MIRCEA LUCESCU A IEŞIT DIN OPERAŢIE. INTERVENŢIA a fost UN SUCCES

de Mihai SCHIAU, Raluca ION Postat la: 08.01.2012 13:47 Ultima actualizare: 08.01.2012 21:47

Foto: Mustafa Ozer//AFP

UPDATE 20. 05 Operaţia la care a fost supus Mircea Lucescu s-a încheiat cu succes, pacientul fiind internat la Secţia de Terapie Intensivă, a anunţat managerul Spitalului Universitar, Cătălin Cârstoiu. "Intervenţia pentru îndepărtarea din cavitatea toracică a lichidului acumulată sub dren a durat două ore, operaţia închendu-se în urmă cu o oră (n. r. - ora 19). Coastele rupte au fost fixate, acest lucru va ajuta la o mai bună evoluţie a stării pacientului, Mircea Lucescu va resimţi şi mai puţin durerea", a precizat dr. Cârstoiu.

Echipa de medici care l-au operat pe antrenorul echipei ucrainiene Şahtior Doneţk a fost formată din dr. Elena Copaciu - şeful secţiei ATI, Florin Chirculescu, şeful secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Universitar şi profesor Ioan Cordoş - şeful Institutului Naţional de Pneumologie "Marius Nasta". Întreaga echipă a fost coordonată de profesorul Dragoş Vinereanu - medicul cardiolog care l-a consultat pe Lucescu.

"Starea pacientului este una stabilă. Mircea Lucescu este ţinut în continuare sub supraveghere. Operaţia s-a terminat cu succes. Orice intervenţie chirgicală poate avea urmări, pentru că aşa este în medicină, dar noi sperăm să nu apară vreo complicaţie", a mai spus şeful de la Spitalul Universitar.

Dr. Copaciu a precizat că la prânz, în cursul acestei zilei, starea antrenorului s-a agravat, motiv pentru care medicii au decis să îl opereze. "În ultimele 48 de ore s-a observat o evoluţie nefavorabilă toraco-pulmonară", a menţionat şeful de la ATI.

Dr. Cătălin Cârstoiu a conchis spunând că decizia ca Mircea Lucescu să fie operat a fost luată de echipa de medici care l-au monitorizat încă din momentul internării.

UPDATE 17.05 Patronul lui Şahtior Doneţk, Rinat Ahmetov, a plecat în urmă cu câteva minute din România, după trei ore în care l-a vizitat pe Mircea Lucescu la spital.

UPDATE 16.25 Mircea Lucescu este în sala de operaţii, unde medicii îl supun unei intervenţii chirurgicale pentru a îndepărta din cavitatea toracică o cantitate mai mare de lichid acumulată sub dren, a declarat, duminică, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu.

UPDATE 16.17 Răzvan Lucescu a declarat că tatăl său a intrat în sala de operaţie şi că speră ca totul să se termine cu bine.

"Am convingerea că totul va fi normal după operaţie. Tatăl meu este un om putwernic şi avem toată încrederea că e pe mâini bune", a spus Lucescu junior.

Răzvan Lucescu a mai spus că s-a ajuns la operaţie pentru că medicii au considerat că în acest mod recuperarea va decurge cel mai rapid. El a amintit că tatăl său a mai avut o problemă medicală în urmă cu 2 ani şi atunci a revenit pe banca echipei Şahtior Doneţk destul de repede.

UPDATE 16.08 Rinat Ahmetov a mai spus că este alături de Mircea Lucescu, precizând că se va mai întoarce în România pentru a-l vizita pe antrenorul Şahtior. "I-am transmis şi toate mesajele de încurajare ale fanilor Şahtior, care sunt convinşi că va câştiga Cupa Ucrainei", a declarat Ahmetov. Acesta a mai spus că îşi doreşte ca Mircea Lucescu să revină pe banca de antrenamente în patru-şase săptămâni.

UPDATE 15.59 După o vizită de o oră la Mircea Lucescu, Rinat Ahmetov a spus că medicii îl pregătesc pe acesta pentru operaţie.

UPDATE 14.39 Mircea Lucescu este în stare staţionară, este conştient, s-a ridicat la marginea patului şi vorbeşte cu familia, a anunţat, duminică, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cârstoiu.

Managerul SUUB a mai spus că echipa pluridisciplinară care se ocupă de Mircea Lucescu s-a întrunit din nou şi că a fost cooptat un profesor universitar în chirurgie toracică.

El a precizat că Mircea Lucescu a fost supus unei noi examinări computer tomograf, iar luni se va face o reevaluare cardiacă.

Întrebat cât va dura recuperarea lui Mircea Lucescu, Cătălin Cârstoiu a spus că în cazul unor fracturi costale este vorba de 30-45 de zile pentru o recuperare integrală.

El a reafirmat că în orice caz medical pot apărea complicaţii, dar că deocamdată starea lui Mircea Lucescu este stabilă.

UPDATE 14.15 "Mircea Lucescu rămâne antrenorul nostru principal şi omul de care avem nevoie. El are ajutoare de nădejde, care ştiu ce au de făcut şi vor pregăti echipa la fel", a spus Ahmetov, care a declarat că obiectivul său e ca Şahtior să câştige campionatul şi Cupa Ucrainei şi să ajungă anul viitor "mai sus în Liga Campionilor". Întrebat dacă are de gând să investească în România, miliardarul a spus că deocamdată nu a luat în calcul această posibilitate.

Rinat Ahmetov şi Răzvan Raţ, la aeroport

UPDATE 14.09 Ahmetov a spus că a aflat de accidentul lui Mircea Lucescu în timp ce se afla în străinătate de la asistenta lui personală. "Imediat am sunat-o pe soţia antrenorului, ea mi-a spus că e viu, dar trebuie să treacă timp până când se va face bine", a povestit miliardarul.

UPDATE 14.06 Ajuns la Bucureşti, miliardarul Rinat Ahmetov a spus că va veni în România ori de câte ori este nevoie pentru a-l vedea pe Mircea Lucescu, care este "mai mult decât antrenorul de la Şahtior, este un prieten". "Putem să aducem cei mai buni medici din lume, dar Mircea are încredere în medicii români şi le mulţumesc pentru că l-au ajutat să fie mai bine. Eu am încredere în medicii ucraineni, pe care îi cunosc, dar Mircea Lucescu e român şi are încredere în medicii români", a spus Ahmetov. Miliardarul a amintit şi de problemele de inimă pe care le-a avut Lucescu şi care au fost rezolvate de medicii ucraineni.

UPDATE 13.56 Prosport publică primele imagini cu miliardarul Rinat Ahmetov care a venit la Bucureşti pentru a-l vizita pe Lucescu

UPDATE 13.56 Cantitatea de sânge din abdomenul lui Mircea Lucescu a crescut, astfel că antrenorul va fi astăzi supus unei intervenţii chirurgicale, au anunţat medicii.


Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina şi patronul clubului Şahtior Doneţk, a aterizat în urmă cu câteva momente pe Aeroportul Băneasa. El a sosit în România pentru a-l vizita pe Mircea Lucescu, antrenorul echipei ucrainene, rănit vineri într-un accident de circulaţie şi internat la secţia Terapie intensivă a Spitalului Universitar din Bucureşti.

Ahmetov este însoţit în România de jucătorul român al lui Şahtior, Răzvan Raţ, care are şi rolul de translator.

Ahmetov, pe Aeroportul Băneasa

Cum a auzit de accident, Rinat Ahmetov s-a oferit să trimită un avion privat în Capitală, pentru a-l prelua pe Mircea Lucescu şi a-l duce la un spital din Doneţk. Acest lucru nu a fost, însă, posibil, din cauza stării de sănătate a antrenorului român.

Sâmbătă, medicul echipei Şahtior, Artur Gluşcenko, a venit şi el să-l viziteze pe tehnician. "Mircea Lucescu ia calmante, dar a fost tot timpul conştient. Am discutat cu el, a trecut repede peste subiectul accidentului şi a vorbit mai mult despre fotbal", a declarat Gluşcenko pentru site-ul echipei ucrainene de fotbal. El a precizat că e mulţumit de modul în care medicii de la Spitalul Universitar îl tratează pe Mircea Lucescu.

