Oprescu opreşte construcţia Cathedral Plaza şi îşi ia „concediu de candidat”

de Maria MANOLIU Postat la: 22.10.2009 20:50 Ultima actualizare: 22.10.2009 21:41

Oprescu opreşte construcţia Cathedral Plaza şi îşi ia „concediu de candidat”

MESAJ l Primarul-candidat le-a promis bucureştenilor aceleaşi preţuri la căldură ca anul trecut

De vineri, timp de o lună, Capitala va fi condusă de viceprimarul general PRM Victor Iovici. Ieri, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a anunţat că, în această perioadă, îşi ia concediu de odihnă şi toate prerogativele, mai puţin cele de ordonator principal de credite şi cele pe Legea 10, îi sunt transferate viceprimarului Victor Iovici. "Domnul Iovici va putea semna doar acele dispoziţii pe Legea 10 la care am fost obligaţi de instanţele judecătoreşti prin hotărâri rămase definitive şi irevocabile", a precizat Oprescu. Odronanţările de plată de până într-un milion de lei vor cădea în sarcina directorului Direcţiei Economice, Mircea Constantinescu.

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a anunţat că a somat societatea Millenium Building Development SRL să oprească lucrările la obiectivul Cathedral Plaza şi a cerut instanţelor judecătoreşti să anuleze hotărârile Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care i-au fost concesionaţi 7,96 mp de teren. Întrebat de ce abia acum intervine în conflictul dintre Arhiepiscopia romano-catolică şi societatea Millenium, Oprescu a răspuns: "pentru că acum modificările de ordin legislativ care operează începând cu data de 17 octombrie îi conferă primarului general prerogative reale în materie de urbanism".

Oprescu a propus Consiliului General al Municipiului Bucureşti o nouă modificare de buget în care a prevăzut sume care să acopere o eventuală creştere a tarifului la gigacalorie şi a curentului electric pentru iluminatul stradal. "În această iarnă, chiar dacă va creşte gigacaloria, bucureştenii nu vor plăti nici un leu în plus şi nici nu vom fi în situaţia să lăsăm străzile în beznă", a declarat Oprescu. Potrivit acestuia, banii provin din amânarea unor lucrări la care licitaţiile au fost contestate în justiţie.

De asemenea, Oprescu a anunţat, că acum trei zile, a reziliat contractul cu firma spaniolă SEDESA şi că lucrările în Centrul Istoric vor fi continuate de SC Apolodor SA. "Firma SEDESA în patru ani a reabilitat doar patru străzi, adică câte o stradă pe an", a spus Oprescu.

Ieri, consilierii au aprobat rectificarea bugetară, circa 80 milioane de euro fiind redistribuiţi pe şantierul "Lia Manoliu", la spitale, la RADET şi Palatele Brâncoveneşti.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

11 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Bula 22.10.2009 21:38

Presedintele cu sotia se plimba la pas prin Bucuresti. La un moment dat, Traian Basescu se opreste brusc in fatza unei vitrine si exclama:
-Ia uite, Marie, ce preturi: sacou-15 Roni, pantaloni-10 Roni, camasa-5 Roni. Si se mai plang toti de criza in loc sa-mi fie recunoscatori ca traiesc atat de bine !
La care consoarta, intrucatva jenata, ii spune:
-Pai, Traiane, asta-i o spalatorie !

 
#2 barbu stefan 22.10.2009 23:55

Daca Oprescu ar avea putere ar schimba multe in aceasta tara , acum cand legislatia ii permite sa intervina in conflictul dintre firma Millenium Building Development SRL si Arhiepiscopia romano-catolică , doctorul ia atitudine fata de neregulile comise de Videanu si mafia celor din PD-L.

 
#3 invidiosu 23.10.2009 00:42

daca ar avea nu putere ci bun simt s-ar duce acasa.

 
#4 robert 23.10.2009 09:59

doctorul munceste si in concediu,asta este un lucru foarte bun pentru noi romanii,ma bucura foarte mult decizia de a stopa lucrarile la acest bloc facut calare peste biserica!!!in sfarsit avem si noi un primar care starpeste mafia.oprescule te voi vota la presedentie sa vii sa ne scapi de adsunatura de hoti a lui basescu!!

 
#5 Angela Similea 23.10.2009 10:17

Pentru ce-si ia concediu de odihna? Pentru campanie? Oricum avea destul timp liber avand in vedere cat apare pe la emisiuni si cu si fara caracter politic. Daca ar fi fost intr-adevar un om responsabil ar fi aratat-o prin faptul ca si-a putut conduce campania in timp ce-si onora si obligatiile de primar.

 
#6 Zuzu 23.10.2009 10:23

Oprescu este o persoana cu capul pe umeri si din aceasta cauza a stopat lucrarile la acel bloc si a reziliat contractul cu firma SEDESA pentru ca acestia nu si-au facut treaba!!!El este persoana mult asteptata de Romania!!!El va fi schimbarea noastra!

 
#7 www.schemeloto.ro 23.10.2009 10:47

Peste 4,7 milioane euro la Loto 6/49:
www.schemeloto.ro

 
#8 ovidiu comornic 23.10.2009 16:46

vad ca tu esti invatata cu modul in care toti cretinii de politicieni procedeaza! doua lucruri in acelasi timp ambele la fel de prost facute! ar trebui sa apreciezi bunul simt al lui oprescu. este responsabil din moment ce a si declarat ca nu va parasi primaria in aceasta perioada si ca se va informa despre toate noile proiecte!

 
#9 Marian 23.10.2009 17:55

Bravo lui Oprescu ca someaza Millenium Building sa opreasca lucrarile,poate o sa se opresca o data pentru totdeauna constructia haotica in Bucuresti.Ar trebui sa ii multumim lui Lis pentru autorizatia pe care a oferit-o acestei constructii chiar in spatele Arhiepiscopiei Romano Catolice ,pe vremea cat a fost primar.Apoi ar trebui sa ii mai multumim si lui Videanu care a permis transformarea ei dintr-o cladire de 17 metrii in una de 75.

 
#10 Sandu 23.10.2009 17:57

Oprescu intodeauna a iesit pe santier si a fost interesat cu decurg lucrarile la proiectele din Bucuresti la Basarab,Lia Manoliu pe Lipscani.Are un interes maxim sa terine aceste lucrari si sa nu dureze o vesnicie.Nu stiu de cate ori a iesit Videanu sa isi murdareasca pantofi.Din punctul meu de vedere merita mai sus decat la primarie Oprescu pentru ca restul candidatilor sunt o apa si un pamant.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa