Aurora Liiceanu, psiholog:

„Nesolu­ţionarea cazurilor grave de violenţă creează frustrare“

Ce simt românii şi cum se pot ei proteja când autorităţile par să nu aibă această capa­citate?

Există o asimetrie între aş­­tep­­tările cetăţenilor şi ce face Poliţia. Pe de altă parte, ca în toată lumea, între Poliţie şi Jus­tiţie e o relaţie neamiabilă. Pentru prevenire, e bine să fim raţionali. Faptul că Poliţia îmi spune să îmi pun grilaje, camere de luat vederi, arată care e raportul dintre responsabilitatea societăţii, a autorităţilor şi propria mea capacitate de a mă apăra. După 1990, termopanele, grilajele şi alarmele s-au dezvoltat în România. Cei care umblă cu bani mulţi trebuie să aibă măsuri de siguranţă. Oamenii trebuie să fie mai responsabili, iar instituţiile să nu mai interacţioneze pe bază de orgolii.

Prevenirea este o problemă care ţine şi de individ. Dar prinderea infractorilor e o chestiune care ţine de Poliţie. Doi oameni au murit la Braşov în jaful armat rămas cu autor necunoscut. La Cluj, doi mascaţi jefuiesc o bancă şi nu sunt prinşi. La Oradea un taximetrist e împuşcat şi criminalul e liber. Ce efecte creează această neputinţă?

Nesoluţionarea cazurilor gr­ave de violenţe creează frustrare şi neîncredere în autoritate. După 1990, cam toate instituţiile şi-au pierdut din autoritate. Există o tensiune în societatea noastră. Oamenii vor vinovaţi, sancţiuni, au nevoia psihologică de a vedea pedepse. Acest cerc al responsabilităţii nu se închide în România. Dacă vreţi, pornind de la vinovaţii pentru victimele de la Revoluţie.  Asta creează tensiune. Punctul critic după o stare de latenţă provoacă explozie.

Care este pericolul unei astfel de tensiuni?

Incapacitatea autorităţilor de a rezolva problemele cetăţeanului duce la anarhie. Acesta e pericolul. Societatea intră în anarhie pentru că instituţiile nu o eliberează la nivel psihologic.