postat la: 01.07.2009 20:57 Ultima actualizare: 01.07.2009 21:02

Cu perfuzia într-o mână şi tichetul în cealaltă Foto: Publimedia

Românii ar urma să plătească, pe lângă contribuţia lunară la asigurările de sănătate, cel mult 600 lei pe an pentru servicii medicale, în afară de cele de urgenţă. Vor primi după consultaţie sau internare tichete de sănătate, contravaloarea acestora fiind deductibilă din impozit în anul următor

O consultaţie la medicul de familie- 5 lei; o consultaţie la medicul specialist în ambulatoriu, cât o zi de spitalizare- 10 lei; un RMN cu substanţă de contrast ajunge la 200 lei

Medicul român în viziunea Cabinetului Boc va tăia chitanţe la pacienţi, supranumite „tichete de sănătate”, iar bolnavii vor plăti maximum 600 lei pe an pentru servicii medicale, sumă care este deductibilă din impozit. Pentru cazurile de urgenţă reală, la ambulanţă şi în spital, nu se vor plăti tichete pentru sănătate, iar exceptaţi de la plata acestora sunt pensionarii cu pensii sub 700 lei, minorii, şomerii, persoanele cu handicap, personalul sanitar, a explicat, ieri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Acestea sunt câteva din prevederile proiectului de lege care, începând de ieri, a fost supus dezbaterii publice şi care ar urma să fie implementat din trimestrul IV al acestui an. Actul normativ ar urma să contribuie la rezolvarea problemelor majore din Sănătate, să conducă la creşterea calităţii asistenţei medicale şi a accesului la aceasta, la dispariţia sistemului „pachetul de cafea” sau bani care sunt daţi medicilor. .

Ce este tichetul de sănătate?

Practic, tichetul este o chitanţă pe care fiecare pacient o va primi după ce a plătit servicii medicale. Acesta se va aplica în medicina primară, la medicul de familie, la medicul specialist şi în spitale, însă nu şi pentru asistenţa medicală de urgenţă. „Repet, unul dintre principiile de bază este că aceste tichete să nu reprezinte o povară. De aceea, am plafonat la 600 lei pe an valoarea contribuţiei personale prin tichete a serviciilor medicale. Aşadar, nimeni nu va plăti direct din buzunar mai mult de 600 lei pe an la medic sau la spital”, a explicat Ion Bazac. Potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, contribuţia personala prin tichete va fi de aproximativ 350 lei pe an pentru un pacient mediu. Aceasta înseamnă 2 episoade de spitalizare continuă, 2 de spitalizare de zi, 6-8 vizite la medicul de familie, 4 vizite la medicul specialist, o vizită la domiciliu, 10 analize de laborator, o investigaţie radiologică, 1 investigaţie de înaltă performanţă. Fondurile rezultate din tichetele pentru sănătate vor rămâne la personalul medical şi la spitale. Din aceste sume se vor putea suplimenta atât fondurile pentru investiţii, cât şi veniturile personalului medical, a mai declarat ministrul Bazac, care estimează că din banii pacienţilor se vor strânge peste 700-800 milioane de lei. Mai mult, el susţine că prin acest mecanism se va declanşa o competiţie între unităţile medicale şi chiar între medici pentru câştigarea pacienţilor şi pentru aceste fonduri suplimentare, iar din această competiţie vor avea de câştigat atât cadrele medicale, cât şi pacienţii.)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

68 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 1.07.2009 21:34

Medicul român în viziunea Cabinetului Boc va tăia chitanţe la pacienţi, supranumite „tichete de sănătate”, iar bolnavii vor plăti maximum 600 lei pe an pentru servicii medicale, sumă care este deductibilă din impozit.

 
#2 pensionar 1.07.2009 21:34

am platit cas 40de ani. platesc si acum. am 'pensie mare'. 11000lei! ministrul formula 1 ma anunta ca nu este de ajuns!

 
#3 GHIA 1.07.2009 22:38

cu o mana se fac ca ne da cate ceva, parca ar da de pomana, dar numai se fac, iar cu cealalalta, era sa zic celelalte chiar iau. fac o graza promisiuni fara acoperire, ca daca mai platim ceva situatia va deveni exceptionala, pentru a ne ameti, si apoi au luat masura de coplata la asistenta medicala. adica o sa-ti dau 2 lei, candva, nu stiu cand si cum, sau situatia va fi perfecta, dar de maine mai dai si matale 5 lei la medicul de familie sa-ti dea trimitere, 10 lei la specialist, apoi alti lei la laborator sau la stiu eu mai ce, si-mi iau toata pensia, pentru a vedea numai ce am. apoi mai da la internare, spaga de rigoare la doctorii care te trateaza, al asistente, la infirmiere, daca vrei sa nu te doara injectia, si asa mai departe. rezultatul, nu este altceva decat genicdul inventat de hitler si aplicat stiintific de ai nostrii guvernanti. puneti cat mai multe taxe in sanatate, si rezolvam problema raportului numeric intre salariati si pensionari, asistati social. parca a mai fost cineva in romania care fost condamnat, pe drept sau nedrept, de genocid, acum cine are oare curajul sa ia o asemenea masura, sa ne scape de acesti impostori, incopetenti lacomi.

 
#4 un roman 1.07.2009 22:42

hotie la drumul mare. de ce se platesc atunci asigurarile medicale?

 
#5 mishtone 1.07.2009 22:58

excelenta initiativa! va scadea nivelul spagii si va micsora numarul bolnavilor inchipuiti care fac rand degeaba la medici.

 
#6 Liviu 1.07.2009 23:38

prin masura asta nu incalcati constitutia,dreptul fiecarui cetatean la servicii medicale,sau trai decent
daca sunt in situatii dificile financiar sigur ca nu vor mai apela la serviciul medical.asta suna ca o condamnare pentru ei.in schimb aruncati zeci de milioane euro pe vaccinuri care ca in cazul fetitelor expira in 2 ani,chiar daca le dadeati gratuit,erau platite gras din bugetul asta de care va vaitati ca nu sunt bani.serviciul medical adevarat va trebui platit,tunurile cu vaccinurile le cumpara ministerul gratis pentru toata populatia.

 
#7 2535 1.07.2009 23:55

mai bine dau spaga la doctori, decat sa dau bani la stat. adica platesti odata, dar incompetenta unora, ca onorabilul ferari, (adica statul roman), fac hocus pocus si "dispar" acesti bani , multi in ferari. eu as recomanda vitezomanului sa aplice sistemul britanic, unde se plateste in functie de cate ferrari ai la usa ( se platesc impozite , si nu tichete sau mai stiu eu ce ).

 
#8 un medic 1.07.2009 23:56

de ce tichet, de ce nu direct chitanta? iarasi va cistiga vreo firma prin aceste tichete "de masa"? 800 mill ron = cc 200 mil euro, la un buget al cnas de cca 4 mld euro, inseamna 5 %, adica nimic, mai concret, praf in ochi si o diversiune pt a acoperi problemele uriase de finantare din sanatate, de - 30 %, adica peste 1 mil euro!!!

 
#9 un medic 2.07.2009 00:00

pentru cei care au platit o viata asigurari de sanatate: valoric ce ati platit ajunge numai pt servicii medicale de nivelul anilor 70, adica seringi din metal, penicilina in fund etc. daca vreti ct, mr, materiale de unica folosinta, medicamente occidentale, sa mai bagati mina in buzunar! ca mercedesul e mai buna decit loganul, dar de platit pt sanatate nu vreti!

 
#10 un medic 2.07.2009 00:03

drept constitutional pt sanatate? pai drept pt paine nu vrei? daca ai bani, ai dreptul sa-ti cumperi paine. si servicii medicale. de ambele ai nevoie sa traiesti, care-i diferenta? iti da cineva paine gratis in magazin?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa