Moţiunea de cenzură PNL-UDMR va fi citită joi şi dezbătută şi votată marţea viitoare
Conducerile Camerelor au decis, miercuri, ca moţiunea de
cenzură iniţiată de PNL şi UDMR să fie citită în plen joi
la ora 10,00, urmând să fie dezbătută marţea viitoare, la ora
10.00, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.
Confmorm surselor parlamentare, membrii BP reunite ale
Parlamentului au decis miercuri ca moţiunea de cenzură "11
împotriva României!" să fie citită joi în faţa plenului reunite, la
ora 10.00, urmând să fie dezbătută şi votată marţi, într-o şedinţă
programată pentru ora 10.00.
Preşedintele Traian Băsescu declarat, în urmă cu două săptămâni, că
a trimis Parlamentului solicitare de aviz pentru organizarea unui
referendum naţional, la data alegerilor prezidenţiale din acest an,
pentru consultarea populaţiei asupra a două aspecte: Parlament
unicameral şi un număr maxim de 300 de parlamentari.
Guvernul a modificat, săptămâna trecută, cu avizul negativ al MAI,
legislaţia în vigoare, stabilind ca Parlamentul să fie obligat în
20 zile să răspundă favorabil solicitării preşedintelui de
organizare a unui referendum, în caz contrar şeful statului având
dreptul să emită decretul pentru referendum.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine














1 Comentariu [+] Adauga un comentariu
"Guvernul a modificat, săptămâna trecută, cu avizul negativ al MAI, legislaÅ£ia în vigoare, stabilind ca Parlamentul să fie obligat în 20 zile să răspundă favorabil solicitării preÅŸedintelui de organizare a unui referendum, în caz contrar ÅŸeful statului având dreptul să emită decretul pentru referendum."
Curat democratic. Si se mai intreaba unii prin ce se manifesta tendinta dictatoriala a lui Basescu si Boc?!
Cum adica Parlamentul este obligat sa raspunda favorabil si in termen de 20 de zile la ordinul executivului? De cand institutia simbol a democratiei este anexa unor persoane? Care mai este diferenta dintre Marea Adunare Nationala comunista si Parlamentul dintr-o democratie?
Stimate bobor rrumun, daca tot nu pot face altceva decat sa aprobe in clasicul stil de "yes man", la ce ne mai trebuie parlament, pluripartidism? La ce ne mai trebuie libertatea de-a alege, daca tov. Basescu alege ptr noi? La ce ne trebuie libertatea cuvantului daca tov Basescu vorbeste in numele nostru? La ce ne mai trebuie democratie? Ce ne mai trebuie....