Ahmetov are o avere de 16 miliarde de dolari

Rinat Ahmetov (44 de ani) are o avere estimată de Forbes la 16 miliarde de dolari (în martie 2011). În 2011, el s-a clasat pe locul 39 în topul celor mai bogaţi oameni din lume.

Ucraineanul a absolvit Facultatea de Arte şi Ştiinţe din cadrul Universităţii Naţionale din Doneţk, este căsătorit şi are doi copii şi a făcut avere de la zero, din minerit şi oţel.

Fiul unui miner, Ahmetov a făcut primul milion de dolari din comerţul cu cărbune şi cocs. Apoi, a înfiinţat conglomeratul System Capital Management, firmă pe care o conduce de aproape 11 ani. Din 2010, investeşte şi în industria fierului şi a oţelului. În viitor, Ahmetov plănuieşte să vândă electricitate în Europa.

Ucraineanul a devenit preşedinte al lui Şahtior în 1996 şi de atunci a investit masiv, deschizând o academie de copii şi juniori (1999), un muzeu al clubului (2010) şi construind Arena Donbass, de 50.000 de locuri, cu 400 de milioane de dolari. În 2011, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea clubului, Ahmetov a organizat o ceremonie fastuoasă pe Donbass, la care au fost invitaţi preşedintele de atunci, Viktor Iuşcenko, şi actriţa Mila Jovovich şi în cadrul căreia a concertat Rihanna.

Mircea Lucescu a câştigat Cupa UEFA cu Şahtior

Ahmetov este membru al Parlamentului din Ucraina, fiind membru al partidului preşedintelui actual al Ucrainei, Viktor Ianukovic.

Grija lui Rinat Ahmetov pentru Mircea Lucescu nu este întâmplătoare. Cu tehnicianul român pe bancă, Şahtior a realizat cele mai importante performanţe din istoria clubului: câştigarea Cupei UEFA (2009), plus cinci campionate, trei cupe şi trei supercupe, în cei opt ani de când Lucescu antrenează echipa minieră. În plus, el a ajuns, în sezonul 2010-2011, românul a ajuns cu Şahtior până în sferturile Ligii Campionilor, unde a fost eliminat de Barcelona.

Pe 29 mai 2009, Lucescu a devenit "Cetăţean de onoare" al oraşului Doneţk, pentru "câştigarea Cupei UEFA, dezvoltarea şi popularizarea fotbalului ucrainean, creşterea oraşului şi regiunii Doneţk şi a autorităţii Ucrainei în lume".

Şahtior este a 11-a echipă pe care Lucescu o antrenează în carieră şi prima la care a ales să petreacă mai mult de cinci ani.

Raluca Ion este editor al ziarului Gândul

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

46 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 femeie 8.01.2012 14:22

va tinem pumnii si ne rugam pt dumneavoatra.
Curaj si incredere familiei!

 
#2 tepes 8.01.2012 14:27

'rea-ti ai dreacu cu presa voastra cu tot , mincatori de c-a-cat , ati oprit tara in loc ,ca vine nustiu ce rahat din ukcreina , si ca- miliardar , cace ca nustiu ce , desii se discutau subiecte de interes public , sanatate antena 3 ,etc etc , si acu pe toate posturile de stiri , numa asta se discuta , daca va fii operat adormitul asta sau nu , ca lucescu incoace incolo !!da cinei asta vreun trimis a lui d-zeu sa mintuiasca lumea ?? din cauza voastra care va pretindeti a fii a 4 putere in stat, putere de slugi , o duce tara cum o duce !! dezinformati in fiecare minut din zi sa- noapte , in functie de interese , sa faceti bani pentru mogulii vostrii , scirbelor , pentru voi !!dati numai senzationaluu , violuri crime hotii , voi inoculati in populatie spiritul de violenta , rahatilor !! doamne cum veti fi luati si multi dintre voi la fuga cind se va produce razmerita !! va doare pe voi in cour de poporul asta , numai sa latrati ca niste turbati toata ziua , pentru ai tine ocupati pe prostii de romani , gura casca la tv , iar voi impreuna cu hotii de politicieni sa va imbogatiti mereu !! apropo , se vede vreun rezultat in societate de pe urma latratului vostru , este cineva tras la raspundere , condamnat ??boriturilor ce va credeti ziaristi , ciobani , strungari hoti si talhari!!

 
#3 Super Comentariu 8.01.2012 14:36

"'rea-ti ai dreacu cu presa voastra cu tot , mincatori de c-a-cat , ati oprit tara in loc ,ca vine nustiu ce rahat din ukcreina , si ca- miliardar , cace ca nustiu ce , desii se discutau subiecte de interes public , sanatate antena 3 ,etc etc , si acu pe toate posturile de stiri , numa asta se discuta , daca va fii operat adormitul asta sau nu , ca lucescu incoace incolo !!da cinei asta vreun trimis a lui d-zeu sa mintuiasca lumea ?? din cauza voastra care va pretindeti a fii a 4 putere in stat, putere de slugi , o duce tara cum o duce !! dezinformati in fiecare minut din zi sa- noapte , in functie de interese , sa faceti bani pentru mogulii vostrii , scirbelor , pentru voi !!dati numai senzationaluu , violuri crime hotii , voi inoculati in populatie spiritul de violenta , rahatilor !! doamne cum veti fi luati si multi dintre voi la fuga cind se va produce razmerita !! va doare pe voi in cour de poporul asta , numai sa latrati ca niste turbati toata ziua , pentru ai tine ocupati pe prostii de romani , gura casca la tv , iar voi impreuna cu hotii de politicieni sa va imbogatiti mereu !! apropo , se vede vreun rezultat in societate de pe urma latratului vostru , este cineva tras la raspundere , condamnat ??boriturilor ce va credeti ziaristi , ciobani , strungari hoti si talhari!!"

 
#4 Alec 8.01.2012 14:38

Mircea Lucescu, un model de om,tinerii trebuie intelega ,ca fara munca si seriozitate nu se poate face performanta. Doresc lui Lucescu ,sa se insanatoseasca si sa-si continue munca de antrenor.Dumnezeu sa-l ajute.

 
#5 make 8.01.2012 14:51

@tepes Lasand la o parte greselile gramaticale ai perfecta dreptate!

 
#6 Ady 8.01.2012 15:10

@tepes - ba baiete, ai o problema la mansarda.... Nu-ţi convine, nu te obliga nimeni sa citesti presa sau sa deschizi t.v. - ul. Da probabil eşti unul din trantorii romanasi, casti ochii pe la tv, si ai frustrarile tale. In al doilea rând, măcar din respectul fără de o fiinta, care a suferit un accident, ar trebui sa-ţi ceri scuze... Dar deh ai ciuda pe om....

 
#7 io'te si la asta 8.01.2012 15:29

@Super Comentariu
Banuiesc ca esti suparata pe ziaristi pentru ca nu scriu nimic de Dan Diaconescu si furaciunea aia de "partid"

 
#8 io'te si la asta 8.01.2012 15:31

#2 tepes,
Banuiesc ca esti suparata pe ziaristi pentru ca nu scriu nimic de Dan Diaconescu si furaciunea aia de "partid"

 
#9 Dan 8.01.2012 15:33

Frumos gestul lui Ahmetov
Sanatate multa lui Mircea Lucescu, un om de sport cu o viata exemplara !

 
#10 Mihai 8.01.2012 15:41

Cati din parvenitii nostri, din "oamenii de afaceri" , din bogatasii nostri cu averi uriase(politruci sau din clientela politica), au facut macar a 10-a parte din ceea ce a facut Ahmetov? Ia sa le ceri sa ajute un bolnav, un copil orfan...sa vezi cum brusc, da surzenia si orbul gainilor peste ei sau au o intalnire extrem de importanta si urgenta care nu suporta amanare ca sa nu mai vorbim de tupeul cu care se vaicaresc la TV cum sufera si ei , ca si politrucii dealtfel, alaturi de popor...Uaaa, uaa...mi-au si dat lacrimile...saracii de ei(sufleteste!!!)
Respect pentru gestul lui Ahmetov!
Sa va dea Dumnezeu sanatate, domnule Lucescu! Va tinem pumnii

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa