ONU cere consolidarea trupelor NATO din Afganistan şi le prelungeşte mandatul

Postat la: 09.10.2009 09:17 Ultima actualizare: 19.10.2011 20:17

Consiliul de Securitate al ONU a cerut, joi, consolidarea trupelor internaţionale care, sub comanda NATO, luptă împotriva insurecţiei talibanilor în Afganistan, şi a prelungit mandatul lor cu încă un an, transmite AFP.

În Rezoluţia 1.890, redactată de Japonia şi adoptată în unanimitate de cei 15 membri, Consiliul de Securitate reînnoieşte autorizarea Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) până la data de 13 octombrie 2010.

Consiliul "recunoaşte necesitatea consolidării suplimentare a ISAF, pentru a-i permite să ducă la bun sfârşit toate sarcinile sale operaţionale şi, în acest sens, solicită tuturor statelor membre să-i furnizeze personal, echipament şi alte resurse".

Rezoluţia nu cifrează însă aceste contribuţii solicitate.

Votul are loc în contextul în care administraţia Obama a început o amplă reflecţie asupra celei mai bune strategii posibile pentru a apăra interesele americane în faţa dublei ameninţări a talibanilor şi a al-Qaida în Afganistan, unde insurecţia talibană câştigă teren.

Preşedintele Barack Obama examinează în esenţă o cerere privind trimiterea unui număr suplimentar de militari, cuprins între 10.000 şi 40.000, care i-a fost prezentată de comandantul şef din Afganistan, generalul Stanley McChrystal, pentru a reprima, în decurs de 12 luni, ofensiva talibanilor.

Consiliul de Securitate afirmă necesitatea intensificării "caracterului funcţional, a profesionalismului şi responsabilităţii" structurilor de securitate afgane şi "încurajează" ISAF să depună în continuare eforturi pentru a "forma, încadra şi acorda autonomie forţelor de securitate afgane".

El "salută responsabilităţile din ce în ce mai mari asumate de autorităţile afgane în materie de securitate, în întreaga ţară" şi afirmă că "este importantă susţinerea expansiunii prevăzute a armatei naţionale şi forţelor de poliţie afgane".

Reprezentantul ONU în Afganistan, Kai Eide, afirmase la sfârşitul lui septembrie că este nevoie de un număr suplimentar de trupe internaţionale pentru formarea şi consolidarea cu rapiditate a forţelor de securitate afgane, atât a armatei, cât şi a poliţiei.

Circa 67.700 de soldaţi străini, dintre care aproape 32.000 de americani, sunt desfăşuraţi în acest moment în Afganistan în cadrul ISAF, sub comandamentul NATO. Acestora li se adaugă soldaţii americani din Operaţiunea "Enduring Freedom", sub comandamentul armatei americane, al căror număr va atinge, la sfârşitul anului, 36.000.

Mediafax

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa