Nouriel Roubini, OMUL CARE A PREVESTIT CRIZA din 2008: Karl Marx avea dreptate, CAPITALISMUL SE POATE AUTODISTRUGE

Postat la: 12.08.2011 22:00 Ultima actualizare: 13.08.2011 08:44

Profetul crizei: Sunt şanse de peste 50% să intrăm din nou în recesiune. Capitalismul se poate autodistruge

Profetul crizei din 2008, economistul Nouriel Roubini, crede că şansele de a ne confrunta cu o revenire a recesiunii sunt de peste 50%, iar următoarele două-trei luni vor fi hotărâtoare pentru direcţia pe care o va lua economia mondială.

În prezent, economia este afectată de reducerea consumului, în special din cauza reticenţei firmelor de a face noi angajări şi investiţii care să dea un imbold economiei, şi aproape că nu se poate face nimic pentru a îmbunătăţi situaţia, spune economistul Nouriel Roubini, într-un interviu acordat Wall Street Journal.

"Pentru a rezolva problema datoriilor mari trebuie să cheltuieşti mai puţin atât în sistemul public, cât şi în cel privat, să economiseşti mai mult, să reduci orele suplimentare. De asemenea, pentru a evita a doua recesiune, este nevoie de politici bancare mai relaxate", spune Roubini.

"Există prea multe datorii, şi în mediului privat şi în cel guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, printr-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune".

"Afacerile nu ajută economia, pentru că există riscuri. Nu investesc pentru că există exces de capacitate, nu angajează pentru că nu există suficientă cerere, suficient consum final. Iată şi paradoxul. Dacă nu angajezi muncitori, nu există suficiente venituri ale muncitorilor, nu există suficientă încredere a consumatorilor, nu există suficient consum, nu există suficientă cerere finală", susţine Roubini.

"Capitalismul se poate autodistruge"

Sistemul capitalist este aproape de a intra într-o buclă autodistructivă, în care fiecare încearcă să se salveze, fără să-i pese de interesul general, mai spune Roubini.

"În ultimii 2-3 ani această situaţie s-a înrăutăţit. Am avut o redistribuţie masivă a veniturilor din piaţa muncii către capitaluri, din salarii către profituri, inegalitatea în venituri şi averi a crescut. Tendinţa firmelor de a cheltui e mai redusă decât cea a populaţiei, iar companiile îşi permit să economisească mai mult decât populaţia. Redistribuţia veniturilor şi averii fac problema lipsei de cerere agregată chiar şi mai rea.

Karl Marx avea dreptate, la un moment dat, capitalismul se poate autodistruge. Nu poţi să muţi veniturile din muncă către capital fără să ai un exces de capcacitate şi o lipsă a cererii agregate. Asta se întâmplă. Credeam că pieţele funcţionează, dar nu funcţionează. Este un proces autodistructiv", spune economistul, care a precizat că deşi nu s-a ajuns în această etapă, riscul unei noi recesiuni este de peste 50%.

"Există prea multe datorii, şi în mediului privat şi în cel guvernamental. Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, printr-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini. Dar, dacă nu reporneşte consumul populaţiei şi firmelor, atunci rişti să rămâi în recesiune".

Bush, vinovat pentru situaţia SUA

Economistul consideră că vina pentru actuala situaţie financiară a ţării o poartă George. Bush.

"Când Obama a venit la putere a moştenit un deficit bugetar imens", spune economistul. "Când Bush a preluat conducerea avea un surpuls de 300 de miliarde dolari. Cum s-a întâmplat asta? Am redus taxele în 2001-2003, am cheltuit pe două războaie pierdute din start, au dublat cheltuielile , am acordat beneficii şi am neglijat supervizarea sistemului bancar, care a provocat cea mai mare criză financiară. Aşadar au fost cinci factori care au condus un surplus mare la un deficit enorm. Nu daţi vina pe Obama. Sustenabilitatea economică a SUA a fost distrusă înainte de venirea sa", spune Roubini.

'Revolte de tipul celor din Londra, pot apărea oriunde

Roubini susţine că revolte aşa cum au fost în Londra, pot izbucni în orice ţară.

"Au început în Orientul Mijlociu din cauza sărăciei, a şomajului, dar aceeaşi nemulţumire există şi în Israel, şi în Marea Britanie. Aceste inegalităţi, lipsa joburilor şi a veniturilor, precum şi lipsa creşterii economice pot duce la instabilitate socială şi politică în orice ţara. Chiar şi în China, unde economia scade şi inegalitaţile cresc. Chiar şi în SUA", este de părere Roubini.

Economistul consideră că măsurile de austeritate vor împinge şi mai adânc ţările în recesiune, inclusiv Marea Britanie, Franţa sau SUA, care nu şi-au pierdut încă accesul la pieţe, dar pe care există o presiune imensă. Soluţia lui Roubini pe termen scurt este încurajarea economiei prin deficite mai mari, iar pe termen mediu şi lung, o strategie care să promită reducerea gradului de îndatorare, după ce economia intră într-un ciclu de creştere.

