Noul val din filmul românesc, primul brand valabil de ţară. Puiu, Mitulescu, Porumboiu şi Mustaţă povestesc pentru Gândul despre ofensiva cinematografiei româneşti

Postat la: 21.02.2010 21:13 Ultima actualizare: 22.02.2010 10:17

Noul val din filmul românesc, primul brand valabil de ţară

"Noul val românesc este o invenţie a presei străine" al cărei rol e să găsească o umbrelă pentru toate filmele româneşti premiate la festivaluri, cred regizorii şi criticii de film

Când criticii de la Berlin scriau despre filmele româneşti selectate la Festivalul de anul acesta, spuneau, în caz că le-a plăcut pelicula, că este "un important contributor la noul val românesc". Iar dacă nu, consemnau imediat că regizorul cu pricina "nu s-a molipsit în niciun fel de strălucirea noului val". Născută în presa străină odată cu premiile luate la Cannes de Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu şi Cristian Mungiu, expresia a făcut o carieră impresionantă şi pare că a ajuns liderul criteriilor după care criticii judecă o producţie "Made in Romania": "se potriveşte sau nu cu ceea ce toată lumea ştie că poate să facă premiata cinematografie românească? ". New York Times scria la începutul lui 2008: "Poate de la noi auziţi pentru prima dată asta: noul val românesc a sosit", iar francezii de la site-ul de specialitate Allocine au dedicat un întreg capitol "Epocii de Aur a cinematografiei româneşti". România, a cărei imagine trebuie veşnic salvată, iar onoarea reperată, îşi găsise, în sfârşit, fără să-şi propună asta şi fără să ştie ce să facă mai departe cu el, primul brand valabil de ţară.

"Nici vechiul val nu există"

La o privire mai atentă, acest brand s-ar putea însă să nu fie altceva decât o găselniţă a ziariştilor. Regizorul Cristi Puiu crede că expresia este o invenţie jurnalistică, deloc originală: "S-au luat după celebrul Nouvelle Vague. Nici vechiul val nu există, Pintilie, Ciulei şi Daneliuc au fost accidente fericite, aşa cum şi noi suntem astăzi accidente fericite. Dar creierul are nevoie de confort, are nevoie să încadreze lucrurile în categorii, şi aşa a apărut această expresie". Cristi Puiu zice că nu are nimic în comun cu colegii săi de generaţie, dar că aceştia au multe lucruri în comun cu el: de la "Marfa şi banii" şi "Moartea domnului Lăzărescu" a apărut în cinematografia românească un interes pentru filmul realist. "Mulţi dintre ei au subscris la această stilistică, pentru că au socotit poate că funcţionează, că e la modă, că e o soluţie la care pot recurge şi ei", crede regizorul, care a învăţat cel mai mult despre film uitându-se la peliculele lui Robert Bresson şi John Cassavetes. Regizorii adunaţi sub umbrela de "noul val românesc" sunt cum nu se poate mai diferiţi, crede Cristi Puiu. Pentru el, reperul absolut sunt filmele de autor: "Dar dacă îl întrebi pe Mungiu, o să-ţi spună că pentru el reperul e filmul american. Iar pentru Porumboiu, filmul ceh". Nu ştie dacă strălucirea de care se bucură acum tinerii regizori români e făcută să dureze. "O să ne dăm seama după ce fiecare dintre noi vom face vreo cinci filme. E grav când îţi atingi idealul, te transformi într-un paşă, căruia nu-i mai lipseşte decât ghiulul şi burta umflată de mici. Sau începi să te comporţi ca un mare regizor şi defilezi pe stradă cu vestă cu multe buzunare şi şapcă cu New York".

Croaţi care vor să facă filme în stil românesc

Corneliu Porumboiu, care vine din Vaslui, oraşul care n-are acum niciun cinematograf, găseşte punctele comune ale regizorilor din noul val: "Cred că fiecare dintre noi este la primele filme şi îşi caută încă vocea. Sunt filme făcute de regizori tineri, care pleacă într-o cheie realistă şi au un subiect românesc. Există o estetică a planurilor lungi, foarte multe se petrec într-o zi, au unitate de timp şi de spaţiu". Ca şi Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu se consideră autodidact: a învăţat să facă filme, văzând filme, iar dintre români, maeştrii săi sunt Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc şi Alexandru Tatos. Are încredere că valul care a plecat de la "Marfa şi banii" lui Cristi Puiu nu e pe sfârşite. "Sunt o grămadă de tineri, care sunt acum studenţi la UNATC şi care promit". Să fie sintagma de nou val o invenţie a presei? "Sigur e a cuiva", spune Bogdan Mustaţă, regizorul care a obţinut în urmă cu 2 ani Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetrajul "O zi bună de plajă", după scenariul lui Cătălin Mitulescu. "Asta e o problemă de critică. Eu doar încerc să fac film", spune Mustaţă, care susţine că nu are pe cineva care să-l fi învăţat să facă film. "Nu am un model, sau nu în sensul în care să conştientizez asta. Evident că există lucruri care te influenţează, dar nu le cauţi în mod conştient", crede regizorul. Dacă e să spună ce crede despre cinematografia românească actuală, regizorul zice că asta "e treaba criticilor", dar aminteşte de o întâlnire din decembrie, de la un festival de film.

Eram cu un regizor din Croaţia care-mi spunea, povestindu-mi de un proiect colectiv cu care participase în competiţie: «N-aveam nicio idee cum să facem filmul. Şi am zis echipei: - Nouă ne plac filmele româneşti. Hai să facem un film ca filmele româneşti»", spune românul care a luat Ursul de Aur în 2008, la Berlin.

Cătălin Mitulescu, inventatorul de regizori

Un alt scenariu, un alt Urs. Cătălin Mitulescu este deja la al doilea regizor pe care îl inventează. După Bogdan Mustaţă, care a câştigat cu "O zi bună de plajă" Aurul pentru scurtmetraj la Berlin, acum a fost rândul lui Florin Şerban să ia un Urs argintat, cu un scenariu semnat Mitulescu. "Nu îi inventez eu", susţine Mitulescu despre regizorii câştigători. "Suntem aceeaşi generaţie, ne cunoaştem din şcoală şi avem o anume înţelegere a filmului. Nu sunt un producător experimentat", mai spune omul care a creat filmul "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii", producţie care a obţinut la Cannes, în 2006, premiul de interpretare feminină a secţiunii "Un certain regard", pentru Dorotheea Petre. Fără a-şi propune să creeze o şcoală în România, Mitulescu vorbeşte despre începuturile sale ca producător, amintind de "Ryna", în 2005, şi despre nevoia pe care a simţit-o, de a-şi produce singur filmele. "Îmi place producţia, îmi plac poveştile şi îmi place să găsesc modalităţile potrivite pentru a le spune şi celorlalţi. Când scriu, mărturiseşte producătorul pentru Gândul, scriu pentru poveste, mă gândesc la prieteni, la oamenii de pe stradă, la cum să mă îmbogăţesc sufleteşte. Nu scriu gândindu-mă la spectatorul din sală şi nici la publicul de festival. Filmul nu este un exerciţiu de stil, este diferit, este o exprimare personală şi are o parte de entertainment, care trebuie să te îmbogăţească, care-ţi oferă o energie specială", mai spune Cătălin Mitulescu. "Şi cum îmi plac poveştile şi ştiu că nu le pot face sau regiza pe toate, mai ştiu că anumite subiecte pot fi făcute foarte bine de alţi oameni, cum e Bogdan Mustaţă, Florin Şerban, Alexandru Mavrodineanu şi alţii ca ei".

Criticul de film Irina Margareta Nistor are încredere în cinematografia românească: "Lucrurile merg foarte bine, e suficient să ne uităm că "Aurora", de Cristi Puiu, şi "Morgen", de Marian Crişan, vor fi prezente la Cannes".

INFO PLUS

Pelicule cu buget de austeritate

Vorbind de bani, filmele românilor sunt realizate cu un buget de austeritate. Ei primesc anual în jur de 4 milioane de euro de la Centrul Naţional al Cinematografiei, pentru producţia de ficţiune lungmetraje, scurtmetraje şi documentare. Cu toate astea, rata de profitabilitate a cinematografiei româneşti (definită prin raportul dintre numărul şi calitatea premiilor obţinute şi suma investită de stat sub formă de credite) este, potrivit şefului CNC, Eugen Şerbănescu, cea mai mare din Europa. Spre comparaţie, în ţara vecină, Ungaria, se cheltuie anual peste 20 de milioane de euro pentru toată producţia.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine