Omar Hayssam plănuia, iniţial, să răpească parlamentari şi oameni de afaceri
Omar Hayssam plănuia, iniţial, să răpească parlamentari şi oameni de afaceri
„Răpirea din Irak” rămâne încă o afacere cu multe necunoscute. Motivele condamnării lui Hayssam la 20 de ani de închisoare făcute publice, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti complică şi mai mult cazul. În povestea expusă de judecători şi procurori apar acum mai multe persoane importante şi mai multe acţiuni care arată că speţa este mult mai complicată decât pare. Dovadă şi unele neconcordanţe din motivarea magistraţilor.
Un numitor comun este chiar Marie Jeanne Ion, iar o relaţie necunoscută până acum este cea dintre Mohammad Yassin şi Vasile Blaga, ministru de Interne în momentul răpirii!
Actele, probele şi declaraţiile martorilor din afacerea „Răpirea din Irak” arată clar că Omar Hayssam a fost cel care a gândit planul. Motivul – pentru a scăpa de problemele penale pe care le avea deja şi pentru a intra în graţiile lui Traian Băsescu. Hayssam era obişnuit cu acţiuni de răpire-eliberare: în 2004 el a negociat eliberarea unui şofer rus capturat în timp ce conducea un camion de-al sirianului. În versiunea magistraţilor se spune că lui Hayssam i-a venit ideea răpirii după modelul jurnalistei italiene Giuliana Sgrena.
Sirianul avea însă, în plan, să răpească mai mulţi deputaţi şi senatori. O posibilă ţintă – Ion Vasile, senator PSD. Hayssam luase în calcul şi varianta răpirii unor oameni de afaceri puternici. Surse din comunitatea arabă susţin varianta magistraţilor privind răpirea unor oameni de afaceri importanţi şi, mai mult, au avansat chiar şi idea unei foste posibile „ţinte” – Dinu Patriciu, fotografiat alături de Hayssam într-un bazar din Orient. Până la urmă, planul răpirii a fost pus la punct pe „varianta ziarişti români”.
Primul convins a fost Mohammad Munaf. Acesta a fost strâns cu uşa deoarece fusese „promovat” ca acţionar al unor firme controlate de Hayssam. Sirianul l-a ameninţat pe Munaf că în calitate de „acoperire” este foarte uşor să fie arestat dacă vor fi „scăpate” autorităţilor câteva documente contabile. Munaf a declarat în Irak, după arestarea sa, că i-a fost frică – Hayssam l-a ameninţat cu moartea, iar el ştia că sirianul avea un caz la activ când un partener de afaceri al familiei Hayssam a fost sechestrat, bătut şi ameninţat cu armele ca să recunoască în faţa unei camere tv că l-a înşelat pe sirian în afaceri.
Alegerea jurnaliştilor pare cusută cu aţă albă. În motivarea judecătorilor se spune că Hayssam şi Marie Jeane Ion se cunoşteau dintr-o deplasare oficială în Tunisia. Asta chiar dacă sirianul fusese văzut în anturajul familiei Ion cu mult timp înainte. Propunerea plecării în Irak s-a făcut în biroul lui Yassin Mohammad. Celelalte întâlniri care au pregătit plecarea în Irak au avut acelaşi numitor comun – Omar Hayssam şi Marie Jeanne Ion. S-a schimbat doar sediul întâlnirilor, acesta fiind biroul sirianului. Vizele s-au obţinut după ce Hayssam a intervenit pe lângă ambasadorul Palestinei la Bucureşti. La plecarea jurnaliştilor în Irak, planul era pus la punct – fuseseră găsiţi răpitorii, se stabilise modul de comunicare (răpitorii primiseră cartele telefonice româneşti cu care să-l sune pe Hayssam) şi se stabilise şi suma de răscumpărare.
Răpitorii trebuiau să ceară 4 milioane de dolari şi să scadă la 2 milioane. Hayssam – cel care urma să plătească fiindcă era ştiut de răpitori cu afaceri în Orient – nu dădea mai mult de 300.000 de dolari. La primirea banilor, diferenţa era înapoiată de răpitori, iar Hayssam le pierdea urma prin depozite în bănci străine. Pe lângă cei 300.000 de dolari, Hayssam a mai plătit – pentru logistică şi bani de buzunar – încă 30.000 de dolari. Pe lângă cartelele telefonice primite de răpitori, numărul lui Hayssam a mai fost primit şi de prietenul lui Marie Jeanne Ion – „ca soluţie de urgenţă”. Dacă răpitorii şi mijlocitorii afacerii au fost ademeniţi cu bani, liderii acţiunii din Irak au fost convinşi după ce Munaf le-a povestit că în România arabii sunt persecutaţi religios.
Răpirea a ieşit şi, conform planului, Omar a fost sunat din Irak. Fiindcă procurorii nu au vrut să-i ridice inderdicţia de părăsire a României, Hayssam a apelat la Mohammad Yassin. Acesta l-a contactat pe...Vasile Blaga căruia i-a relatat problema lui Omar. Blaga l-a îndrumat pe Yassin să ia legătura cu Preşedinţia, iar „în urma demersurilor întreprinse, martorul Yassin Mohammad a fixat o întâlnire cu Constantin Degeratu, consilier prezidenţial”. A urmat întâlnirea cu preşedintele Băsescu, iar cazul a devenit şi mai ciudat. Asta fiindcă, după ce preşedintele României i-a interzis lui Hayssam să plece, Yassin a fost nominalizat pentru plecare în Irak, „ca reprezentant al comunităţii arabe, cu sprijin al autorităţilor române”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













19 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Răpirea din Irak†rămâne încă o afacere cu multe necunoscute. Motivele condamnării lui Hayssam la 20 de ani de închisoare făcute publice, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti complică şi mai mult cazul. În povestea expusă de judecători şi procurori apar acum mai multe persoane importante
Dar altceva decit stiri luate de pe Mediafax mai aveti. Constat ca tot ziarul este 75% plin cu asa zise articole ce nu sunt altceva decit prelucrarile unor texte de pe Mediafax.
daca reusea sa-i rapeasca pe cei 322, se spala pe cap cu ei, mare teapa ar fi luat, dar ar fi facut si el ceva folositor pentru poporul roman ...
Cetatenii sirieni sunt notoriu cunoscuti de Interpol si serviciile secrete europene ca ocupandu-se prioritar de traficuri si fraude: trafic de persoane, de documente false, de masini, de droguri, contrabanda cu arme pt. regimul sirian sau diverse grupuri teroriste palestiniene, spalare de bani, frauda fiscala, frauda la TVA, furt din proprietatea publica sau privata. Sute de sirieni sunt cautati de justitiile din zeci de state si se ascund in tara lor (care nu extradeza niciodata vreunul, pt. ca regimul are nevoie de bani si se teme de revolte) sau pana nu demult prin Liban. De cand proprii lor "frati arabi" libanezi le-au dat peste bot si i-au alungat din Liban pt. ca se saturasera de ocupatia siriana, cetatenii arabi sirieni au gasit noi zone unde pot fura in liniste, in noile state estice din Europa. Metoda ce mai simpla e obtinerea unei vize de "studii", urmata de cumpararea unei femei (proaste disperate se gasesc in orice piata sau amfiteatru de facultate) pt. a obtine "cetatenia". Astfel, toata familia de excroci ai lui Hayysam s-a mutat in Romania (frate, unchi, etc.) pt. ca e mult mai bine aici decat in mizerabila lor tara inapoiata). Daca un roman ar fi organizat rapiri de arabi, credeti ca fratele lui, ca roman, ar fi putut sa mai scape cu viata in Damasc? dar in Romania se poate, romanii sunt blajini si orice venetic cuibarit ca vipera aici, a strans avere si a scuipat pe tara asta, de la grecii fanarioti pana la arabii sirieni de azi.
Macar de-i rapea pe toti.Scapa tara de o pacoste.
ce credeti ion vasile - PSD- de la buzau, tatal lui marie-jeanne a avut vreun amestec? haissam a cumparat foresta nehoiu in timp ce ion vasile era prefect PSD de buzau, cei 2 vorbeau curent in biroul lui ion vasile pe vremea cind era prefect!!!!
mai oameni buni puneti-va un pic mintea la contributie si ginditi si voi sa vedeti care sunt vinovatii...sunt sub ochii vostri , dar voi sunteti prea orbi ca sa ii vedeti!!!
pacat stiam ca omu se deosebeste de celelalte primate prin mintea pe care o poseda, dar din pacate in acest caz cred ca suntem PRIMATE primitive!!!
Pai nu facea rau daca ne lipsea de ei
De=ar mai veni odata sa rapeasca Parlamentul, sau ma rog macar vreo 322 si n=ar fi rau. Aferim.
De ce nu l-a rapit pe Base? Scapam si noi de inca un incult.
Ptr che borala. Ai dreptate! Pe langa cei 322 de ticalosi trebuia sa-l ia si pe paturica poate nu ne mai vindeaa la Borat! Se caca arbii si mai nou cazacii in gura nostra si noi spunem merci datorita jegurilor care ne conduc.