Roubini îşi ţine banii în cash

Economistul preferă să-şi ţină banii în cash şi să evite activele riscante, aşa cum îi sfăutieşte şi pe clienţii săi. Consideră că aurul este bun pentru hedging în această perioadă de incertitudine economică, mai ales că este şi un antidot la inflaţie, deşi vede riscuri limitate în această ultimă direcţie.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

110 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Radu 12.08.2011 22:20

Razboaiele nu erau pierdute din start, ci castigate. Problema e de cine...
Statul amercian cheltuie bani cu razboiul, dar prada (ca asa-i spune), nu merge tot la statul american, ca asa s-ar inchide circuitul, ci la unii smecheri locali...

 
#2 alex 12.08.2011 22:26

urmareste mafia din PDL :
http://www.youtube.com/watch?v=9Y16QarRLu4

 
#3 Rebel"U" 12.08.2011 22:44

@Radu statul american e smecherul care baga bani sa omoare oameni pt resurse

 
#4 bogdan 12.08.2011 23:23

Ai ca esti comic bai Claudiu ba, $ 44K la Washington? poate intr-o mizerie intr-un ghetou infect cu droguri la usa, etc, nicaieri nu gasesti sub $ 100K si chiar mai mult la Washington si nu intr-o zona celebra co doar semi decenta, fi baiete serios, de unde inventezi? Da-i cu Bulgaria poate te mai cred...

 
#5 zenit 12.08.2011 23:36

In traducere "acesta este planul Illuminati".

- revolte impotriva micilor intreprinzatori (Londra este primul pas)
- caderea burselor, a dolarului si a euro
- distrugerea capitalismului "nefunctional"
- socialism global

URSS a fost un experiment criminal si esuat dar acesti utopici dementi nu se astampara.

 
#6 sorin 12.08.2011 23:36

daca nici cu bulgaria nu il crezi?!.... inseamna ca poate, esti rechin imobiliar!

 
#7 Doctor in logica 13.08.2011 00:15

Din datorie nu poţi să ieşi decât prin economisire, printr-o creştere economică puternică sau prin metoda periculoasă a inflaţiei, spune Roubini
..........

Turcul asta a uitat de a patra metoda ... falimentarea si puscarie pentru bancherii inconstienti.

 
#8 Nu socialismul ci capitalismul pe care il traim din 1989 incoace s-a dovedit a fi un experiment esuat 13.08.2011 01:19

Majoritatea populatiei Romaniei si in general a Europei de Est traieste un cosmar din 1989 pina in prezent. Reformele de trecere la capitalism si abandonare a comunismului s-au dovedit un urias blestem pentru populatie. Nivelul de trai a scazut dramatic. Inainte de 89 toti aveam un loc de munca si o locuinta adica un viitor. Acum vagabondam prin Europa pentru un blid de mincare. Asta este capitalismul. A prosperat o minoritate, citeva mii de romani, in timp ce imensa majoritate a saracit crunt.

Moarte capitalimului oriunde ar fi el. Traiasca Socialismul.
Moarte nebunilor si agentilor de propaganda care propovaduiesc beneficiile capitalismului prin ziare.

 
#9 Andrada 13.08.2011 02:26

Cine a scris acest articol? Unde e numele autorului sau o sursă a articolului?

"'Revolte de tipul celor din Londra(,) pot apărea oriunde

Roubini susţine că revolte aşa cum au fost în Londra(,) pot izbucni în orice ţară."

Între subiect şi predicat nu se pune NICIODATĂ virgulă, jurnalistule! Totuşi, ce studii trebuie să ai să fii angajat la Gândul?

 
#10 Sandu@six.uk 13.08.2011 04:52

E clar ca raportul cerere/oferta nu functioneaza cum crede toata dobitocimea...in secolul21 nu sunt conditiile din secolul 18-19.
Asta zice un lucru pe care il poate observa oricine...ca sa cresti trebuie sa ai economii,care trebuiesc transformate in investii si apoi in profit...e de clasa 10...Cine mai poate economisi in secolul 21???
Cum sa funcioneze crere oferta???Pai de ex:rrosiile(pridus prim) sunt 4ron/kg,producatorul mai lasa la pret ca nu are cumparatori ???Nu,cumparatorul este obligat sa cumpere de la un pret mare,si apare un superprofit la producator....si astfel se dacaleaza veniturile...Averile mari din Romania a peste 500.000 de oamnii si saracirea celorlalti,este imaginea perfecta a decalajului dintre oferta si cerere.De aia esti ogligat sa muncesti pe un salariu de nimic...cu care nu poti sa intretii intr-o luna si esti nevoit sa te imprumuti...este acelasi lucru cu statu,care se imprumuta...
Capitalismul este facut de om.
Omul tot ce face cu mana sa,se darama!Toate au un sfarsit,pentru ca omul are un sfarsit.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa