O fetiţă de 12 ani s-a sinucis ca să nu mai fie o povară pentru mamă
de Adrian NICULAE Postat la: 13.05.2008 17:11 Ultima actualizare: 19.10.2011 03:13Sinucidere cutremurătoare în cartierul bucureştean Pantelimon: Andrada, o fetiţă de numai 12 ani, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul 10. Tragedia s-a produs luni la ora 13.50, în blocul situat pe şoseaua Pantelimon la numărul 286 şi, iniţial, poliţiştii de la serviciul Omoruri nu au exclus variante cum ar fi accidentul sau chiar crima. Ieri însă, oamenii legii au făcut o descoperire care i-a şocat până şi pe criminaliştii veterani: biletul prin care fetiţa îşi lua adio de la cei dragi şi care cuprinde o explicaţie absolut năucitoare a gestului făcut. Micuţa Andrada i-a scris mamei sale: „Te rog, iartă-mă pentru tot răul pe care l-am făcut. Ştiu că sunt o povară pentru tine, şi de aceea fac ce trebuie să fac. Ai grijă de tine, te iubesc”.
Părinţii fetiţei divorţaseră cu câţiva ani în urmă, iar micuţa fusese încredinţată mamei.
Medicii legişti au stabilit că victima a murit practic instantaneu în urma impactului cu solul. Poliţiştii încearcă acum să stabilească împrejurările care au determinat-o pe fată să-şi pună capăt zilelor.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Tag-uri:
- fetiţă
- ,sinucidere
- ,povară
- ,mamă
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ
- ACTA ÎN ROMÂNIA. Victor Ponta: “Semnarea ACTA este un exemplu al ignoranţei fostului Guvern”
- SUPORTERUL care a intrat pe teren şi l-a lovit pe George Galamaz a fost CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE
- PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile
- Cum au ajuns Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone în acelaşi SPITAL
- FOTO - SCULPTURA GIGANTICĂ realizată de COREEA DE NORD, în memoria lui Kim Jong-il
- Cum arată clubul de swingeri din Marea Britanie ce riscă să fie închis din cauza vecinilor nemulţumiţi
- RUPTURĂ "STILISTICĂ" ÎN USL. Antonescu: NU NE POTRIVIM cu suflul nou al discursului lui Ponta
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ
- Băsescu: Numele viitorului premier fusese demult discutat cu Boc
- RÂZI CU LACRIMI. E de necrezut ce a făcut acest poliţist
- Cum au ajuns Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone în acelaşi SPITAL
- Discursul lui Ponta care i-a deranjat pe liberali: "Nu-mi trebuie nicio aprobare"
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
editorialSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
ieri, 21:2943 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
astăzi, 00:187 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
ieri, 20:5911 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
ieri, 11:3928 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
ieri, 13:1527 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41287 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0020 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
ieri, 00:024 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4313 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2524 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23246 citeste Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
luni, 20:1997 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
luni, 22:4849 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
luni, 22:1649 citeste Băsescu îşi schimbă televizorul de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiLa ieşirea din scenă, E. Boc s-a eroizat ridicol încă o dată, un politician mic scremându-se să se aşeze sub specia istoriei, dacă nu chiar a eternităţii, care nu va face decât să-l micşoreze şi mai mult.
luni, 12:17432 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
luni, 19:4117 citesteCiteste pe Mediafax »
IMAGINI ŞOCANTE LA TV: O prezentatoare a fost muşcată de faţă de un câine - VIDEO
Prezentatoarea unei emisiuni TV a trecut printr-o întâmplare nefericită, fiind muşcată de faţă de un câine chiar în timpul emisiunii în direct.
citeste- INTREFETE.RO
Rochii pentru domnisoare de onoare, ajutoarele Cenusaresei moderne
Daca despre rochiile de mireasa pentru anul 2012 am discutat, a venit randul rochiilor pentru domnisoarele de onoare sa fie admirate. Femeile care vor avea onoarea sa fie...
- BUSINESS MAGAZIN
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO
Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.
- MEDIAFAX
IMAGINI ŞOCANTE LA TV: O prezentatoare a fost muşcată de faţă de un câine - VIDEO
Prezentatoarea unei emisiuni TV a trecut printr-o întâmplare nefericită, fiind muşcată de faţă de un câine chiar în timpul emisiunii în direct.
- Campanie aniversară "MEDIAFAX - 20 de ani": cititorii, invitaţi să premieze anul care le-a plăcut.
- Noi imagini cu Adolf Hitler, dezvăluite publicului. Ce fotografie a INTERZIS dictatorul pentru că era "sub demnitatea umană" - FOTO.
- Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone, aşa cum nu i-ai văzut niciodată - FOTO.
- ONEMAGAZINE.RO
Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj
Douglas Perrett, in calitate de director de casting, a realizat polaroide in ultimii 10 ani cu unele dintre cele cunoscute modele din lume, fara machiaj, iar acum le-a adunat pe toate intr-o...
- GO4IT
Nokia 803 se anunţă a fi telefonul cu cea mai tare cameră
Seriei de dispozitive Nokia cu Symbian i se pregăteşte un model nou, foarte interesant prin prisma dotărilor: Nokia 803. Smartphone-ul, deşi nu a apărut în imagini...
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.









22 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Sinucidere cutremurătoare în cartierul bucureştean Pantelimon: Andrada, o fetiţă de numai 12 ani, şi-a pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul 10.
titlul este incorect. aflam ca fetita era intr-o secta ciudata (sau ce-o fi fost) se certa zilnic cu mama, avea un comportament ciudat, o tinuta vestimentara cel putin fistichie si mai plangea si dupa un prieten care o lasase. daca la 12 ani fetitele se preocupa de prieteni, viata sexuala, muzica satanista si alte aiureli, in loc sa invete sa se spele ca lumea, sa-si sufle nasul si sa mearga la bibiloteci, ca sa invete, atunci la ce sa ne mai asteptam?
corect tata.de vina este societatea asta decadenta,degenerata,subcultura in care traim.pana nu vom actiona in forta,nu se va rezolva nimic
idiotule. esti cumva apropiat al familiei sau esti mai degraba racolator de minori? nu esti tu oare cel care a racolat-o pe fetita si a impins-o la acest gest extrem? pedofil ordinar! mooorrrriiiiiiiii!!!!!
ce p ula mea vreti sa scriu ca sa apara postarea? numai ce vreti voi ?
bai, prostule! unde vezi tu ca sunt pedofil, boule? am scris ceea ce am aflat din emisiunile televizate. fetita asta o luase pe un drum rau si avea preocupari care nu erau de nasu' ei, la o varsta la care trebuia sa se tina de scoala, sa invete sa-si stearga mucii si nu sa umble cu bezmeticii dupa curente sataniste, tinute negre, machiaje stridente, piercing-uri si alte nebuneli. din ce ce ai scris tu, naucule, am inteles ca esti si tu un satanist nebun cu capul in nori, care umbli cu cioara vopsita. caci numai satanistii doresc moartea altora si au preocupari morbide. asa ca taci, ca nu-i faci nici un serviciu fetitei cu urletele tale tembele!
facea si ea ce vedea la coarda de m.a-sa; daca avea si tata si mama alta era atmosfera in casa; dar asa.... parasuta batrana venea cu cordacii acasa, o vedeau pe asta mica ca-i crescusera tatele si ise rotunjise gaoaza si normal ca faceau nazuri la celulita aleia batrane. m.a-sa simtea si geloasa casuna pe biata copila; asa a terorizat-o si sa-a dus saraca, la vale cu capu', pana s-a aruncat in gol. totul se datoreaza cu.r.varasiei in care a trait m.a-sa.
okay,doar sa informez retardatii,fata nu era satanista...si pentru *****ii care nu stiu despre ce vorbesc sa taca din gura,eu am cunoscut-o si nici un ***** nu are dreptul sa ii spuna ce ar trebuii sa faca la 13 ani....visati sectele sataniste ale *****,comunisti frustrati nu aveti ce face acasa...familia lor e indurerata acum si voi incepeti cu tineretul din ziua de azi...au ramas cateva pietre si o lumanare in locul in care a murit...
deci e adevarat ce-am spus eu.
nu zice nimeni ca nu ar fi trista moartea unui copil sau a unui om, oricare si la orice varsta, dar inainte de a injura pe unul si pe altul, ar trebui sa recunosti ca ceea ce s-a spus aici a fost dat si de catre canalele de televiziune. lumea nu inventeaza. si nu in ultimul rand, daca ai fi un om cu scaun la cap, ar trebui sa recunosti si tu ca la varsta de 12 ani nu este cazul sa umbli dupa baieti si sa-ti pierzi timpul cu acel curent emo, sa te tii de aiureli (cum ar fi piercing-ul, care este pentru destrabalati, nu pentru copii cuminti). la varsta asta, un copil (caci e o varsta a copilariei!) trebuie sa se joace cu papusi, sa citeasca cat mai mult, sa faca sport, sa invete, sa se pregateasca pentru viata. fetita asta facea altceva, din pacate si asta a dus-o la acest gest necugetat. oricum, dumnezeu s-o ierte!